Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Sănătăţii: Am găsit o situaţie dezastruoasă, cu vaccinuri insuficiente sau chiar neachiziţionate

Ministrul Sănătăţii: Am găsit o situaţie dezastruoasă, cu vaccinuri insuficiente sau chiar neachiziţionate

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat joi că, în urmă cu două săptămâni, la preluarea mandatului, a găsit o situaţie "dezastruoasă, cu vaccinuri insuficiente sau chiar neachiziţionate". 

Potrivit ministrului, din cele cinci vaccinuri obligatorii pentru imunizarea copiilor numai în cazul vaccinului împotriva tuberculozei există doze suficiente. 

"La preluarea mandatului, acum două săptămâni, am solicitat de urgenţă experţilor de sănătate publică din minister şi celor de la Institutul Naţional de Sănătate Publică o situaţie privind vaccinarea obligatorie a copiilor. Am găsit o situaţie dezastruoasă, cu vaccinuri insuficiente sau chiar neachiziţionate. Din cele cinci vaccinuri obligatorii cu care trebuie imunizaţi copiii, numai în cazul vaccinului împotriva tuberculozei, adică al vaccinului BCG, există doze suficiente. În cazul celorlalte vaccinuri am constatat lipsa de stoc sau stocuri insuficiente, ba chiar un vaccin neachiziţionat (vaccinul diftero-tetano-pertussis). Această situaţie se datorează atât unei lipse de responsabilitate a echipei de conducere care a tolerat întârzieri la licitaţiile organizate, cât şi a unor producători, care, după ce au participat şi câştigat licitaţiile, sunt în imposibilitatea de a asigura vaccinul", a precizat ministrul, într-un comunicat transmis AGERPRES

El a menţionat că a solicitat Institutului Naţional de Sănătate Publică şi direcţiei de specialitate din cadrul MS să îi prezinte un plan de remediere a situaţiei, inclusiv identificarea unor posibile stocuri în alte state UE. 

Conform unei centralizări din data de 31 decembrie, stocul de vaccin BCG folosit pentru prevenirea îmbolnăvirii nou-născuţilor cu tuberculoză, în special a formelor grave de meningită şi encefalită în cazul în care aceştia vin în contact cu persoane bolnave sau purtătoare de bacil Koch, era de 350.000 de doze la nivel naţional/ "stoc suficient". 

În acest caz, MS anunţă că va demara procedurile de achiziţie pentru anul 2017 după alocarea bugetului. 

De asemenea, în ceea ce priveşte vaccinul hepatitic B pediatric, utilizat pentru prevenirea îmbolnăvirii copiilor de hepatită B, stocul era de 22.300 de doze la nivel naţional. 

"În prezent nu există nicio disponibilitate a producătorilor de a livra alte doze din acest vaccin către România. Ministerul Sănătăţii a început demersurile pentru a identifica posibile stocuri în alte state UE. Precizăm că în luna decembrie a fost aprobată o schemă de vaccinare alternativă pentru asigurarea protecţiei copiilor născuţi din mame cu hepatită B. Medicul de familie va administra vaccin hexavalent acestor mame de la vârsta sarcinii de 6 săptămâni", se arată în comunicatul citat. 

Ministerul Sănătăţii menţionează că a finalizat în luna decembrie licitaţia de achiziţie a vaccinului hexavalent diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B (DTPa - VPI - HiB - HB) care este utilizat pentru prevenirea îmbolnăvirii prin difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită, hepatită de tip B şi infecţia cu Haemophilus B pentru copiii cu vârsta de 2, 4 şi 11 luni. "MS a finalizat în decembrie licitaţia de achiziţie a acestui vaccin, ceea ce a făcut ca semnarea acordurilor-cadru cu furnizorii să fie în prezent în curs. Contractul pe anul 2017 se va putea încheia numai după aprobarea bugetului", precizează sursa citată. 

Cât priveşte vaccinul rujeolic-rubeolic-oreion (ROR), utilizat pentru prevenirea îmbolnăvirii cu rujeolă, oreion şi rubeolă, atât în cazul vaccinării de rutină a copiilor cu vârsta de 12 luni, cât şi în cazul vaccinării copiilor cu vârsta de 5 ani şi 7 ani astfel încât să se asigure vaccinarea tuturor cohortelor eligibile la vaccinare, stocul este de 200.000 doze la nivel naţional. "În judeţele unde produsul este în curs de consumare se vor realiza redistribuiri", susţin reprezentanţii MS. 

Potrivit comunicatului, stocurile de vaccin DTPa - VPI sunt epuizate, în prezent MS fiind în curs de derulare a procedurii de licitaţie. "Vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular, poliomielitic inactivat (DTPa - VPI) este utilizat pentru prevenirea îmbolnăvirii prin difterie, tetanos, tuse convulsivă şi poliomielita pentru copiii cu vârsta de 6 ani. Stocurile sunt epuizate din cauza faptului că în 2016 nu a fost achiziţionat. În prezent, MS este în curs de derulare a procedurii de achiziţie", se mai arată în comunicat. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri