Jurnalul.ro Special Anchete Cerere-șoc, pe masa procurorilor de la CSM. „Mâna dreaptă” a lui Kovesi solicită plecarea din DNA. Palmaresul lui Bulancea

Cerere-șoc, pe masa procurorilor de la CSM. „Mâna dreaptă” a lui Kovesi solicită plecarea din DNA. Palmaresul lui Bulancea

de Ion Alexandru    |   

CSM este chemat, astăzi, să decidă asupra cererii procurorului Marius Bulancea de încetare a activității la DNA. Acesta este, din 2020, delegat la EPPO, unde câștigă peste 114.000 de euro pe an.

Cererea de plecare din DNA vine la scurt timp după ce Klaus Iohannis a numit-o pe rivala Laurei Codruța Kovesi, Mihaiela Moraru-Iorga, în funcția de procuror-șef al Secției pentru Combaterea Corupției. Marius Bulancea este un apropiat al Laurei Kovesi și a instrumentat o serie de dosare, considerate politice, în timpul mandatului acesteia la conducerea DNA. Amintim, aici, anchetarea OUG 13 din 2017 sau dosarul prin care fostul procuror general al României Tiberiu Nițu a fost scos din funcție, pentru ca postul să poată fi ocupat de Augustin Lazăr.

Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se reunește, astăzi, începând cu ora 11.00, într-o ședință ordinară care are pe ordinea de zi o agendă vastă. La punctul 4 al acestei ordini de zi se află două cereri mai mult decât interesante. Prima este analizarea solicitării formulate de procuroarea Alina Diana Rasovan de încetare a activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

De asemenea, Secția pentru Procurori de la CSM trebuie să analizeze și să decidă asupra cererii formulate de procurorul Marius Bogdan Bulancea de încetare a activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Structura Centrală. Bulancea este nimeni altul decât fosta și actuala mână dreaptă a Laurei Codruța Kovesi.

Preluat la Parchetul European

Marius Bulancea mai figurează doar cu numele ca lucrător în cadrul DNA, deoarece, din 2020, el s-a mutat cu „arme și bagaje” la Luxemburg. Concret, în 21 ianuarie 2020, aceeași Secție pentru Procurori de la CSM a aprobat solicitarea înaintată de Parchetul European (EPPO) de detașare la Luxemburg a lui Marius Bogdan Bulancea. Cererea a fost formulată încă din data de 10 ianuarie 2020 de către Laura Codruța Kovesi, care a solicitat, la vremea respectivă, detașarea procurorului Bulancea în funcția de „law officer” la EPPO, pentru o perioadă de trei ani.

În nota transmisă odată cu solicitarea oficială, Kovesi arată că Marius Bogdan Bulancea a fost admis, în urma unei proceduri de selecție, „în raport cu atribuțiile specifice acestei funcții în cadrul EPPO, în special de operaționalizare și funcționare a acestei structuri de parchet”. De asemenea, se preciza că Direcția Națională Anticorupție și-a exprimat un punct de vedere favorabil acestei detașări. Ca urmare, cu unanimitate de voturi, Secția pentru Procurori de la CSM a hotărât aprobarea detașării lui Marius Bogdan Bulancea la EPPO, pentru o perioadă de trei ani, începând cu data de 1 februarie 2020.

La data de 6 decembrie 2022, EPPO a revenit către CSM cu o nouă solicitare privind prelungirea detașării lui Marius Bulancea, de data aceasta pe poziția de „Head of Operations and College Support”, până la data de 15 februarie 2024. Și de această dată, Bulancea și-a dat acordul. Iar CSM, cu unanimitate de voturi, a aprobat prelungirea detașării, din 1 februarie 2023, până în 15 februarie 2024.

114.000 de euro pe an, salariul la Luxemburg 

Aceste detașări au însemnat pentru Bulancea un plus sensibil la salariul de procuror. Conform declarației de avere din 1 iunie 2015, în calitate de consilier al șefului DNA, Marius Bogdan Bulancea a încasat, în anul fiscal anterior, de la DNA, un salariu de 130.350 de lei pe an. În 2017, salariul de procuror DNA al lui Bulancea era declarat la 139.123 de lei pe an. Apoi, în declarația de avere completată în 2018, acesta menționat un salariu anual de 221.456 de lei. Soția sa, Diana Magdalena Bulancea, judecător la Curtea de Apel București, era deja trecută în documentul citat cu o leafă de 152.568,85 de euro pe an, la CJUE.

În declarația de avere completată de Marius Bogdan Bulancea în luna mai a anului 2019, regăsim un salariu anual încasat de la DNA de 218.447 de lei. Ei, bine, în 2021, când deja avea un an de EPPO, Bulancea scrie că, în anul fiscal anterior, a încasat de la DNA 74.323 de lei pe an, dar de la EPPO a câștigat 59.961 de euro pe an. În 2022, în documentul completat se precizează că Marius Bogdan Bulancea a încasat de la DNA un salariu anual de 60.894 de lei, în timp ce de la EPPO a încasat 97.369 de euro pe an.

Conform ultimei declarații de avere, completată de Bulancea în 2 iunie 2023, rezultă un salariu anual încasat de la EPPO de 114.222 de euro, în timp ce de la DNA a încasat 45.840 de lei. Soția sa a fost remunerată, în ultimul an fiscal, cu 155.945 de euro a CJUE și cu 15.795 de lei de la Curtea de Apel București. Soții Bulancea au cumpărat, în 2020, un apartament de 50 de metri pătrați în București, un autoturism BMW fabricat în anul 2017 și au economisit în conturi și depozite bancare 204.522 de euro și 875 de lei.

Cele mai importante investiții făcute constau însă în împrumuturi acordate în nume personal. Astfel, Bulancea a acordat cu împrumut 260.160 de lei către IBB Imobiliare România, precum și 47.500 de euro către trei persoane fizice: Petru Bulancea, Monique Weber-Bernard și Ciprian Pilan.

Dosare celebre, instrumentate la momente politice oportune, soldate cu clasare sau prescripție

Marius Bogdan Bulancea este procuror din anul 2002 și activează la DNA din anul 2014, imediat după ce la conducerea acestei instituții s-a instalat Laura Codruța Kovesi. La data de 14 decembrie 2016, prin decret al lui Klaus Iohannis, Bulancea a fost numit în funcția de procuror-șef al Secției de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție din DNA, pentru o perioadă de trei ani.  Această funcție este ocupată, în prezent, de Ionuț Ardeleanu, numit de Klaus Iohannis, tot pentru trei ani, la data de 4 ianuarie 2024. 

Cererea de plecare din DNA a lui Bulancea poate avea mai multe explicații. Prima este că ar urma să primească o nouă detașare la EPPO, deoarece actuala detașare expiră luna viitoare, iar o altă explicație este că, începând cu data de 11 ianuarie 2024, a fost numită în funcția de procuror-șef al Secției pentru Combaterea Corupției din DNA Mihaiela Moraru-Iorga, rivala Laurei Codruța Kovesi.

Marius Bulancea este cunoscut în sistem nu doar pentru apropierea sa de Laura Kovesi, ci mai ales pentru dosarele la comandă pe care le-a instrumentat sub mandatul „Zeiței anticorupție”. El a instrumentat celebrul dosar al OUG 13, desființat de CCR și clasat, în cele din urmă. Acest dosar a stat la baza cererii formulate de Tudorel Toader de revocare a lui Kovesi de la conducerea DNA. Apoi, Bulancea a instrumentat dosarul împotriva fostului procuror general al României Tiberiu Nițu, cauză clasată, dar care a reușit scoaterea din funcție a lui Nițu, pentru a-i face loc lui Augustin Lazăr.

Marius Bulancea este procurorul care a instrumentat celebrul dosar al fraudării campaniei electorale prezidențiale a lui Traian Băsescu din anul 2009, în care au fost judecate Ioana Băsescu și Elena Udrea. Anul trecut, ÎCCJ a încetat procesul penal, pentru că faptele s-au prescris.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri