Promisiune smerită a tehnocraților de la București că au înțeles comenzile de la centru și că- chiar și fără MCV- nu vor mișca în front. Uitând (sau numai făcându-se că uită) că, de aproape un deceniu, acest MCV a fost folosit mai puțin spre deloc ca un mecanism de cooperare cu partenerii din România pentru reformarea reală a justiției și foarte mult, rușinos de mult, ca un pretext pentru a amâna sine die accesul României în Spațiul Schengen. Dovedind un adevăr pe care, din diverse pricini, nu toată lumea vrea să îl spună răspicat. Și anume că România este tratată ca o țară de rangul II în selecta familie a Uniunii Europene.
La fel de adevărat este, însă, și faptul că,imediat după ce raportul a fost dat publicității, s-au făcut auzite luări de poziție, venite din partea unor oameni cu temeinică pregătire și cu o certă autoritate, care s-au delimitat, răspicat și argumentat, de cam prea multele verdicte strâmbe din document. Ca un prim exemplu care merită remarcat, aș menționa analiza aplicată și necruțătoare pe care o face Adina Angelescu-Stancu într-un text care poartă un titlu semnificativ:<<Dresajul prin MCV. De la agonie la extaz și invers>>.
Pe bună dreptate, s-au făcut referiri critice la o anumită apreciere profund subiectivă și categoric părtinitoare din respectivul document:<<În acest an (2015 n.n.)s-a înregistrat o creștere a numărului de cereri de apărare a independenței justiției în urma atacurilor în mass media și din partea unor politicieni, inclusiv a primului ministru și a președintelui Senatului>>.
Vi se par cunoscute asemenea formulări, nu-i așa? Ba bine că nu! Și nici nu trebuie să facem un efort prea mare pentru a regăsi aici, sloganurile pe care le-au transmis la noua Înaltă Poartă Cristi Dănileț sau Oana Schmidt Hăineală. Mesaje al căror colportor specializat a fost euro-pârăcioasa Monica Macovei, nimeni alta decât cea în al cărei mandat de ministru al justiției a și fost înghițit fără crâcneală darul otrăvit numit MCV.Singura deosebire fiind aceea că, de data aceasta, raportul face și două nominalizări- primul ministru și președintele Senatului- care lipseau din jalbele Oenei Schmidt –Hăineală și ale lui Cristi Dănleț.
Rămânând la capitolul observații critice, îmi permit și eu să atrag atenția că raportul MCV comite o mare nedreptate, în sensul că aplică un tratament defavorizant unui important personaj din galeria neînfricaților luptători pentru apărarea independenței justiției, președinta ÎCCJ,Livia Stanciu. Autorii raportului trecând cu o regretabilă ușurință peste faptul că, în vara anului 2015, Livia Stanciu nu a plecat de la ședința comisiei juridice a Camerei Deputaților în care se dezbătea proiectul legislativ, inițiat de 44 de senatori și deputați din toate partidele politice, privind răspunderea materială a magistraților, până când acesta nu a fost respins. Se înscrie lupta eroică, neînfricată a Liviei Stanciu în categoria acțiuni de <<apărare a independenței justiției în urma atacurilor unor politicieni>>? Firește că se înscria! Și atunci de ce nu i s-a acordat domniei sale, de către raportorii MCV, dacă nu o coroniță măcar o mențiune specială a juriului?
În aceeași secțiune a omisiunilor (involuntare sau nu…) putem include și faptul că autorii raportului ignoră cu desăvârșire declarațiile generalului SRI, Dumitru Dumbravă, potrivit cărora instanțele de judecată reprezintă <<câmpul tactic>> al respectivului serviciu? Să fie, oare, cauza acestei omisiuni numai decizia CSM care, în pofida contestațiilor formulate de către Asociația Magistraților din România, Uniunea Națională a Judecătorilor din România și Asociația Procurorilor din România, a considerat că declarațiile cu pricina nu aduc atingere independenței justiției? Nepătrunse mai sunt căile monitorilor de la Bruxelles…
Urmând logica demonstrației ajungem la sursele de informare pe care le-au consultat cei care au redactat raportul. Curiozitate pe deplin justificată de vreme ce nu există indicii că funcționarii (pardon: tehnocrații ) de la Bruxelles s-ar fi consultat cu Asociația Magistraților din România, cu Asociația Procurorilor din România sau cu Uniunea Națională a Judecătorilor din România prestigioase, reprezentative entități ale lumii justiției din țara noastră.
Iar dacă la cele spuse până acum adăugăm obiecția categorică, formulată de către senatorul și juristul Nicolae Șerban, potrivit căreia raportul MCV pe anul 2015 << nu vine cu soluții, ci doar cu critici>>, putem conchide că respectivul document nu este și nici nu poate fi un etalon al statului de drept!
Acestea fiind zise nu mai avem decât să punem întrebarea finală: cui mai folosește MCV, acest fals mecanism de cooperare care și–a demonstrat, în mod irevocabil, caducitatea și inutilitate. ? Cu precizarea că, pentru bibliografia temei, recomandăm repetatele, insistentele apeluri ale Monicăi Macovei pentru menținerea României sub amenințarea MCV.
Mai aveți o întrebare?...