Unii ar putea să mă ia la rost că am luat-o razna; ce legătură este între parizer, salam de vară, muşchiuleţ şi evoluţia pe scenă sau pe ecran!? Uite că se întâmplă ca mezelurile să fie bune nu numai pentru sandviciuri, ci şi pentru deciziile din capul unor artişti. De ani lungi, Cornel Palade, cu figura lui mereu nedumerită, dar pusă pe goange, este frate siamez cu Romică Ţociu în ale hazului. Dar angajarea pe drumul umorului a pornit pentru Palade de la nişte sute de grame de muşchiuleţ fără grăsime, care, împreună cu alte bunătăţi, se găseau în epoca de lumină doar în magazinele cu circuit închis ale gospodăriei de partid. Palade era un pui de moldovean cu mustăţile abia mijite şi s-a angajat vânzător la bufetul din clădirea judeţenei de partid. Se aduceau numai delicatesuri - şuncă, muşchi haiducesc, brânză de burduf, bomboane cubaneze - produse pe care nu le găseai în magazinele alimentare pentru norod. Se adunau activiştii şi birocraţii din aparatul comunist al judeţenei Neamţ în faţa galantarului unde Palade credea că e grangur peste mezeluri. Până într-o zi când un bărbat cu cravată tristă, dar cămaşă albă, apretată, se înfige în fruntea cozii, nimeni nu îi face vreun reproş şi cere un kilogram de muşchiuleţ, ditamai bucata de şuncă şi ţigări de-alea fandosite. Îi sare muştarul vânzătorului Palade, pe care-l îmboldea un ridicol simţ al dreptăţii în lumea salamurilor, şi se răţoieşte la tupeistul cu piept umflat: “Bă, ce, eşti mai şmecher, ia treci la fundul cozii, că nu te servesc primul!”. Bărbatul nu se duce la fundul cozii, ci aranjează ca Palade să primească el un şut în fund, e dat afară din serviciul de la bufet. Tupeistul era chiar primul secretar al judeţenei de partid. Şi-a luat Palade geamantanul de lemn ca răcanii şi s-a dus la brigada artistică a oraşului, ca apoi să aibă loc întâlnirea cu partenerul perfect de umor, Ţociu. Alt caz este cu Papaiani, care juca la începuturi rolul unui ţăran venit în ie şi iţari pe un şantier. Într-o pauză scurtă de filmare, fuge Papaiani la Alimentara oraşului de provincie, era coadă şi, grăbit, se aşază în faţă, cerând parizer. Vânzătorul se trezeşte şi el mare justiţiar şi-l pune la punct: “Ţărane, treci la coadă, că nu vezi parizerul!”. S-a bucurat Papaiani: “Înseamnă că eram veridic în rol de m-a crezut ţăran la Alimentara!”.