Jurnalul.ro Ştiri Externe Mike Pompeo îl pedepsește pe șeful diplomației luxemburgheze

Mike Pompeo îl pedepsește pe șeful diplomației luxemburgheze

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a anulat o deplasare prevăzută să aibă loc în Luxemburg, pentru a protesta astfel față de afirmaţiile referitoare la președintele Donald Trump,  făcute de către ministrul luxemburghez de Externe, Jean Asselborn, după evenimentele de la Capitoliu.

Pompeo era aşteptat miercuri seară la Bruxelles, unde urma să se întâlnească cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat. O reuniune de lucru era apoi prevăzută joi dimineaţă cu ministrul belgian de Externe, Sophie Wilmes, potrivit unei surse oficiale belgiene.

O vizită în Marele Ducat al Luxemburgului era de asemenea prevăzută, dar aceasta a fost anulată într-un gest de protest față de afirmaţiile lui Asselborn, a explicat pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, un responsabil luxemburghez, confirmând o informaţie publicată de „The New York Times”.

Preşedintele Trump este un „piroman politic, care trebuie adus în faţa unui tribunal penal”, a declarat Jean Asselborn pentru RTL, a doua zi după asaltul de la Capitoliu al susţinătorilor miliardarului republican.

Şeful diplomaţiei din Luxemburg, cunoscut pentru stilul său franc, a mai spus că preşedintele american „nu are absolut nimic de a face cu democraţia”, deoarece „a ignorat propria sa Constituţie, deciziile justiţiei şi evident rezultatele alegerilor”.

Între timp, Departamentul de Stat al SUA a anunţat marţi că anulează toate călătoriile, inclusiv cea a lui Mike Pompeo la Bruxelles, întrucât instituţia pregăteşte tranziţia  viitoarei administraţii, cea condusă de Joe Biden.

„Aşteptăm în curând un plan de la viitoarea administraţie, care să identifice oficialii de carieră, care vor rămâne în poziţii de responsabilitate, interimar, până când procesul de confirmare din Senat se va încheia pentru viitorii oficiali. În consecinţă, anulăm toate călătoriile prevăzute în această săptămână, inclusiv cea a secretarului de Stat în Europa”, a precizat Departamentul de Stat al SUA, într-un comunicat.

Subiecte în articol: mike pompeo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri