Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Milenialii, cea mai bogată generaţie din istoria lumii

Milenialii, cea mai bogată generaţie din istoria lumii

de Redacția Jurnalul    |   

Un uriaş transfer de avere pe parcursul următorului deceniu va face ca generaţia milenialilor să fie „cea mai bogată generaţie din istorie”, potrivit unui raport al Knight Frank, scrie CNBC, citat de Ziarul Financiar.

Raportul a constatat că în următorii 20 de ani, generaţia tăcută, cei născuţi între 1928 şi 1945, respectiv generaţia baby boombers, între 1946 şi 1964, vor „preda frâiele” activelor bogate în proprietăţi şi a capitalurilor.

Knight Frank estimează că acest transfer va fi în valoare de 90 de trilioane de dolari.

Creşterea chiriilor, a inflaţiei şi a costurilor pentru facultate i-au determinat pe mileniali să aibă probleme în a putea cumpăra o casă şi a economisi bani.

Liam Bailey, global head of research la Knight Frank, a explicat că transferul de avere are loc în timpul unor „schimbări sistemice” în modalitatea de alocare a investiţiilor.

„Milienialii vor să reducă consumul, 80% dintre respondenţii bărbaţi şi 79% dintre femei spun că vor să îşi dimunueze amprenta de carbon”, adaugă acesta, potrivit Mediafax.

Cine sunt milenialii?

Milenialii  sunt o generație demografică specifică, alcătuită din persoane născute aproximativ între anii 1981 și 1996. Acest interval de timp poate varia ușor în funcție de sursele și cercetările specifice. Milenialii sunt adesea caracterizați prin trăsături comune ale experienței lor, cum ar fi creșterea în era boom-ului tehnologic, accesului la internet și a schimbărilor sociale semnificative.

Raportul anual al agențiilor imobiliare conturează un viitor în care transferul de avere către generația mai tânără va influența considerabil tendințele. Analizele sugerează că milenialii vor orienta atenția către locuințe mai prietenoase cu mediul. Vor alege achiziționarea de bunuri mai ecologice și vor realiza investiții centrate pe durabilitate. Schimbările anticipate în comportamentul lor financiar dar și de achiziționare pot crea o dinamică semnificativă în piețele imobiliare și în industriile conexe.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Subiecte în articol: Mileniali generatie bogatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri