Cu fonduri și legislație adecvată, România își propune să creeze un mediu în care sutele de baze de date existente să comunice într-un mod eficient între ele. Prin intermediul cloudului guvernamental, autoritățile caută să atingă interoperabilitatea sistematică a acestor sisteme informatice.
Cu un buget de 33 de milioane de euro alocat pentru platforma națională de interoperabilitate, care include și cloudul guvernamental, țara se află într-o poziție favorabilă pentru a face progrese semnificative în acest sens.
Ministrul a subliniat că România are resursele necesare pentru a face aceste schimbări: oameni bine pregătiți în domeniul IT, companii puternice și sprijin politic. Prin eforturile concertate ale ADR (Autoritatea pentru Digitalizarea României), precum și cu susținerea premierului și a ministrului MIPE, condiționalitățile impuse de Comisia Europeană au fost renegociate, iar termenele pentru implementarea cloudului guvernamental au fost accelerate de la 2026 la 2024.
„România are sute de baze de date care de multe ori nu comunică într-un limbaj comun unele cu celelalte.
Aici vorbim de trei aspecte importante: 1. cadrul legislativ, pentru a putea să inventezi ceva nou în acest sector. 2. Ai nevoie de bani, ca să poţi să faci acest lucru. 3. Ai nevoie de oameni bine pregătiţi.
România deja are toate aceste ingrediente.
Din punct de vedere al banilor, acum avem 33 de milioane de euro pentru această platformă naţională de interoperabilitate care vine cu cel mai important livrabil al statului, acea arhitectură tehnică care să asigure şi capabilitatea de a avea un limbaj comun între aceste baze de date, şi anume cloudul guvernamental.
Printr-o muncă asiduă, şi împreună cu colegii din ADR (Autoritatea Pentru Digitalizarea României), şi cu susţinerea premierului României, şi a ministrului şi prietenului meu Adrian Câciu, ministrul MIPE, am reuşit să renegociem cu cei din Comisia Europeană condiţionalităţile României şi am adus din 2026 ca şi livrabile din cloud-ul guvernamental în 2024.
Cel mai important este că România are azi peste 200.000 de IT-işti, oameni foarte bine pregătiţi, companii foarte puternice, companii mondiale cu mii de angajaţi în România şi deasupra lor este voinţa politică.
Este asumarea premierului Marcel Ciolacu şi a echipei sale pentru a grăbi aceste lucruri şi a face lucruri pe care să le vadă omul de rând, antreprenorii, tinerii, ca atunci când vor să interacţioneze cu statul român, când vor să schimbe buletinul sau permisul sau paşaportul, să aibă oportunitatea de a face de pe telefon acea programare şi de a fi notificat.
De asemenea, din 2024, toate diplomele din România vor avea un cod QR care va putea fi citit de un dispozitiv oriunde în lume şi în acest format este evident că vorbim de o administraţie simplă şi acea aplicaţie unică a statului român care va interfera şi va aduce o singură interfaţă pentru oameni.
Nu vom mai avea nişte site-uri pe care oamenii nu le ţin minte numele, iar aplicaţia va funcţiona ca şi cum am face un cont pe o reţea de socializare.
Aceasta este ideea, să facem lucrurile simple, şi pentru tinerii de 14 ani care vor să-şi ajute bunicii, dar şi pentru bunicii de 70 de ani care au azi un cont de Facebook şi vor putea să-şi plătească rovinieta, o asigurare de viaţă în această aplicaţie.
Aceste baze de date vor vorbi aceeaşi limbă, iar pentru acest lucru vom folosi tehnologii foarte noi.
Vom scăpa şi de cozile pentru înscrierea copiilor la grădiniţe sau şcoli", a spus Bogdan Gruia Ivan, ministrul Digitalizării, joi, la conferinţa RO 3.0 "Transformarea Digitală - Drumul către eficienţă, transparenţă şi coerenţă", organizată de Antena 3 CNN.
Conferinţa RO 3.0 "Transformarea Digitală - Drumul către eficienţă, transparenţă şi coerenţă" a fost organizată de postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media, împreună cu cotidianul naţional Jurnalul.