Jurnalul.ro Timp liber Media Mihai Bendeac, la iUmor: „Numãrul pe care l-ai fãcut tu este unul dintre cele mai valoroase din istoria iUmor!”

Mihai Bendeac, la iUmor: „Numãrul pe care l-ai fãcut tu este unul dintre cele mai valoroase din istoria iUmor!”

Cea de-a treia ediție iUmor din acest sezon, difuzată asearã, în intervalul 20:00 – 22:49, la Antena 1, a fost lider de audiență, atât pe publicul comercial din mediul urban, cât și la nivelul întregului public din mediul urban.

Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 8 puncte de rating și 22.9% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro Tv cu o medie de 7.7 puncte de rating şi 22.1 cotă de piaţă. Și la nivelul întregului public din mediul urban, show-ul jurizat de Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac a fost lider de piaţã, cu o audiență medie de 7.3 puncte de rating și 16.7% cota de piață. În minutul de aur, 20:43, peste 1,8 milioane de telespectatori la nivel național urmăreau producția Antena 1.

Un numãr de stand-up susținut de Daniel Ilie aka Varzã a fost cel care i-a amuzat pe juraţi şi i-a determinat sã retrãiascã amintiri de la începuturile industriei muzicale româneşti, mai exact din anii 2000. Varzã i-a captivat pe toţi cei prezenţi în salã, deşi s-a vãzut nevoit sã menţioneze încã de la început: „E un mare dezavantaj sã te ştii cu juraţii. Oamenii, ştiind ce faci, au nişte aşteptãri << wow >>!”. El a venit la iUmor cu un numãr inspirat chiar din viaţa lui, mai exact din primele momente trãite pe scenã. „Eu am venit azi pentru cã mã simt bine pe scenã!”, le-a povestit el în culise prezentatorilor show-ului, Şerban Copoţ şi Dan Badea.

Pe Cheloo l-a cucerit: „Nimeni nu povesteşte mai frumos ca bãiatul ãsta. Ştie sã joace, ştie sã captiveze omul, e un artist adevãrat!”, a mãrturisit juratul, în vreme ce Bendeac a completat: „Numãrul pe care l-ai fãcut tu adineaori este unul dintre cele mai valoroase din istoria iUmor! Omul ãsta ar putea sã facã un rol extraordinar în teatru. Îmi vin instantaneu în minte zece piese şi zece roluri în care ar putea sã fie extraordinar!”. La finalul reprezentaţiei sale, toţi juraţii s-au ridicat în picioare pentru a-l felicita. Varzã merge mai departe cu trei voturi.

Seara a fost deschisă de invitatul special Cãtãlin Bordea, cu un moment savuros de stand up despre români şi continuatã cu Ella Stoleriu, concurenta care i-a bulversat, la propriu, pe cei trei juraţi. „N-ai cum sã te superi pe ea niciodatã, îl are pe iubibil!”, a spus Delia, care a şi mers lângã ea pe scenã sã îi ducã şerveţele şi sã o îmbrãţişeze atunci când a izbucnit în plâns, la finalul reprezentaţiei sale. „Îţi mulţumim pentru participare, a fost un moment de relaxare pentru noi, chiar dacã stand up-ul tãu, din punct de vedere tehnic, a fost sub orice criticã!”, i-a mãrturisit Cheloo. Ella a plecat acasã cu trei voturi negative.

Nu micã le-a fost mirarea juraţilor când pe scena show-ului şi-a fãcut apariţia Wendi, tocmai din Insulele Canare şi cu un costum de scenã pe mãsurã. „Bineînţeles cã am primit multe critici, întotdeauna e un jurat care e „oaia neahgrã”, nu poţi sã placi tuturor!”, a mãrturisit Wendi, care a ţinut imediat sã precizeze: „Tema sexualitãţii mele nu intereseazã pe nimeni!”. Încã de la primii paşi pe scenã, Wendi şi-a dezvelit sânii, cu care a fãcut o coregrafie specialã. „Asta e un numãr cu adevãrat de senzaţie!”, i-a spus Mihai Bendeac, care a mai completat „Sunt un mare iubitor de burlesc!”. Deşi pe Delia şi pe Mihai i-a „prins”, pe Cheloo nu l-a convins, aşa cã Wendi a primit doar douã voturi pozitive.

Pentru a treia oarã la iUmor, dupã ce data trecutã a ajuns pânã în finalã, Nae Nicolae s-a bucurat sã îi revadã pe cei trei juraţi: „Chiar mi-era dor de voi!”, le-a spus el, dar Mihai Bendeac l-a taxat imediat: „Pãi bine mãi Nae, sã ai tu atât curaj sã te întorci dupã toate câte s-au întâmplat…”. Cu toate acestea, Nae merge mai departe cu trei voturi.

Seara a continuat cu Gicã Gavrilã, un concurent care nu s-a aflat pentru prima oarã pe scena concursului şi pentru care cei doi prezentatori au trebuit sã cearã acordul juraţilor pentru a reveni la iUmor. „Aici se aflã un panou, iar persoanele care se aflã aici au provocat în inimile juraţilor trãiri mai intense decât în mod normal. Juraţii hotãrãsc dacã vei intra sau nu pe scenã!”, i-a spus Şerban lui Gicã. Aceştia au decis sã îi mai acorde o şansã, însã de data aceasta Gicã s-a prezentat cu alte planuri. „Am venit aici pentru Delia, cã dau greu de dumneai!”, le-a mãrturisit el juraţilor, cãrora le-a mai spus cã vrea sã organizeze un spectacol la Sala Palatului, spectacol în care Delia şi Mihai Bendeac vor fi cap de afiş. Ba mai mult, Gicã a venit şi cu un dosar în care spune el cã se aflã actele firmei sale şi le-a dezvãluit şi onorariul pe care li-l propune – 15.000 de euro. „Pentru mine Gicã e un nume la care nu mai reacţionez, nu mai vreau sã îl vãd, nu mai vreau sã ştiu ce face!”, a mãrturisit Cheloo, pãrãsind masa juriului. Şi cum nici nu a pregãtit niciun moment special iUmor, intervenţia lui Gicã s-a încheiat acolo.

Urmãtorul concurent a creat mari aşteptãri pe scena show-ului, dupã ce a mãrturisit încã din culise cã vrea sã facã ceva ce nu a mai fãcut nimeni pânã acum. Andrei Voicu şi-a încercat norocul cu o piesã care îmbinã douã stiluri total diferite: rapp şi reggaeton. Pe Cheloo nu l-a impresionat absolut deloc: „Mi-e personal nu-mi place nimic din ceea ce face. Textul era îngrozitor!”, a mãrturisit juratul, astfel cã Andrei a plecat acasã cu un singur vot, de la Mihai Bendeac.

Seara s-a încheiat cu o dublã reprezentaţie a Loredanei Ungureanu, concurenta venitã tocmai din Barcelona, la al cãrui moment Mihai Bendeac a folosit prima „carte verde”. Cartea Verde reprezintã noutatea acestui sezon şi modalitatea care le dã ocazia juraţilor sã devinã antrenori pentru un concurent şi sã îl ajute sã revinã cu un numãr mai bun. „Eu aş vrea sã scot o carte verde acum!”, a spus Mihai, în momentul în care concurenta şi-a încheiat prestaţia pe scena „iUmor”. Ba mai mult, juratul a mers în culise, unde i l-a prezentat tinerei pe scenaristul show-ului, Andreas Petrescu, alãturi de care o va consilia pentru urmãtoarea ei prestaţie pe scena iUmor. „E vina ta, Mihai, dacã nu iese bine!”, i-a mai spus concurenta. „Iatã cã Mihai Bendeac nu are dreptate, aceastã fatã a fost un moment de bucurie în aceastã searã!”, a mãrturisit Cheloo, care i-a mai spus :”Eu te vãd în finala iUmor!”, lucru cu care a fost de acord şi Delia. Loredana merge mai departe cu douã voturi, întrucât Bendeac şi-a pierdut dreptul de vot, folosind „cartea verde”.

În fiecare sâmbătă, Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată. Iar pentru situațiile controversate în care unul dintre cei trei era supărat că un concurent nu a fost suficient de bun pentru a obține suficiente voturi, se întrevede o soluție – jurații vor putea folosi o ”carte verde”, care le va da ocazia să devină antrenori pentru un concurent și să îl ajute să revină cu un număr mai bun!

Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!

Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor. 

 

Sursa:Kantar Media

 
 

Copyright:ARMADATA S.R.L.

 
 

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

 

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

 

Perioada 9 martie 2019

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri