Jurnalul.ro Special Anchete Mașina lui Dincă, parcată în centrul orașului. Alexandra spunea că vede o mașină gri în “curtea groazei”

Mașina lui Dincă, parcată în centrul orașului. Alexandra spunea că vede o mașină gri în “curtea groazei”

de Ion Alexandru    |   

Detaliu-șoc care riscă să arunce în aer ancheta privind evenimentele petrecute în ziua de 25 iulie 2019, în locuinţa presupusului asasin în serie din Caracal, Gheorghe Dincă. În discuția pe care unul dintre agenții trimiși în teren să identifice locul în care Alexandra era ținută sechestrată, aceasta a fost pusă să descrie elementele pe care le vede. În acele descrieri, victima a menționat existența, în curtea răpitorului, a unui autoturism de culoare gri, culoare la fel cu cea a mașinii Renault pe care Gheorghe Dincă o folosea pentru taximetria la negru, dar și pentru răpirea Alexandrei. Numai că în momentul în care Alexandra dădea detaliul mașinii gri, pe care o vedea în curtea imobilului în care era ținută sechestrată, autoturismul lui Dincă se afla parcat în centrul municipiului Caracal. Iar din acest punct se nasc ipoteze îngrozitoare. A avut Gheorghe Dincă vreun complice? A mințit agentul de poliție în raportul care, ulterior, a fost inserat în Raportul Ministerului de Interne? A pătruns altcineva în curtea lui Dincă în perioada în care acesta se afla pe drumul dintre Craiova și Caracal? Sunt doar câteva dintre întrebările fără răspuns ale unei anchete care este departe de a fi cu adevărat elucidată.

 

Punând cap la cap elementele publice existente până în acest moment, dar care nu au fost relevate în mod oficial de cei care au coordonat ancheta de la Caracal, până când dosarul să fie preluat la București, ci din verificările administrative interne ale Ministerului Administrației și Internelor și din anchetele jurnalistice, reiese un amănunt extrem de controversat. Gheorghe Dincă a acționat sau nu singur în momentul în care a ucis-o pe Alexandra, după care i-a distrus cadavrul?

Apelurile la 112, făcute, în dimineața zilei de 25 iulie 2019, de Alexandra, de pe un aparat telefonic aparținând agresorului, au avut loc la orele 11.05.08, 11.06.25, 11.07.53 și 11.12.36. Acestea sunt singurele convorbiri înregistrate și aflate la dosar în formă audio. În paralel, începând cu ora 11.13, de la dispeceratul 112, numărul de telefon de pe care Alexandra a apelat a fost transmis echipei din teren, care a fost trimisă în căutarea victimei. Iar unul dintre agenți a apelat-o de pe telefonul personal în mai multe rânduri, ultimul contact având loc în jurul orei 11.29.

 

Raportul MAI în care se vorbește de “mașina gri”

Din raportul Ministerului Administrației și Internelor, care a fost prezentat, săptămâna trecută, în cadrul ședinței CSAT, reiese că echipele din teren au revenit la Poliția Municipiului Caracal, întrucât adresa indicată de victimă, de pe cartea de vizită găsită în locuința lui Dincă, nu corespundea descrierii și au raportat evenimentul șefului Biroului de Investigații Criminale. După care, Alexandra a fost resunată de agent iși rugată să descrie în detaliu ce vede, pentru a putea determina locul în care este sechestrată. Cu citat, din Raport, aflăm următoarele: “Aceasta a relatat că este sechestrată într-o casă de un bărbat care, în acel moment, nu se afla lângă ea, fiind plecat la farmacie, să cumpere cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini. Totodată, victima a precizat că, în acea curte, se afla un brad, un nuc, o mașină -platformă cu fiare vechi, UN AUTOTURISM GRI și mai mulți câini lup dezlegați. În continuare, polițistul a întrebat-o dacă are rețea internet pe telefonul de pe care vorbește și răspunsul a fost negativ. Tot cu ocazia convorbirii, șeful biroului i-a solicitat să-i comunice culoarea gardului și dacă poate să iasă din casă și din curte. Cea în cauză a răspuns că gardul este din metal, de culoare roșie și nu poate ieși din încăpere deoarece este legată și afară sunt câini lup”.

Aceasta este relatarea agentului de poliție. Nu există nicio înregistare a acestei convorbiri, ceea ce ridică, de asemenea, alte semne de întrebare. Mai ales că, spune agentul, apelul a fost întrerupt de Alexandra, după ce aceasta a spus că bărbatul s-a întors, iar pe fundalul convorbirii se distinge un lătrat de câine.

 

Nu putea fi autoturismul suspectului

Din această relatare, se poate observa că Alexandra, între orele 11.13 – 11.29, a descris că în curte se afla un autoturism de culoare gri. Autoturism de aceeași culoare cu a celui cu care Gheorghe Dincă a răpit-o cu o zi înainte. Numai că, stupoare, la ora la care agentul de poliție susține că Alexandra i-a relatat existența autoturismului gri în curte, mașina lui Gheorghe Dincă se afla parcată în centrul municipiului Caracal.

Jurnaliștii au reușit să preia mai multe imagini de pe camerele de supraveghere publice și private, putând fi reconstituit traseul pe care l-a parcurs suspectul în ziua presupusei crime. Astfel, la ora 8.40, în dimineața zilei de 25 iulie, Gheorghe Dincă este surprins în timp ce parchează autoturismul în centrul orașului, de unde coboară pentru a arunca un șervețel, în care se pare că se aflau bijuterii, în spatele unui autobuz. Apoi, se urcă în autoturism și, în jurul orei 9.31, parchează mașina în centrul Caracalului, după care se îndreaptă spre o stație de autobuz. Nu se urcă în niciunul, ci preferă o mașină de ocazie. La ora 10.01, Gheorghe Dincă este identificat de o altă cameră de supraveghere în centrul Craiovei. S-a descoperit că suspectul a cumpărat o cartelă prepay de la un centru comercial, după care a contactat-o pe mama Alexandrei. La ora 12.00 ajunge înapoi în Caracal cu o mașină de ocazie.

Suntem, așadar, cu 31 de minute mai târziu decât momentul în care conversația dintre Alexandra și agentul de poliție se întrerupe. Iar mașina gri a lui Dincă se afla parcată în locul în care a lăsat-o, în centrul orașului. Iar Alexandra spune că, în același timp, în curte, se afla o mașină gri.  La ora 12.14, Dincă este adus de un vecin, cu un autoturism de culoare albastră, în centrul orașului, de unde își preia mașina personală și pleacă spre casă. Intră în curte la ora 13.06.

Unul dintre specialiștii criminaliști contactați de “Jurnalul” își exprimă speranța că la mijloc este o confuzie, sau o comunicare defectuoasă a relatării Alexandrei făcută de polițist și consemnată în raport. “Dacă lucrurile stau exact așa cum apar consemnate în Raportul MAI, vorbim despre existența unei mașini străine, neidentificate, pe proprietatea suspectului și, abia din acest moment, putem merge pe ipoteza existenței unui complice”, arată sursa citată.

Cumpănașu: Nu am primit nimic de la IML. Doar vorbe

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, a dezvăluit, ieri, pentru “Jurnalul”, că, până în acest moment, familia victimei nu a primit oficial niciun document, nici de la Institutul Național de Medicină Legală “Mina Minovici”,, nici de la DIICOT, referitor la expertiza medico-legală atropologică a oaselor sau a expertizei ADN. În ciuda faptului că, vineri seară, rezultatele preliminarii ale acestei expertize, care ar fi identificat profilul genetic al Alexandrei pe osemintele ridicate din arzătorul găsit în curtea lui Dincă, au fost comunicate telefonic familiei de către ministrul Justiției, Oana Schmidt Hăineală. “Vom cere o contra-expertiză internațională. Însă, deocamdată, nu avem nimic oficial. Niciun document, Doar vorbe. Și dacă am primi, mâine, un document, asta nu reprezintă decât un raport preliminar. Iar rapoartele preliminare nu pot fi contra-expertizate. Ci doar un raport final”, susține Alexandru Cumpănașu.

Conform unor surse, în perioada 26 – 27 iulie 2019, procurorii din Olt și polițiștii de acolo ar fi descoperit un arzător artizanal, compus dintr-un cilindru metalic, cu înălțimea de 1,60 metri, fără capace la niciunul din capete, așezat pe un dispozitiv sub care se află instalația de ardere, și sub aceasta se poate face focul. În interiorul acestui dispozitiv au fost descoperite fragmente osoase, printre care și 21 de dinți, din care, conform informațiilor pe surse, medicii legiști au reușit să identifice profilul genetic al Alexandrei. Prezumtivul asasin Gheorghe Dincă le-a relatat anchetatorilor că, după ce a ucis-o pe Alexandra, pe care a surprins-o vorbind la telefon cu Poliția (lucru imposibil, având în vedere derularea evenimentelor, descrisă mai sus) și a lovit-o, a introdus cadavrul acesteia în arzătorul artizanal, a folosit 3 kilograme de vaselină, niște carton bituminous și haine vechi, după care a incinerat cadavrul, până l-a adus în starea de calcinare. În cenușa respectivă au fost decoperite și bijuterii din argint, care au fost recunoscute de familie ca aparținând Alexandrei.

 

 

Cum au ajuns oasele în arzătorul lui Dincă

Specialiștii criminaliști sunt de părere că Alexandra nu a fost arsă în acel dispozitiv. Conform acestora, identificarea rămășitelor umane grav arse prin amprentarea genetică este o sarcină comună în lucrările de rutină medico-legală. În caz de impact extrem de foc, numai țesuturile dure (oase, dinți) pot fi analizate pentru depistarea ADN-ului. ADN-ul extras din fragmentele osoase arse poate fi foarte degradat, ceea ce face ca amplificarea martorilor genetici să fie dificilă sau chiar imposibilă. Mai mult, oasele puternic arse sunt predispuse contaminări cu ADN extern. Specialiștii au investigat, în mai multe cazuri, dacă profilurile ADN autentice pot fi generate din oasele umane care prezintă diferite etape de distrugere a focului indus (bine conservate, semiarse, arse negre, arse albastru-cenușiu, ars albastru-gri-alb). Astfel, a fost extras ADN din 71 de fragmente osoase derivate de la 13 indivizi, iar rezultatele arată că identificarea prin analiza ADN este posibilă în mod fiabil și reductibil din oasele bine conservate și semiarse. În oasele arse negre, ADN-ul a fost foarte degradat și, în unele cazuri, ADN-ul non-nuclear a lăsat analiza ADN mitochondrial ca o opțiune. Oasele arse albastru-cenușiu duc doar sporadic la profiluri autentice, în timp ce investigarea oaselor arse albastru-gri-alb a dus cel mult la generarea unor rezultate viabile.

Pentru calcinarea unor unui corp uman este nevoie de generarea unei temperaturi de 1.400 de grade Celsius. Se presupune că fragmentele osoase descoperite acolo au fost supuse unui astfel de proces de ardere, însă bijuteriile din argint, nu. Ceea ce este imposibil. Punctul de topire al argintului fin de 999 grame la mie este de 1.000 de grade, iar argintul de 925 de grame la mie (cum se pare că sunt bijuteriile respective), are punctul de topire la o temperatură cuprinsă între 850 și 900 de grade Celsius.

Este foarte posibil, spun specialiștii, ca suspectul sau suspecții să fi dezmembrat cadavrul, pe care, ulterior, l-au ascuns în afara proprietății. Din neglijență, o bucată din acest cadavru sau mai multe bucăți să fi rămas la fața locului. Ulterior aceste bucăți, resturi, au fost puse pe foc, iar toată atenția lui Dincă să fie concentrată doar pe acest element.

Risc pentru anchetă

Comisarul-șef de Poliție Dan Antonescu, fostul șef al Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, a precizat, în exclusivitate pentru “Jurnalul”, că, în acest moment, “este extrem de important ca cei care conduc din partea Poliției cercetarea din Caracal să aibă acces la procesul-verbal de cercetare la fața locului din zilele în care dosarul s-a aflat la Olt și Craiova. Și la imaginile video și audio din fazele statice și dinamice, pentru a putea constata eventuale modificări ale locului faptei. Asta, pentru o interpretare corectă a ceea ce există acolo”.

Mai mulți specialiști în drept penal sunt de părere că, în acest moment, ancheta riscă, dacă va fi continuată de DIICOT, să pice în instanță, din cauze procedurale. Fiind vorba despre o infracțiune de omor calificat, DIICOT nu are competența materială să instrumenteze astfel de fapte. Este nevoie de o declinare la un Parchet specializat și, dacă, în urma cercetărilor, rezultă existența unor indicii cu privire la săvârșirea unor fapte de trafic de ființe umane, acea parte să fie disjunsă și declinată în favoarea DIICOT. Altfel, spun specialiștii, există riscul invocării excepției nelegalității urmăririi penale pentru inracțiunea de omor și ca acest dosar sau probele administrate în el să nu stea în picioare nici măcar în fața judecătorului de cameră preliminară.

Surse: Procuror de caz – Oana Schmidt Hăineală

Din informațiile noastre, ancheta este supravegheată, în acest moment, de celebra procuroare Oana Schmidt Hăineală, proaspăt numită la DIICOT. Ieri, DIICOT anunța că împreună cu polițiștii de la IGPR, delegați în cauză, au continuat cercetarea la fața locului, fiind ridicate din casa lui Dincă mai multe categorii de urme criminalistice. “Activitățile de cercetare și căutare în autoturismul și în autoutilitara inculpatului nu au putut fi finalizate, urmând a fi continuate și în cursul zilelor următoare, în mod neîntrerupt, în prezența inculpatului și a avocatului său”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

 

Alexandra îi spune polițistului, în jurul orei 11.29, că vede o curte un gard roșu, o autoutilitară-platformă și un autoturism gri

 

 

Mașina lui Gheorghe Dincă se afla parcată, până la ora 12.14 în centrul orașului Caracal. Iar la “casa groazei” a ajuns după ora 13.06

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri