Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie, prima dezertare din istoria UE

Marea Britanie, prima dezertare din istoria UE

de Şerban Mihăilă    |   

Astăzi, la ora 23.00, ora Marii Britanii, cetățenii britanici nu vor mai fi cetățeni ai Uniunii Europene. Blocul comunitar pierde unul dintre cei mai puternici membri, al doilea contributor net la bugetul UE, după Germania. Odată cu plecarea a 66 de milioane de oameni, populația Uniunii se va reduce până la 446 de milioane, iar teritoriul blocului comunitar scade cu 5,5%. Urmează o perioadă de tranziție, de 11 luni, în care UE și guvernul britanic vor negocia la sânge viitoarea lor relație. Dacă Regatul Unit va decide cândva să revină în UE, Londra va trebui să urmeze procedurile standard de aderare.

 

Considerată unanim un eșec al actualei structuri de funcționare a Uniunii Europene, ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar se produce astăzi, după trei ani și jumătate în care autoritățile de la Londra și liderii de la Bruxelles au negociat la sânge formula unei retrageri relativ ordonate a Regatului Unit. La miezul nopții, drapelul britanic va fi retras din instituțiile UE și, de mâine încolo, încep alte tratative, cel puțin la fel de dure, asupra viitorului relațiilor dintre cele două părți, în condițiile în care, în pofida tuturor prognozelor și estimărilor teoretice realizate după referendumul Brexit, este încă extrem de dificil de prevăzut cum va influența ieșirea Marii Britanii continentul european. ,,Sunt extrem de trist când mă gândesc că am ajuns la acest moment. Cincizeci de ani de integrare nu pot dispărea uşor. Va trebui cu toţii să muncim din greu ca să construim o nouă relaţie, având mereu în vedere interesele cetăţenilor şi protejarea drepturilor acestora. Nu va fi simplu. Vor exista situaţii dificile care ne vor pune la încercare viitoarea relaţie”, a declarat, miercuri seară, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, după votul istoric prin care legislativul blocului comunitar a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. De altfel, parlamentarii europeni şi-au luat la revedere, miercuri, într-un mod emoţionant, de la britanicii care le-au fost până acum colegi, în timpul unei dezbateri din care nu au lipsit declaraţiile de dragoste, îmbrăţişările şi lacrimile, dar nici gesturile de sfidare. „Vă vom iubi mereu şi nu vom fi niciodată departe”, le-a promis preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, eurodeputaţilor britanici, în cadrul dezbaterii de dinaintea votului. De cealaltă parte, liderul partidului Brexit, Nigel Farage, a avut ocazia unei ultime răbufniri contra UE, susţinând un discurs critic virulent.

 

Tranziție nucleară

În schimb, liderul grupului europarlamentar al Partidului Popular European, Manfred Weber, prevestește duritatea negocierilor din perioada de tranziție și avertizează: „În aceste negocieri, un principiu este clar: dacă părăseşti UE, pierzi avantajele clubului. Cu alte cuvinte, dacă doreşti să ai acces la piaţa noastră, trebuie să respecţi regulile noastre!”. Perioada de tranziţie, care începe la 1 februarie 2020, va dura până la finalul lunii decembrie 2020. Orice acord privind viitoarea relaţie dintre UE şi Regatul Unit trebuie finalizat înainte de acest termen, pentru a putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021. Perioada de tranziţie poate fi prelungită o singură dată, cu unul sau doi ani, dar decizia trebuie luată de către Comitetul mixt UE-Regatul Unit înainte de 1 iulie. Marea Britanie, al doilea contributor net la bugetul UE, după Germania, va continua să plătească până la finalul perioadei de tranziţie - 31 decembrie 2020. În practică, puţine lucruri se vor schimba în acest interval, când Regatul Unit va continua să aplice regulile blocului comunitar, fără a participa însă la procesul decizional al UE.

 

Regret că Regatul Unit a ales să fie solitar, în loc să fie solidar. Este, în mod evident, o zi tristă şi gravă. Este o slăbire pentru ambele părţi”.

Michel Barnier, negociatorul UE pentru Brexit

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri