Jurnalul.ro Ştiri Politică Boloș: De la aderarea la UE, România a avut o contribuție de 24 mld euro și a primit 70 de mld euro

Boloș: De la aderarea la UE, România a avut o contribuție de 24 mld euro și a primit 70 de mld euro

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Marcel Boloș a spus, în discursul de Ziua Națională, că, de la aderarea la blocul european, bilanțul pentru România arată așa: o contribuție de 24 miliarde de euro și 70 de miliarde de euro primite.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Marcel Boloș a amintit, în mesajul transmis la Șimleu Silvaniei, de Ziua Națională, că în urmă cu 104 ani în Sala Mare a Unirii din Cetatea Alba Iulia, 1.228 de delegați oficiali ai națiunii române, care reprezentau întreaga Transilvanie, au votat în unanimitate unirea Transilvaniei cu România. El spune că „documentul de căpătâi al Unirii este gravat pe peretele interior al Sălii Marii Uniri din eterna noastră Cetate Alba Iulia”.

„Tot acolo, ministerul pe care îl conduc a lăsat un alt document care să dăinuie peste timp, de importanță vitală pentru România Modernă, respectiv Acordul de Parteneriat pentru dezvoltarea României, încheiat cu Comisia Europeană. Este un document prin care ne-am angajat să dezvoltăm țara cu bani europeni, să conviețuim frățește și, de ce nu, să ne mândrim cu tot ce am făcut și facem la nivel internațional”, a arătat ministrul.

Marcel Boloș a transmis că, de la aderarea României la UE, zilnic în România au intrat câte 8 milioane de euro.

„De la aderarea la blocul european, bilanțul pentru noi arată așa: o contribuție de 24 miliarde de euro și 70 de miliarde de euro primite. Deci pentru fiecare euro contribuit, alți trei au intrat în țară. În total sunt 46 miliarde de euro care au schimbat fața României în toate domeniile strategice. În cei 15 ani, sunt peste 8 milioane de euro pe zi care au ajuns în țară”, susține ministrul.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Marcel Boloș
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri