Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Economiei face publice cheltuielile cu deplasările în străinătate din ultimii 5 ani

Ministrul Economiei face publice cheltuielile cu deplasările în străinătate din ultimii 5 ani

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Economiei și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru a anunțat, vineri, că toate cheltuielile privind deplasările în străinătate ale sale, dar și ale tuturor miniștrilor din ultimii cinci ani, vor fi publicate pe site-ul MIPE.

„Începând de astăzi, toate cheltuielile cu deplasările externe ale ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene sunt publice pe site-ul instituției. Și nu doar cheltuielile mele, ci cheltuielile tuturor miniștrilor din ultimii 5 ani”, a declarat Pîslaru.

Acesta a precizat că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) este primul minister care ia această inițiativă pentru că „relația de încredere” între instituții și cetățeni poate fi clădită „numai prin transparență”.

Pîslaru a precizat că, în timpul mandatului său, costurile de deplasare sunt de șase ori mai mici. El a precizat:

„În aproape toate cazurile am apelat la zboruri economy și companii low-cost. Am redus la minimum «delegațiile» — am fost însoțit doar când situația o impunea. Au fost circumstanțe când mi-am plătit singur o parte dintre zboruri”, a declarat Pîslaru.

Ministrul a precizat că datele pot fi exportate în format deschis (open data) și vor fi actualizate pe toată durata mandatului său, transmite Mediafax

Subiecte în articol: zboruri ministerul economiei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri