Jurnalul.ro Sport Sporturi Mihaela Buzărnescu a pierdut în primul tur la Beijing

Mihaela Buzărnescu a pierdut în primul tur la Beijing

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de belarusa Aleksandra Sasnovici cu 6-3, 6-1, luni, în prima rundă a turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.285.274 dolari.

Buzărnescu, revenită după o pauză de aproape două luni, din cauza unei accidentări suferite la Montreal, s-a înclinat fără drept de apel, după 66 de minute.

Românca a comis 6 dublu greşeli, numeroase erori neforţate şi nu a reuşit să transforme nicio minge de break din cele două de care a beneficiat.

Sasnovici (24 ani, 32 WTA) o mai învinsese pe Buzărnescu (30 ani, 24 WTA) în 2015 în primul tur la US Open, cu 6-4, 6-2.

Românca va primi un cec de 23.945 dolari şi 10 puncte WTA pentru participare şi va continua la dublu, unde este calificată în optimi, alături de Monica Niculescu.
AGERPRES

Subiecte în articol: Mihaela Buzărnescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri