Jurnalul.ro Ştiri Observator Mii de dosare penale în administraţia publică

Mii de dosare penale în administraţia publică

de Alice Petrescu    |   

Poliţiştii au întocmit, doar în primele patru luni ale anului, peste 1.200 de dosare penale care vizează achiziţii făcute de către reprezentanţi ai administraţiei publice, prejudiciul recuperat depăşind  9,5 milioane de lei. Cel mai mare dosar penal  îi vizează pe angajaţii Primăriei Eşelniţa, din Mehedinţi. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2012 - 2015, aceştia ar fi făcut decontări ilegale pe baza unor situaţii de lucrări nereale, ar fi schimbat destinaţia fondurilor alocate şi ar fi folosit în interes personal bani din casieria unităţii, bani pentru care fie ar fi prezentat documente justificative false, fie nu ar fi depus niciun document justificativ. De asemenea, în 2013, ar fi înstrăinat două terenuri aflate în proprietatea instituţiei publice, fără ca în realitate să fi fost plătită contravaloarea acestora şi fără să se opereze tranzacţia în documentele de evidenţă ale instituţiei. În acest caz poliţiştii au confirmat un prejudiciul în valoare de aproximativ 1.500.000 de lei.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri