Indemnizaţia pentru creşterea copilului va fi plafonată la 1.800 de euro, maximum cât există în Europa la ora actuală, iar peste acest nivel nu poate să mai ia nimeni, a declarat, duminică, la Antena 3, ministrul Muncii, Lia-Olguţa Vasilescu, adăugând că proiectul de ordonanţă va fi gata în două săptămâni.
"Vom intra cu celeritate şi pe aceste indemnizaţii de creştere a copilului. Rândul trecut când a apărut această poveste nu eram pregătiţi, lucram la Legea salarizării, dar în acest moment s-au lucrat toate variantele şi am ajuns pe varianta finală. Vom plafona indemnizaţia la maxim cât există în Europa la ora actuală, adică 1.800 de euro cât are Germania. Peste 1.800 de euro nu poate să mai ia nimeni. (...). Eu zic că în maximum două săptămâni vom avea proiectul de ordonanţă de urgenţă", a spus ministrul Muncii.
Aceasta a fost întrebată de ce mai există la ora actuală indemnizaţii de creşterea copilului de 159.348 de lei pe lună, respectiv "un apartament în fiecare lună indemnizaţie de creştere a copilului", deşi au mai fost discuţii pe acest subiect şi nu s-a întâmplat nimic. De asemenea, a mai fost dat exemplul unui fotbalist mai puţin cunoscut din Dâmboviţa, care ia lunar o indemnizaţie de 60.549 de lei.
"Nu cred că s-a gândit cineva că se va ajunge în situaţia să plăteşti mai mult de 1,5 miliarde (lei vechi n.r.) pe lună pentru un copil. Aceste indemnizaţii sunt în plată şi acum. Totul a fost posibil prin lege. Statul este făcut şi pentru unii şi pentru alţii şi pentru ei la ora actuală, dar vom modifica legislaţia, iar astfel de ieşiri din decor nu se vor mai putea produce", a mai spus ministrul Muncii.www.agerpres.ro