Managerii privaţi, ostaticii politicienilor și ai clientelei
Din 2012 până în prezent, Tarom a avut patru manageri privaţi, care ar fi trebuit să facă performanţă şi să scoată la liman compania naţională.
Belgianul Christian Heinzamnn, Gabriel Stoe, Dan Iulius Plaveti şi Eugen Davidoiu au fost managerii privaţi ai companiei de stat în ultimii cinci ani
Sub un pretext sau altul, toţi au fost mătră-şiţi şi, din câte se pare, acest lucru a intervenit după ce au încercat să umble la stufoasa organigramă a Tarom. Pe de altă parte, chiar şi numi-rile acestora au fost tot decizii politice, astfel încât asistăm, de fapt, la un cerc vicios în care Tarom se învârte la infinit. Exemple de clienţi politici puşi şefi la compania naţională pot fi date în orice guvernare anteri-oară, dar ne vom limita doar la exemplele flagrante din ultimul timp.
în Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), fosta Doi şi-un Sfert, serviciul secret al MAI. Fostul spion este, de altfel, fiul generalului în rezervă Pandelea Pelmuş, acum inspector guvernamental în Secretariatul General al Guvernului, fost secretar general adjunct la MAE şi secretar general la MAI. Alt membru în CA-ul Tarom, Dan Aurel Măchiţă, este inginer constructor în hidrotehnică, iar Ion Laurenţiu Voicu este jurist şi lichidator judiciar. În fine, Adriana Ionescu a fost pusă să înalţe Tarom până la cer din postura de consilieră a miniştrilor Carmen Dan şi Răzvan Cuc, anterior fiind realizatoare pe politic la două televiziuni de ştiri.