Angela Merkel își apără energic cei 16 ani petrecuți la conducerea țării, într-o autobiografie publicată în timp ce conflictele militare devastează Ucraina și Orientul Mijlociu, Donald Trump se întoarce la Casa Albă, iar Germania se confruntă cu alegeri anticipate, după ce coaliția de guvernare de la Berlin s-a prăbușit în această lună.
Merkel, în vârstă de 70 de ani, cunoscută pentru stilul său de conducere calm și imperturbabil, respinge toate acuzațiile care i-au fost aduse pentru actualele tulburări de pe scena internă și internațională, în autobiografia de 736 de pagini scrisă împreună cu Beate Baumann, consiliera sa apropiată.
De când a demisionat, în 2021, Merkel a fost acuzată că a fost prea blândă cu Rusia, lăsând Germania să depindă periculos de mult de gazul rusesc ieftin și provocând atât haos intern, cât și ascensiunea spectaculoasă a extremei drepte, prin politica sa de deschidere față de migranți.
După ani de zile în care a stat departe de ochii publicului, ea a acordat presei mai multe interviuri, dezvăluind momente din timpul copilăriei sale sub comunismul est-german, precum și episoade inedite din întâlnirile tensionate cu președintele rus, Vladimir Putin, și cu fostul și viitorul șef al Casei Albe, Donald Trump, care, în opinia ei, „a fost captivat de politicieni cu tendințe autocratice și dictatoriale”.
În memoriile complete, Merkel oferă informații suplimentare despre gândurile și acțiunile ei - inclusiv în timpul afluxului masiv de refugiați din 2015, care a ajuns să definească ultimii ani ai conducerii sale.
Criza refugiaților
Criticii au acuzat că refuzul Angelei Merkel de a respinge un număr mare de solicitanți de azil la frontiera austriacă a dus la intrarea în țară a peste un milion de persoane și a alimentat ascensiunea partidului de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania” (AfD).
Merkel, care la vremea respectivă a pozat pentru un selfie cu un refugiat sirian, spune că „încă nu înțelege cum cineva a putut presupune că o față prietenoasă, dintr-o fotografie, ar fi suficientă pentru a încuraja legiuni întregi să își părăsească patria”.
În timp ce afirmă că „Europa trebuie să își protejeze întotdeauna frontierele externe”, ea subliniază că „prosperitatea și statul de drept vor face întotdeauna din Germania și din Europa locuri în care oamenii vor să meargă”.
În plus, scrie ea, „îmbătrânirea rapidă a Germaniei” și „lipsa forței de muncă fac ca migrația legală să fie esențială”.
Declarația sa îndrăzneață de atunci - „putem face asta” - a fost o afirmație „banală” cu mesajul că „acolo unde există obstacole, trebuie să acționăm pentru a le depăși”, mai susține ea.
În ceea ce privește AfD, ea avertizează marile partide din Germania să nu adopte retorica extremiștilor de dreapta, „fără a propune soluții concrete la problemele existente”, avertizând că, printr-o astfel de abordare, formațiunile politice tradiționale „vor eșua”.
Legăturile cu Rusia
Merkel, care vorbește limba rusă, își apără, de asemenea, relațiile avute de-a lungul anilor cu Putin, care vorbește germana. Cu toate acestea, ea are îndoieli asupra fostului agent KGB, care a permis odată accesul unui labrador la o întâlnire între cei doi, încercând, aparent, să profite de teama ei față de câini.
Merkel îl descrie pe liderul rus ca fiind „un om mereu în alertă, căruia îi este teamă să nu fie maltratat și care este întotdeauna gata să atace, inclusiv jucându-se de-a puterea cu un câine și făcându-i pe alții să aștepte”.
În schimb, ea spune că, „în pofida tuturor dificultăților”, a avut dreptate „să nu permită întreruperea contactelor cu Rusia (...) și să păstreze legăturile și prin intermediul relațiilor comerciale”.
Realitatea este, susține ea, că „Rusia e, alături de Statele Unite, una dintre cele două mari puteri nucleare ale lumii”.
De asemenea, Merkel își apără opoziția față de aderarea Ucrainei la NATO, la summitul de la București din 2008, considerând că este iluzoriu să se creadă că statutul de candidat ar fi protejat-o de agresiunea lui Putin.
După summit, ea își amintește că a zburat acasă, cu sentimentul că „noi, cei din NATO, nu aveam o strategie comună pentru a face față Rusiei”.
Merkel recunoaşte dorinţa puternică a ţărilor din Europa Centrală şi de Est de a adera la NATO rapid, explicând însă că, în opinia sa, integrarea de noi membri trebuie să sporească nu doar securitatea respectivelor state, ci şi pe cea a NATO în ansamblu.
În 2008, ea îşi exprima preocuparea faţă de legăturile Ucrainei cu Rusia, în mod special față de prezenţa Flotei ruse a Mării Negre, cu baza în peninsula ucraineană Crimeea, anexată ulterior ilegal, prin forță, de către Rusia, în 2014.
Ea mai scrie că niciun alt candidat anterior la NATO nu s-a confruntat cu o astfel de situaţie, iar aceste complicaţii militare ar fi putut crea riscuri pentru Alianţă.
În plus, în acel moment, Merkel remarca faptul că doar o minoritate din populaţia Ucrainei susţinea aderarea la NATO.
De atunci, abordarea Angelei Merkel faţă de Ucraina continuă să fie criticată, atât la Kiev, cât și în anumite capitale europene, extrem de apropiate de administrația condusă de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Angela Merkel discută, de asemenea, despre compromisul la care s-a ajuns în cele din urmă, cu costuri semnificative însă.
Fostul cancelar scrie că eşecul de a le oferi Ucrainei şi Georgiei un plan clar de acţiune pentru aderare a reprezentat o lovitură pentru aspiraţiile lor, în timp ce promisiunea generală a NATO privind viitoarea lor acceptare a constituit o provocare directă la adresa intereselor rusești și a preşedintelui Putin.
Politica energetică
Declanșarea războiului Rusiei asupra Ucrainei, în februarie 2022, și sabotarea conductelor „Nord Stream” au izolat Germania de gazul rusesc, ieftin, închiderea gazoductelor fiind un factor-cheie al actualelor sale probleme economice.
Merkel respinge însă criticile pentru faptul că ar fi permis construirea conductelor din Marea Baltică, subliniind că „Nord Stream 1” a fost aprobat de predecesorul său, social-democratul Gerhard Schroeder, prieten vechi al lui Putin.
În ceea ce privește „Nord Stream 2”, pe care l-a aprobat după anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014, Merkel susține că, la momentul respectiv, ar fi fost „dificil să convingem companiile și utilizatorii de gaze din Germania și din multe state membre ale UE să accepte” să importe gaze naturale lichefiate mai scumpe, din alte surse.
Merkel susține că gazul a fost necesar ca sursă de energie de tranziție, deoarece Germania urmărea atât trecerea la energia regenerabilă, cât și eliminarea treptată a energiei nucleare, în urma dezastrului de la Fukushima, din Japonia, din 2011.
În ceea ce privește energia nucleară în sine, Merkel susține că „nu avem nevoie de aceasta pentru a ne atinge obiectivele climatice”, iar eliminarea germană poate „inspira curaj în alte țări pentru a ne urma exemplul”.
Trump, fascinat de dictatori
Angela Merkel îl descrie pe preşedintele ales al SUA, Donald Trump, ca fiind „fascinat” de liderii cu tendinţe autoritare, care acţionează „într-un mod emoţional”.
În timpul primei lor întrevederi, la Washington, în martie 2017, la scurt timp după învestirea lui Trump pentru primul său mandat la Casa Albă, liderul american „mi-a pus o serie de întrebări, inclusiv asupra originilor mele est-germane şi a relaţiilor mele cu preşedintele rus, Vladimir Putin, care părea să-l fascineze.”, mai povesteşte Angela Merkel în memoriile sale.
„În anii următori, am avut impresia că liderii cu tendinţe autocratice şi dictatoriale exercitau o anumită fascinaţie asupra lui.”, continuă Merkel în cartea sa.
Ea revine apoi asupra primei sale întrevederi cu Trump, în primăvara lui 2017, care nu i-a lăsat „un presentiment bun", mai mărturiseşte ea.
Înainte de întrevederea lor în Biroul Oval, Trump a ignorat solicitarea jurnaliştilor şi a fotografilor pentru o nouă strângere de mâini, în pofida faptului că Angela Merkel i-a sugerat în şoaptă repetarea acestui exerciţiu, la intrarea în Casa Albă.
În timpul întrevederii, el a reluat criticile sale „obişnuite” la adresa Germaniei, pe care o acuza că s-a autodistrus prin primirea de refugiaţi, în 2015 şi 2016, că se zgârceşte la cheltuielile pentru apărare şi că adoptă practici comerciale neloiale. Trump vedea inclusiv prezenţa puternică a unor mărci de maşini germane la New York drept „un cui în talpă”.
Merkel i-a răspuns, bazându-se pe cifre și fapte, dar s-a lovit de un preşedinte american ce acționa „la modul emoţional” și care nu-i asculta argumentele decât pentru „a le transforma în noi critici”. „Soluționarea problemelor nu părea a fi obiectivul lui!”, comentează Merkel.
Părăsind Washingtonul, cancelarul german de la vremea respectivă a tras concluzia că „o cooperare pentru o lume interconectată nu va fi posibilă cu Trump”, care era convins că reuşita lui depinde de „eşecul altora”.
În iunie 2017, Trump avea să o anunţe pe Merkel, la telefon, că SUA se retrag din Acordul de la Paris asupra Climei.
„Această decizie, care venea împotriva eforturilor mele de a face din climă un subiect central al G20, a fost o lovitură dură”, recunoaşte Merkel în cartea sa de memorii.