Jurnalul.ro Ştiri Externe Ministrul german al Sănătăţii, diagnosticat cu SARS-CoV-2 după şedinţa de guvern cu Angela Merkel

Ministrul german al Sănătăţii, diagnosticat cu SARS-CoV-2 după şedinţa de guvern cu Angela Merkel

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a fost diagnosticat, miercuri seară, ca fiind infectat cu virusul SARS-CoV-2, imediat după ce participase la o şedinţă de guvern, relatează site-ul Tagesschau.de.

Jens Spahn a efectuat testul de coronavirus după ce manifestase simptome, iar rezultatul a fost pozitiv, a declarat purtătorul său de cuvânt, Hanno Kautz, precizând că ministrul german al Sănătăţii a intrat în autoizolare.

Cu câteva ore înainte p, Jens Spahn participase la o şedinţă de guvern la care a fost prezentă inclusiv Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Jens Spahn a purtat mască la şedinţa de guvern.

Atât purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Sănătăţii, cât şi cel al Guvernului Germaniei afirmă că restul membrilor Cabinetului nu trebuie să intre în carantină, deoarece şedinţa de guvern a fost organizată într-o sală foarte mare, astfel că s-a respectat distanţarea şi toţi participanţii au purtat măşti.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri