Jurnalul.ro Ştiri Externe O mină din Venezuela s-a prăbușit. Cel puțin 12 oameni au murit

O mină din Venezuela s-a prăbușit. Cel puțin 12 oameni au murit

de Redacția Jurnalul    |   

Cel puțin 12 persoane au murit după ce o mină din sudul Venezuelei s-a prăbușit din cauza inundațiilor.

Inundațiile au provocat prăbușirea minei de aur și au ucis cel puțin 12 mineri, au anunțat duminică autoritățile locale, potrivit Reuters. Trupurile victimelor au fost înapoiate familiilor lor.

Mina Talavera, situată în El Callao, în statul Bolivar din Venezuela, a fost inundată încă de miercuri din cauza ploilor abundente, dar salvatorii au încheiat misiunea în weekend.

Alte 112 persoane au supraviețuit prăbușirii minei, a declarat Edgar Colina, un oficial din Bolivar. Chiar dacă misiunea de salvare s-a încheiat, autoritățile au mers și duminică la fața locului.

Tunelurile de la mina Talavera sunt construite într-un mod rudimentar, iar diferite organizații au emis avertismente cu privire la această regiune. În plus, anul trecut ONU a raportat că în regiunile miniere din Venezuela au loc încălcări ale drepturilor omului.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: mina prabusita venezuela
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri