Jurnalul.ro Cultură Marin Sorescu, candela din Oltenia

Marin Sorescu, candela din Oltenia

de Florian Saiu    |   

Pentru că s-a născut pe 29 februarie, și nu suntem în an bisect, semnalăm astăzi, 1 martie 2023, împlinirea a 87 de ani de la nașterea, la Bulzești-Dolj, a lui Marin Sorescu (mort pe 8 decembrie 1996, la București). 

„Marin Sorescu a fost unul dintre foarte puținii noștri scriitori compleți la nivel de vârf: poet șaizecist de prim-plan, autorul a două capodopere (ciclul epopeic La Lilieci și testamentarul Puntea, dictat de pe patul de moarte), cel mai bun dramaturg din România postbelică (înaintea unor Horia Lovinescu, D.R. Popescu sau Teodor Mazilu), critic și eseist sclipitor (cu un IQ și o deschidere de compas comparatist peste cele ale multor profesioniști titrați - vezi «Insomnii», «Teoria sferelor de influență», «Starea de destin», «Ușor cu pianul pe scări»), romancier de neignorat”, șarja criticul literar Paul Cernat într-un crochiu-bijuterie închinat creatorului din Bulzești. „Într-o istorie autohtonă a literaturii pentru copii - continua profesorul Cernat -, acest spirit ludic și copilăros ar putea oricând figura cu, să zicem, «O aripă și-un picior» (1970), «Ocolul infinitului mic pornind de la nimic» (1973), «Micii grădinari în minunata lume a plantelor» (1987), și memorabilul «Unde fugim de-acasă» - aproape teatru, aproape poeme, aproape povești (1966). Unele sunt ilustrate de autorul însuși (care a fost și un bun artist plastic)”.

 

„Trădătorul dat cu noua putere fesenistă”

 

În plasa acestei revigorante prezentări: „Marin Sorescu a ținut și un jurnal intim, care a apărut până acum fragmentar. «Singur și pieziș» (ca Arghezi, la a cărui înmormântare a ținut un discurs din partea scriitorilor tineri), paradoxal și insolit ca artist, omul era un hiperlucid auster, introvertit cu mari rezerve de candoare. Cel mai tradus dintre scriitorii autohtoni ai anilor ‘60-’80, traducător el însuși de poeți de pe toate meridianele, prieten și intervievator al unor staruri poetice mondiale, de la Seamus Heaney la beatnici (vezi culegerea de interviuri Tratat de inspirație), laureat Herder și aflat în cărți pentru Nobel, Sorescu a devenit obiectul multor invidii și suspiciuni”. Mai precis? „În 1992, trei colegi i-au blocat la Stockholm, din motive politice, candidatura (ca altădată, alții, lui Lucian Blaga). Iar în 1991, «trădătorul dat cu noua putere fesenistă» a fost îndepărtat, din motive «revizioniste» de la revista craioveană Ramuri - după ce Marin Sorescu se identificase cu revista craioveană și cenaclul ei”.

 

Mandatul la cârma Culturii i-ar fi alimentat cancerul

 

În completare: „Ironie a istoriei: va fi nevoit să-și dea demisia din Uniunea Scriitorilor, după ce rivalul Eugen Barbu, demascat chiar de Sorescu ca plagiator în 1979, fusese eliminat cu oprobriu. Amănunt de neomis: Sorescu a fost cel care a editat opera de sertar a lui I. D Sîrbu și a realizat, între scriitorii din România comunistă, primul (mini)interviu cu Eliade, în 1966... Pentru ca tacâmul să fie complet, linșajul moral suferit ca ministru al Culturii, între 1994 și 1995, i-a alimentat cancerul hepatic care l-a răpus”. În plus: „Mai înainte - sesiza Paul Cernat -, represaliile în urma implicării în Meditația Transcedentală (1982) îi provocaseră un diabet dur (din dizgrație fiind salvat de Adrian Păunescu). Elogiat de G. Călinescu, care a avut mână bună, Sorescu Marin a debutat editorial în 1964 cu un volum de parodii post-dogmatice despre contemporani («Singur printre poeți»), care-l singularizează definitiv”.

 

Demitizant, bășcălios, colocvial

 

Printre ultimele acuarele: „Au urmat numeroase volume pe cât de inteligente, pe atât de populare, «itinerante» între formule ca și autorul lor pe glob. Inegale ca valoare (dar strălucitoare mai ales în «Tușiți!» sau «Descântoteca») ele impun o formulă, înrudită cu a lui Jacques Prevert, combinație de parabolă existențială, anecdotă mucalită și sentimentalism ironic. Unele texte sunt jucării remitizante («Trebuiau să poarte un nume», «Muzeul satului»), compatibile cu discursul destinderii poststaliniste. Altele au fost «alese de cenzură», apărând după 1990, sub tirul suspicios al contestatarilor”. Concluzia: „Demitizantul, bășcăliosul «hâtru bun de glume», comparat cu nea Mărin al lui Amza Pellea, Marin Sorescu a fost de fapt un reabilitator colocvial al tragicului, miticului și metafizicului. Lupta individului fragil cu spaima, opresiunea, boala și moartea e definitorie pentru întreaga operă”. 

 

„La lilieci” - un muzeu în aer liber

 

Și câteva aprecieri relaționate cu cea mai cunoscută culegere de versuri marca Marin Sorescu (asumate tot de istoricul literar Paul Cernat): „Contestată de mulți, capodopera poetică rămâne, de departe, ciclul celor șase volume din «La Lilieci» (întins pe două decenii - anii ’70-’90, conceput în SUA sub influența Spoon River Anthology a lui Edgar Lee Masters, dar și a altor poeți americani). E un «muzeu în aer liber» (ca «Muzeul Satului») înrudit cu sculptura lui Brâncuși, dar, spre deosebire de ea, greu exportabil”.

 

Dar oltenesc

 

„Spiritul ei «cobilițar» - opina Cernat - e pe cât de postmodern în formulă, pe atât de tradițional-etnografic în substanță: o «pomenire» a unei lumi rurale pe cale de dispariție («Liliecii» sunt cimitirul satului), comparabile cu Macondo-ul lui Garcia Marquez, cu Metopolis-ul lui Ștefan Bănulescu sau cu Moromeții lui Marin Preda. Moartea se confruntă aici cu o lume colcăind de viață rurală și oralitate mustoasă, într-una dintre cele mai insolite cărți de poezie din literatura română - un «dar» specifist pe care acest scriitor intinerant (care se întoarce însă mereu acasă) l-a făcut «alor săi»”.

 

Teatru, pe față și pe dos

 

Marin Sorescu a fost (și) un maestru al teatrului prizat printre rânduri. Dar să facem loc observațiilor lui Paul Cernat: „Piesele-fanion sunt cele din ciclul «Setea muntelui de sare»: (hit-ul dramatic «Iona», monologul metafizic «Paracliserul», arhaizanta «Matca»), unde mitul e tratat în cheia parabolei existențialiste. Causticele «Există nervi» și «A treia țeapă» sau parodic-intertextuala «Vărul Shakespeare», l-au plasat în zona subversivității. În realitate, Marin Sorescu a fost un avocat subtil al refamilizării cu Istoria și miturile ei”.

 

Romancier fantezist ironic

 

„Chiar dacă nu au magnitudinea poeziei și dramaturgiei, nici relevanța criticii și eseisticii, romanele sale inteligente și fantezist ironice - fresca «Trei dinți din față» (1978), metaromanul «Viziunea vizuinii» (1982), dar și atipicul, postumul inedit «Japița» (1999; Nota Bene: «Japița» indică o unealtă agricolă tradițională) ar merita, cred, mai multă atenție”, considera istoricul literar Paul Cernat. O amprentă-capac: „«Răzbim noi până la urmă la lumină» - finalul «Ionei» e valabil pentru întreaga operă a lui Marin Sorescu: dincolo de mizeriile biografice și de moarte, ea aparține unui învingător postum”. 

 

 

Versuri de pe patul morții

 

Marin Sorescu a continuat să scrie până în preajma morţii. Cu câteva ore înainte de a se sfârşi dicta încă versuri soţiei sale, versuri cuprinse, apoi, în volumul Puntea (1997). „Caz, probabil, unic în literatură - remarca regretatul critic și istoric literar Eugen Simion, prieten intim al poetului din Bulzești. Oricum - mai specula acesta -, eu nu cunosc un alt mare poet care să noteze sur le vif fantasmele, ideile, stările lui dinaintea morţii în nişte poeme din care a alungat (cum era de altfel firesc) orice urmă de retorică. Afară doar de ceea ce numim retorica sincerităţii. Aceasta se simte, cu adevărat, în fiecare vers scris cu sânge şi disperare. O disperare în care nu pătrund, totuşi, ura, blestemul, frica bestială. Aş putea spune o disperare bună, omenească, dacă n-aş şti, bineînţeles, că disperarea se însoţeşte rar cu bunătatea. Şi, totuşi, Marin Sorescu are încă puterea, chiar pe patul morţii, să zâmbească şi să-şi încercuiască imensa nelinişte cu o ironie, de data aceasta nu ezit să spun, plină de milă şi de bunătate omenească. Acest fapt arată adâncimea şi forţa spiritului său”.

87 de ani s-au împlinit la sfârșitul lunii februarie de la nașterea poetului Marin Sorescu

„Paradoxal și insolit ca artist, omul era un hiperlucid auster, introvertit cu mari rezerve de candoare”, Paul Cernat, critic literar

În 1966, Marin Sorescu primea Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Poeme”, reușind să repete această performanță de încă cinci ori pe parcursul carierei sale

„Marin Sorescu a fost de fapt un reabilitator colocvial al tragicului, miticului și metafizicului”, Paul Cernat, critic literar

„S-a spus că nu poţi privi moartea în faţă, aşa cum nu poţi privi soarele. Puntea lui Marin Sorescu dovedeşte că moartea poate fi privită prin geamul afumat al poeziei”, Eugen Simion

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Subiecte în articol: marin sorescu scriitor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri