Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Justiției spune că a luat o decizie privind revocarea lui Kovesi

Ministrul Justiției spune că a luat o decizie privind revocarea lui Kovesi

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat vineri că a luat o decizie în privinţa procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în baza controlului efectuat de Inspecţia Judiciară şi că urmează să formalizeze hotărârea în limitele competenţelor sale legale.

 

"Este o decizie pe care am luat-o. Este o decizie pe care urmează să o formalizez în limitele competenţelor mele legale", a declarat Toader, întrebat cu privire la o posibilă revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.

Toader a subliniat însă că nu ministrul Justiţiei face revocarea din funcţie. "Nu ministrul Justiţiei revocă, el cel mult propune, de revocat a fost preşedintele, îl întrebaţi pe dânsul", a arătat Toader.

Întrebat dacă anul acesta va fi linişte în ceea ce priveşte justiţia, el a răspuns: "Liniştea ne-o facem noi. Viaţa are dinamica ei - şi viaţa socială, şi viaţa dumneavoastră, şi a mea personală, şi a fiecăruia dintre noi. Viaţa juridică are, la rândul ei, o altă dinamică, trebuie să credem cu toţii, să sperăm că mergem pe calea cea bună".

După controlul efectuat anul trecut de Inspecţia Judiciară la DNA, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat că el este cel care va formula concluzia raportului întocmit după verificări, adăugând că, în condiţiile în care opiniile membrilor comisiei de control au fost împărţite, lui îi revine rolul de "a înclina balanţa" către o concluzie finală. AGERPRES.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri