Jurnalul.ro Ştiri Externe Ministrul Roxana Mărăcineanu propune întreruperea meciurilor pentru a combate homofobia şi rasismul

Ministrul Roxana Mărăcineanu propune întreruperea meciurilor pentru a combate homofobia şi rasismul

Ministrul Sporturilor din Franţa, fosta înotătoare de origine română Roxana Mărăcineanu, a declarat marţi, pentru postul RMC Sport News, că este favorabilă ideii de întrerupere a meciurilor de fotbal din Hexagon în caz de insulte homofobe, informează cotidianul L'Equipe.
Fosta campioană mondială şi europeană în proba de 200 m spate a dat ca exemplu sancţiunile împotriva rasismului pentru a le transpune în cazul homofobiei. "După acelaşi mod, FIFA poate opri un meci atunci când sunt auzite scandări rasiste. FIFA poate opri un meci şi atunci când există o insultă homofobă. De ce nu ar putea să o facă?", a precizat demnitarul francez.
Roxana Mărăcineanu s-a arătat indignată de scandările homofobe de la meciul dintre Paris Saint-Germain şi Olympique Marseille (3-1), exprimându-şi dorinţa de a se adopta măsuri ferme pentru a contracara acest fenomen. 
"În final, sunt mulţumită că toată lumea este de acord cu faptul că trebuie făcută prevenţie, că trebuie responsabilizate cluburile. Nu este vorba de a aplica noi sancţiuni, ci mai degrabă de a extinde aria sancţiunilor existente pentru combaterea discriminărilor rasiale şi homofobe. Ceea ce pare acceptabil şi normal din partea majorităţii suporterilor şi a populaţiei este ca atunci când se vorbeşte despre homosexualitate să se facă de o manieră naturală şi, mai ales, fără insulte", a adăugat ministrul Sporturilor.
Roxana Mărăcineanu a asistat la meciul de pe Parc des Princes, alături de preşedintele Nasser al-Khelaifi, la derby-ul Paris Saint-Germain - Olympique Marseille.
"Ne vom întâlni cu asociaţiile suporterilor pentru că este esenţial să existe o ambianţă normală pe un stadion, fără a merge pe direcţia acestor deviaţii de violenţă şi de remarci rasiste pe care le auzim", declarase, după meci, Roxana Mărăcineanu, care şi-a manifestat indignarea faţă de scandările auzite la adresa jucătorilor marseillezi.
"Este inadmisibil să auzim ce am auzit. Am auzit lucruri oribile adresate de fanii echipei PSG celor de la Marseille", a mai spus fosta înotătoare.

AGERPRES

Subiecte în articol: Roxana Mărăcineanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri