Jurnalul.ro Cultură Muzica Marin Cazacu şi Violoncellissimo vor cânta de Ziua Naţională a României la Madrid şi Barcelona

Marin Cazacu şi Violoncellissimo vor cânta de Ziua Naţională a României la Madrid şi Barcelona

de Magdalena Popa Buluc    |   

Ansamblul Violoncellissimo condus de Marin Cazacu va susţine două concerte extraordinare cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României la Madrid şi Barcelona. Pe 28 noiembrie 2023, concertul va avea loc la Madrid, la Teatro Fernando de Rojas - Circulo de Bellas Artes, la ora 19.30, iar pe 29 noiembrie, publicul este aşteptat la Barcelona, la Auditorium - Fundaćio Joan Miró, de la ora 19.30.

Violoncellissimo este ansamblul alcătuit din cei mai buni tineri violonceliști din țară, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale românești din ultimii 20 de ani și s-a format la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu, care, alături de actuali și foști studenți ai săi, a deschis, astfel, un nou drum în promovarea muzicii și tinerilor talentați din România.

 

Înaintea acestui turneu, Marin Cazacu declara : “Sărbătorim împreună Ziua Națională a României în Spania. Suntem mândri să ducem acel strop de Românie în faţa publicului din Madrid și Barcelona. Ansamblul Violoncellissimo este de mult timp un autentic ambasador cultural al ţării, iar cu această nouă ocazie invităm publicul să se alăture acestei călătorii sonore inedite prin care încercăm să reprezentăm cât mai convingător România. (violoncelistul Marin Cazacu)”

 

Violoncelistul Marin Cazacu este directorul general al Filarmonicii „George Enescu”, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în 1998 a fondat cvartetul Cellissimo, prezent pe scenele portugheze în 2013, la CCB (Lisabona) și Casa da Música (Porto). Maestrul Marin Cazacu a cântat alături de Ghennadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Horia Andreescu, Antoni Ros Marba, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Jeremy Menuhin și alții. De asemenea, a avut multiple apariții la festivaluri internaționale precum cele de lav Berlin, Hong- Kong, Macao, München, Milano, Osaka, Seoul, Tokio.

 

În programul concertelor se vor regăsi atât lucrări româneşti precum Constantin Dimitrescu – Dans ţărănesc, Radu Sinaci - Suita folclorică românească sau Cornelia Tăutu – Al Fine, cât şi compoziții de Astor Piazzolla sau Pablo Casals, dar şi reinterpretări ale unor piese celebre precum The Final Countdown sau Bohemian Rhapsody.

 

28 noiembrie, ora 19.30 – Madrid, Teatro Fernando de Rojas - Circulo de Bellas Artes

29 noiembrie, ora 19.30 – Barcelona, Auditorium - Fundaćio Joan Miró

 

PROGRAM:

Johann Schrammel – Marş

Pablo Casals – Sant Marti del Canigo

Constantin Dimitrescu – Dans ţărănesc

Cornelia Tăutu – Al Fine

Radu Sinaci –Suita folclorică românească

Astor Piazzolla ( arr. Marin Cazacu) – Oblivion și Libertango      

Radu Sinaci – Tribute to Mozart

Ramin Djawadi ( arr. Dan Variu) – Games of Thrones               

Freddy Mercury ( arr. Ionut Teodorescu si Andrei Tudor) - Bohemian Rhapsody           

Michael Jackson – Smooth Criminal

Camille Saint Saens / Radu Sinaci – Bacchanale

Mozart/Say/Radu Sinaci – Alla Turca Jazz Rock

Vangelis – Conquest of Paradise

The Final Countdown ( arr. Sabin Păutza)        

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri