Jurnalul.ro Sport Sporturi Mergea şi Bopanna, învinşi în finala de dublu la Sydney (ATP)

Mergea şi Bopanna, învinşi în finala de dublu la Sydney (ATP)

Perechea alcătuită din tenismanul român Florin Mergea şi indianul Rohan Bopanna a fost învinsă de cuplul Jamie Murray (Marea Britanie)/Bruno Soares (Brazilia), cu 6-3, 7-6 (6), sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Sydney, dotat cu premii totale de 404.780 dolari.

Murray şi Soares s-au impus după o oră şi 30 de minute în faţa favoriţilor numărul patru ai probei.

Mergea şi Bopanna, la primul lor turneu din acest an, au fost recompensaţi cu un cec de 11.500 dolari şi 150 de puncte.

Florin Mergea (30 ani, locul 11 ATP la dublu) rămâne cu cinci titluri ATP de dublu în carieră (două alături de Bopanna, ambele anul trecut) şi şase finale pierdute (trei împreună cu indianul), dintre care cinci în 2015.

La ediţia de anul trecut s-a impus perechea formată din Rohan Bopanna şi canadianul Daniel Nestor, într-o finală cu cuplul româno-olandez Horia Tecău/Jean-Julien Rojer.  

Agerpres

Subiecte în articol: florin mergea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri