Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Mediului, despre situația deșeurilor din județul Arad: Sunt pregătită să iau măsuri fără precedent

Ministrul Mediului, despre situația deșeurilor din județul Arad: Sunt pregătită să iau măsuri fără precedent

Evenimentele sunt total scăpate de sub control în cazul deşeurilor din judeţul Arad, consideră ministrul Mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu, care s-a declarat pregătită să ia măsuri fără precedent. 

"Cred că am fost cât se poate de toleranţi, atât cu societatea cât şi cu autorităţile locale din Arad. Garda de Mediu a fost zi de zi în teren şi a făcut tot ce i-a stat în putere, în limita competenţelor, să îi determine pe responsabili să îşi facă treaba. Eu personal am fost acolo săptămâna trecută, am oferit soluţii şi am crezut că stau de vorbă cu oameni responsabili. Din păcate, tot ceea ce s-a întâmplat după vizita mea îmi dovedeşte contrariul. Este limpede că evenimentele sunt total scăpate de sub control. În cazul în care, nici în ceasul al 12-lea, nu vor realiza gravitatea situaţiei şi riscul major la care sunt supuşi arădenii, voi reveni la Arad în perioada imediat următoare şi sunt pregătită să iau măsuri fără precedent. Nu voi permite nimănui să joace poker cu sănătatea oamenilor", a declarat ministrul Graţiela Gavrilescu, conform unui comunicat remis, sâmbătă, AGERPRES. 

Comunicatul semnalează că societatea de salubritate Retim Ecologic Service a fost amendată în urma celor cinci acţiuni de control succesive ale Gărzii de Mediu, dispuse de viceprim-ministrul şi ministrul Mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu, cu peste 340.000 lei. 

"Cu toate acestea şi în pofida faptului că a primit mai multe măsuri clare, cu termene de soluţionare, societatea de salubritate nu a reuşit să soluţioneze criza deşeurilor din judeţul Arad, toate termenele dispuse de autorităţile de mediu fiind, sistematic, încălcate", se menţionează în comunicat. 

Potrivit sursei citate, în data de 4 mai 2018, la Arad, a avut loc o întâlnire de lucru la care a participat viceprim-ministrul şi ministrul Mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu, reprezentanţii Ministerului Mediului, ai Gărzii Naţionale de Mediu, ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, precum şi responsabilii autorităţilor publice locale. În cadrul acestei întâlniri, convocate cu scopul rezolvării situaţiei de criză apărute ca urmare a gestionării defectuoase a deşeurilor pe raza judeţului Arad, au fost stabilite 5 măsuri principale, cu termene concrete. 

În urma controalelor şi monitorizării permanente, dispuse atât comisarilor GNM, cât şi Corpului de control al ministrului Mediului, care s-a deplasat, la faţa locului, în perioada 8-10 mai, a rezultat că prima măsură, privind salubrizarea oraşului până la data de 6 mai 2018, nu a fost îndeplinită în totalitate nici până în prezent. 

"Astfel, în intervalul 06-08.05.a.c, s-a constatat că, la Unitatea de Primire Urgente- Spitalului Judeţean Arad, Spitalul Municipal, la unităţile de învăţământ: Sabin Drăgoi, Ioan Slavici, Elena Ghiba Birta, pe străzile: Inului, Aprodu Purice, Corneliu Coposu, Iulian Grozescu, N. Ştefu, Cocorilor, Moise Riscuţia, Pelinului, Henri Coandă, Gh. Doja, Andrenyi Caroli etc., erau mari cantităţi de deşeuri neridicate de către operatorul de salubritate. De asemenea, nu se realiza nici colectarea selectivă, la sursă, a deşeurilor, acestea fiind încărcate în autospeciale şi depozitate direct la Depozitul conform FCC Environment Romania", se precizează în comunicat. 

În ceea ce priveşte măsura 2, privind depunerea de către SC Retim Ecologic Service a documentelor necesare obţinerii autorizaţiei de mediu, până la data de 8 mai 2018, s-a constatat că ultimele documente au fost depuse în data de 10 mai 2018. APM Arad va putea lua decizia finală pentru emiterea autorizaţiei imediat după îndeplinirea tuturor solicitărilor din Îndrumarul Tehnic emis de către aceasta. 

Reprezentanţii Ministerului Mediului semnalează că nici măsura 3, privind distribuirea tuturor pubelelor direct la domiciliul cetăţenilor, conform contractului, până la data de 9 mai 2018, nu a fost îndeplinită în totalitate. 

"Se constată că, în continuare, distribuirea pubelelor către populaţie şi către agenţii economici nu s-a finalizat şi că se face de la cele două centre, amplasate pe strada 6 Vânători nr. 55 şi, respectiv, strada Pădurii nr. 28", se mai arată în comunicat. 

De asemenea, măsura 4, privind preluarea, până la data de 9 mai 2018, de către Retim Ecologic Service a celor 10 autospeciale pentru colectarea deşeurilor reciclabile şi biodegradabile de la Consiliul Judeţean Arad nu a fost efectuată, existând suspiciunea că nu sunt îndeplinite condiţiile tehnice privind instalaţia de compactare. 

Nici măsura 5 privind semnarea, de către Retim Ecologic Service, până la data de 9 mai a tuturor contractelor de prestări servicii cu beneficiarii nu a fost îndeplinită în totalitate. 

Având în vedere cele constatate, Garda Naţională de Mediu a amendat, din nou, societatea, cu 90.000 de lei. Totodată, Ministerul Mediului a notificat Prefectura judeţului Arad, Consiliul Judeţean şi ADI-SIMD cu privire la încălcarea termenelor dispuse şi a solicitat măsuri urgente în funcţie de competenţele fiecărei instituţii.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri