Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Meciul FC Viitorul - FC Hermannstadt din Liga 1 de fotbal, amânat din cauza Covid

Meciul FC Viitorul - FC Hermannstadt din Liga 1 de fotbal, amânat din cauza Covid

Meciul de fotbal FC Viitorul - FC Hermannstadt, din etapa a 12-a a Ligii I, a fost amânat după ce mai multe persoane din echipa din Sibiu s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2. Partida trebuia să se dispute duminică, la Ovidiu, în județul Constanța, scrie Mediafax

Partida FC Viitorul - FC Hermannstadt nu se va mai disputa duminică după ce 10 fotbaliști și cinci membri ai staff-ului echipei din Sibiu au primit rezultate pozitive la testul Covid. Conducerea clubului sibian a informat autoritățile și a cerut reprogramarea partidei.

„Din păcate, la ultimele testări COVID-19 efectuate în conformitate cu protocolul sanitar în vigoare, au fost depistate 15 persoane pozitive din care 10 fotbaliști și 5 membri ai staff-ului A.F.C.Hermannstadt. La aceștia se adaugă și celelalte cazuri înregistrate la testarea precedentă. Clubul nostru a informat LPF și DSP Sibiu cu privire la această situație epidemiologică. De asemenea, printr-o documentație întocmită de dl Dănuț Perjă, managerul sportiv al echipei, am solicitat Ligii Profesioniste de Fotbal ca următorul meci din deplasare cu Viitorul Constanța să fie reprogramat. Cel mai probabil, în cursul acestei zile vom primi un răspuns în acest sens. În prezent, atât fotbaliștii și membrii staffului FCH depistați pozitiv, se află în izolare și au început tratamentul recomandat de specialiștii DSP”, scrie pe site-ul clubului din Sibiu.

Data privind organizarea partidei FC Viitorul - FC Hermannstadt va fi stabilită de Liga Profesionistă de Fotbal.

 

Subiecte în articol: COVID fotbal meci
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri