Jurnalul.ro Ştiri Social Ministrul Muncii, Marius Budăi: Guvernul are bani pentru pensii, Iohannis minte din nou

Ministrul Muncii, Marius Budăi: Guvernul are bani pentru pensii, Iohannis minte din nou

Marius Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale,  dezminte informaţiile lansate în spaţiul public de către preşedintele Iohannis şi  şeful PNL, Ludovic Orban, referitoare la faptul că Guvernul nu mai are bani pentru pensii. Aflat luni la Sibiu, unde a avut întâlniri cu pensionarii din județ și cu asociațiile cadrelor militare în rezervă și retragere, Marius Budăi a demonstrat că sunt bani la buget pentru plata tuturor pensiilor și salariilor.

În plus, în acest an fondul de pensii înregistreză deja un excedent. Astfel, de la 1 septembrie, valoarea punctului de pensie se va majora de la 1100 de lei la 1265 de lei, iar anul viitor, la 1775 de lei, respectându-se astfel punct din programul de guvernare care prevede dublarea valorii punctului de pensie față de 2016. De asemenea, ministrul Muncii a anunțat că studenții vor beneficia și în viitor de gratuitate la transportul feroviar.

”Iohannis și Orban mint cu nerușinare când spun că nu sunt bani pentru pensii. Au făcut acest lucru în fiecare an. Este o dovadă de inconștiență și cinism din partea lor. Milioane de oameni care își așteaptă lunar pensia au fost induși în eroare de însuși președintele țării. Este o bătaie de joc la adresa pensionarilor din țara noastră. Îi asigurăm pe toți românii că Guvernul PSD are bani pentru plata tuturor pensiilor și salariilor! Să nu uite sibienii că Turcan a fost membru PDL când a votat pentru tăierea pensiilor și salariilor românilor, iar acum ne acuză pe noi atunci când mărim veniturile oamenilor”, a declarat la rândul său Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Subiecte în articol: bani de pensii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri