Jurnalul.ro Ştiri Externe Masacrul din Ahvaz, pus în cârca americanilor

Masacrul din Ahvaz, pus în cârca americanilor

de Şerban Mihăilă    |   

La numai o zi după atacul comis în timpul unei parade militare din sud-vestul Iranului, Teheranul a acuzat statele arabe din Golf, susținute de SUA și Israel, că oferă sprijin financiar și militar grupărilor etnice separatiste arabe antiguvernamentale care acționează pe teritoriul țării. Deși nu au oferit suficiente dovezi pentru a-și susține revendicările, atât organizația teroristă Stat Islamic, cât și  gruparea arabă separatistă „Rezistența Națională din Ahvaz” pretind că au comis atacul.

 

Liderul spiritual suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, a declarat că, prin atentatul din timpul paradei militare din Ahvaz, soldat cu cel puțin 29 de morți și 60 de răniți, „marionetele SUA” încearcă „să creeze instabilitate” în țară. La rândul său, președintele iranian, Hassan Rouhani, a afirmat, ieri, că țara sa este pregătită să înfrunte SUA, precum și pe aliații arabi ai americanilor. Cu doar câteva ore înainte, ministrul iranian de Externe, Javad Zarif, îi acuza pe „teroriștii plătiți de un regim străin”, adăugând că Teheranul  îi consideră răspunzători pe „sponsorii terorismului regional și pe stăpânii lor americani” pentru atacul din orașul Ahvaz, în sud-vestul țării. Mai mult, un purtător de cuvânt al Gărzilor Revoluționare, unitățile de elită ale armatei iraniene, a precizat că atacatorii „au fost antrenați și organizați de către două state din Golf”, care au legături cu SUA și Israelul. Deși liderii iranieni nu au numit explicit „statele regionale” pe care le consideră vinovate că s-ar afla în spatele masacrului de sâmbătă, autoritățile de la Teheran își acuzaseră anterior marele dușman regional, Arabia Saudită, pentru susținerea activității separatiste în rândurile minorității arabe din Iran. Șiiții iranieni se află într-un conflict permanent cu musulmanii sunniți din Arabia Saudită, care sunt sprijiniți de Occident, într-o luptă sângeroasă pe mai multe fronturi pentru a obține supremația în Orientul Mijlociu. Cele două părți susțin tabere diferite în conflictele din Yemen și Siria, precum și grupări politice rivale în Irak și Liban, acolo unde Gărzile Revoluționare apără interesele Teheranului. Alături de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite sunt un alt aliat important al SUA în Orientul Mijlociu. În același timp, Iranul și statul evreu se află în conflict deschis la granița cu Siria, iar SUA au ieșit unilateral din Tratatul Nuclear Internațional cu Teheranul, la insistențele Israelului și au impus noi sancțiuni economice regimului de la Teheran.

Baie de sânge la paradă

Camuflați în uniforme ale Gărzilor Revoluționare, patru indivizi au deschis focul asupra militarilor și civililor care participau, sâmbătă, la o paradă militară anuală organizată în Ahvaz, provincia Khuzestan, pentru a marca începutul războiului dintre Iran și Irak, desfășurat între 1980 și 1988. În urma unui schimb de focuri, timp de zece minute, cel puțin 29 de persoane au fost ucise, între care 12 membri ai Gărzilor Revoluționare, o fetiță de patru ani, un veteran în scaun cu rotile și toți cei patru teroriști, scrie BBC, citând surse locale. Atentatul, unul dintre cele mai sângeroase atacuri comise asupra Gărzilor Revoluționare, a fost revendicat de gruparea etnică arabă iraniană „Rezistența Națională din Ahvaz”, care dorește independența provinciei Khuzestan, bogată în petrol. Atacul a mai fost revendicat și de Stat Islamic.

 

America vrea să provoace haos și revolte la noi, astfel încât să se poată întoarce în această țară (…) America va regreta că a ales o cale greșită”.

Hassan Rouhani

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri