Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Sănătății: Deocamdată, carantinarea Bucureștiului nu e luată în calcul

Ministrul Sănătății: Deocamdată, carantinarea Bucureștiului nu e luată în calcul

Nelu Tătaru a anunţat noi schimbări majore în privința modului în care vor fi tratate cazurile de asimptomatici. Aceştia nu vor mai fi trataţi la spital, iar cei cu comorbidităţi vor fi monitorizaţi acasă. De altfel, ministrul Sănătăţii a spus că nu se ia în calcul carantinarea Bucureştiului.

„Se merge strict pe acele măsuri locale, dar şi măsuri restrictive, în vederea scăderii numărului de cazuri noi prin scăderea transmiterii.

În contextul în care vom avea o transmitere liberă accentuată cu o creştere exponenţială a numărului de cazuri se vor lua şi alte decizii. Deocamdată nu avem în discuţie carantinarea Bucureştiului (...) Să ne închidem o lună? Sunt specialiști care spun că ar trebuie să ne închidem două luni.

Din punctul meu de vedere, ar trebui să respectăm niște restricții pe care le-am impus încă de la începutul acestei pandemii și să ne gândim la cei de lângă noi care nu mai sunt din cauza acestei pandemii, să ne gândim la cei care suferă și să ne gândim la un corp medical care sunt aceiași de la începutul acestei pandemii și merg în continuare.

Țin să le mulțumesc încă o dată pentru acest lucru. Suntem împreună, suntem acolo și sper că cei care furnizează aceste cazuri care înainte de ajunge în spital nu cred în aceste cazuri, să își reașeze un pic atitudinea cât și discursul (...)  În acest moment suntem pe o creştere progresivă. În anumite localităţi deja a început să fie creştere exponenţială. Acolo se vor lua decizii un pic mai drastice. Noi vorbeam foarte mult acum trei luni de 2.800 de cazuri pe zi. Putem ajunge la aceste cazuri nerespectând nimic.'', a spus ministrul Nelu Tătaru.

Subiecte în articol: Nelu Tătaru
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri