Jurnalul.ro Ştiri Externe Ministrul britanic pentru Brexit a demisionat din funcţie

Ministrul britanic pentru Brexit a demisionat din funcţie

Lovitură dură încasată de premierul britanic Theresa May, la doar câteva ore după ce guvernul său a aprobat proiectul privind termenii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Ministrul pentru Brexit de la Londra, Dominic Raab, şi-a anunţat demisia din funcţie, într-o scrisoare trimisă premierului Theresa May şi publicată pe o reţea de socializare. “Astăzi, am demisionat din funcţia de ministru pentru Brexit. Nu pot accepta cu conştiinţa împăcată termenii propuşi pentru acordul nostrum cu UE”, a scris Dominica Raab în postare. Ieri seară, premierul Theresa May anunţase că a obţinut acordul întregului Cabinet de la Londra în privinţa termenilor ieşirii din Uniunea Europeană. Presa de la Londra notează, însă, că mai mulţi membri ai Cabinetului May au avut obiecţii la adresa textului de 585 de pagini al acordului. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri