Jurnalul.ro Special Anchete Minune: cum te îmbogățești în timpul unei anchete DNA

Minune: cum te îmbogățești în timpul unei anchete DNA

de Ion Alexandru    |   

Lupta anticorupţie, ridicată la rang de politică de stat şi vehiculată de toţi factorii de decizie din România, pare, în unele situaţii, să fie o simplă vorbă goală. La ultimul bilant al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi a precizat că, pe lista vulnerabilităţilor care au condus la săvârşirea actelor de corupţie, în ultimii ani, se află achiziţiile publice. În acest timp, sutele de dosare trimise la DNA de către Guvernul Ponta, referitoare la neregulile grave descoperite în timpul guvernării Boc, par a fi ignorate de procurori. La acestea se adaugă şi rapoarte ale Curţii de Conturi. În lipsa unor anchete concrete faţă de modul în care instituţiile statului au atribuit contracte de sute de milioane de euro către clientela de partid, afacerile continuă şi în zilele noastre. Săptămâna trecută, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri a atribuit un contract gras unei firme aparţinând fostului prefect de Hunedoara, Sorin Apostu, care a lucrat, până în 2012, ca şi consilier, chiar în Ministerul Economiei, condus, la acea dată, de către Adriean Videanu. Imediat după ce PDL a fost scos de la guvernare, Apostu a părăsit, la rândul lui, partidul, înscriindu-se în PSD. Firma sa a livrat, pe baza unui contract licitat în 2011, mobilier pentru Spitalul Clinic Bagdasar-Arseni, de unde a încasat aproape 8 milioane de euro. Corpul de Control al Guvernului Ponta a trimis DNA un raport referitor la mai multe nereguli în legătură cu această afacere.

 

Contractele lui Sorin Apostu, de pe vremea guvernării PDL, dar şi până în prezent, se ridică la 8,2 milioane de euro. Prin cele două firme pe care le controlează, Apostu a fost abonat, în special, la contractele Ministerului Economiei, pentru care a organizat târgurile la care instituţia a participat în străinătate.

 

Peste 200.000 de euro pentru Târgul Economic de la Barcelona

În ciuda scandalului cu iz penal în care a fost implicat numele firmei SC VISA SA, controlată de fostul consilier PDL în Ministerul Economiei, Sorin Apostu, societatea a continuat să facă afaceri cu Guvernul României. Nu mai târziu decât vineri, 25 martie 2016, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, condus de tehnocratul Costin Borc, a desemnat societatea VISA SA, cu sediul în Petroşani, drept câştigătoare a unei licitaţii referitoare la achiziţia de servicii de organizare a Târgului Economic Internaţional “Alimentaria”, care urmează să se desfăşoare, la Barcelona, în peroada 25-28 aprilie 2016.

Cu toate că autoritatea contractantă a organizat o licitaţie deschisă, publicând, în prealabil, un anunţ de participare pe SEAP, a fost depusă o singură ofertă, şi anume de către SC VISA SA, controlată de Sorin Apostu. Evident, societatea a şi câştigat contractul, în valoare de 935.574,88 lei cu TVA inclus, adică 212.630,7 euro.

În aceeaşi zi, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri a contractat, tot prin licitaţie deschisă, servicii privind organizarea Târgului Economic “Salone del Mobile”, care se va desfăşura la Milano, în perioada 12-17 aprilie 2016.

 

Ca şi în primul caz, a fost depusă o singură ofertă, anume a unei companii din Bucureşti, pe nume Andrei Cosultanţă SRL, care a încasat, cu acest prilej, un contract în valoare de 984.800 lei cu tot cu TVA.

 

A vândut la preţuri duble mobilier către Spitalul Bagdasar

În 2013, Corpul de Control al premierului Victor Ponta a finalizat o anchetă administrativă referitoare la modul în care au fost atribuite, de către instituţii publice, contractele de achiziţie. Printre afacerile verificate s-a numărat şi un contract atribuit de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, în data de 1 ianuarie 2011, în plină guvernare PDL-istă. Contractul în cauză, structurat pe două loturi, viza achiziţia de către instituţia sanitară respectivă, de mobilier spitalicesc, respectiv de mobilier pentru Secţia de Terapie Intensivă.

Potrivit anunţului de atribuire a contractului, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni a organizat, la data cu pricina, o licitaţie deschisă, la care s-au prezentat două firme. Pentru primul contract, vizând mobilierul spitalicesc, caietul de sarcini a fost cumpărat de către SC VISA SA Petroşani, controlată şi atunci de Sorin Apostu, consilier în cadrul Ministerului Economiei. În urma deliberărilor, spitalul a atribuit acestei companii contractul în valoare de 35.943.566,72 lei cu tot cu TVA, ceea ce, la cursul de schimb din perioada respectivă, însemnau 7.974.182,6 euro.

Al doilea contract, vizând achiziţia mobilierului pentru Secţia de Terapie Intensivă, a fost atribuit, în aceeaşi zi, către firma bucureşteană SC Radius Medical SRL, la o valoare de 7.385.800 de lei fără TVA.

Corpul de Control al Guvernului Ponta a verificat această afacere şi a întocmit, la sfârşitul anului 2013, un raport care i-a trimis pe protagonişti direct la DNA. Astfel, potrivit inspectorilor guvernamentali, în perioada 1 ianuarie 2012 – 30 septembrie 2013, au fost făcute de către Ministerul Sănătăţii plăţi de peste 26 de milioane de lei către VISA SA şi o companie elveţiană de mobiliar medical. Potrivit raportului, faţă de preţurile de achiziţie a pieselor de mobilier, de la producători externi, firmele în cauză au majorat de peste două ori tarifele de vânzare a acestora către autoritatea contractantă, “obţinând astfel un avantaj patrimonial în sumă totală de 10.271.669,54 lei, fără TVA”.

 

“Documentaţiile pentru procedura de atribuire au fost întocmite pe baza şi întocmai a datelor comunicate de mai multe firme, printre care şi cea din Petroşani”, concluzionează raportul Corpului de Control al Guvernului. Documentul a fost expediat Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a se începe urmărirea penală.

 

DNA nu a mişcat nimic în acest dosar

Faptul că societatea VISA SA a continuat să primească de la stat contracte ulterior transmiterii către Direcţia Naţională Anticorupţie a acestui raport demonstrează că lucrurile nu i-au intimidat nici pe reprezentanţii firmei, dar nici pe cei ai autorităţilor contractante. Mai ales că principala sursă publică de unde SC VISA SA Petroşani a încasat sume de bani, prestând servicii de organizare de evenimente, a fost chiar Ministerul Economiei, unde patronul Sorin Apostu a lucrat ca şi consilier. Potrivit informaţiilor “Jurnalului Naţional”, până în prezent, dosarul “mobilier pentru Bagdasar-Arseni” nu a făcut obiectul verificărilor, în ciuda speculaţiilor făcute, la acea vreme, în presa locală din judeul Hunedoara, care se aştepta ca Sorin Apostu să fie convocat măcar la audieri.

 

Relaţie veche dintre VISA şi Ministerul Economiei

Culmea este şi faptul că, deşi Guvernul Ponta a sesizat DNA cu privire la contractul societăţii SC VISA SA cu Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, în 2014, Ministerul Economiei, din subordinea aceluiaşi guvern, a continuat să facă afaceri cu această firmă.

Astfel, în data de 4 septembrie 2014, Ministerul Economiei şi Mediului de Afaceri a organizat o licitaţie deschisă, în care şi-a anunţat intenţia de a achiziţiona servicii de organizare de evenimente pentru participarea la Târgul Economic SIAL, de la Paris. Evenimentul a avut loc în capitala Franţei, în perioada 19-23 octombrie 2014. Caietul de sarcini al acestei “lucrări” a fost achiziţionat de două companii, dintre care autoritatea contractantă a considerat doar una ca fiind admisibilă, respectiv chiar cea depusă de SC VISA SA Petroşani, dată pe mâna DNA chiar de către Corpul de Control al Guvernului. Societatea lui Sorin Apostu a încheiat, astfel, cu Ministerul Economiei, un contract în valoare de 1.516.000 de lei cu TVA inclus, adică de 336.888,7 euro. Aceasta este valoarea considerată drept preţul cel mai scăzut ofertat.

 

Hocus-pocus cu obiectul de activitate

“Jurnalul Naţional” a descoperit şi alte lucruri interesante cu privire la activitatea acestei firme, în speţă cele legate de obiectul de activitate al companiei lui Apostu. Astfel, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, SC VISA SA este, în prezent, asociată la societatea SC VISA Com SRL, ambele fiind controlate de Sorin Apostu, ca şi compania VISA Prod SRL. După încasarea sumelor umflate de la Spitalul Bagdasar, pentru livrarea de mobilier, în 8 octombrie 2012, acţionarii SC VISA SA decid eliminarea din lista obiectelor de activitate ale firmei a organizării expoziţiilor, târgurilor şi congreselor. La acea dată, societatea avea ca asociaţi pe Sorin Apostu şi pe Marian Doru Buldur, domiciliat tot în Petroşani. Firma era administrată de Gabriel Florin Brebenel, decedat între timp. În 21 ianuarie 2014, cu câteva luni înainte de a participa la licitaţia organizată de Ministerul Economiei, Sorin Apostu şi Marian Doru Buldur decid să reintroducă în activitatea firmei unele obiecte de activitate, printre care şi acela de organizare a târgurilor, expoziţiilor şi congreselor, dar şi activităţi ale agenţiilor turistice, de rezervare şi asistenţă turistică.

 

SC VISA SA are, în patrimoniul ei, potrivit unor documente oficiale, un spaţiu comercial, două apartamente, un teren în suprafaţă de 5.280 metri pătraţi şi un atelier pentru mobilă, toate amplasate în Municipiul Petroşani şi ipotecată la Banca Transilvania pentru a gira două împrumuturi contractate de o altă societate, SC Domasco Construct SRL, în valoare totală de 540.000 de lei.

 

Altă firmă, alte contracte pentru târguri şi expoziţii

Domasco Construct SRL, societatea în favoarea căreia SC VISA SA a gajat proprietăţile la bancă, este controlată de omul de afaceri petroşănean Slovenszky Zoltan. Acesta mai controlează, în prezent, societăţile SC ADS Fair and Exhibitions SRL şi SC ADS Professional Event SRL. Aceasta din urmă a aparţinut, până în 2013, lui Sorin Apostu şi a derulat, de asemenea, contracte cu statul. Astfel, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în 2006, SC ADS Professional Event SRL avea sediul în Bucureşti, iar acţionariatul era împărţit, în proporţii egale, între Sorin Apostu şi un anume Sorin Dragomir. În 2012, acţionari erau SC VISA SA şi Sorin Apostu, de asemenea, în proporţii egale, iar în 2013, firma era deţinută de Zoltan Slovenszky şi de VISA SA, iar administrator era Sorin Apostu. Tot în 2012, s-a mai modificat încă o dată structura acţionariatului, în sensul că VISA a ieşit din firmă, intrând Gabriel Florin Brebenel, decedat între timp.

SC ADS Professional Event SRL a derulat, pe vremea când era controlată în mod direct de Sorin Apostu, trei contracte cu Centrul Român pentru Promovarea Comerţului, în valoare totală de 670.000 de euro. Astfel, în 19 martie 2008, a primit, prin negociere directă, un prim contract în valoare de 471.533 lei cu TVA (134.723,7 euro) pentru prestarea de servicii pentru organizarea participării agenţilor economici la Târgul Economic “FluidTrans Compomac” de la Milano. În 16 octombrie 2008, aceeaşi firmă a primit, în urma unei licitaţii, un al doilea contract, în valoare de 1.136.858 lei cu TVA (324.816,6 euro), pentru prestarea de servicii similare aferente Târgului Economic “Ambiente Frankfurt”, care s-a desfăşurat în Germania. În fine, în data de 3 februarie 2009, compania controlată de Sorin Apostu a mai pus mâna pe un alt contract, în valoare de 733.738 lei cu TVA (209.640 euro), pentru organizarea participării la Târgul Economic Internaţional “Wohnen & Interior”, de la Viena.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri