Jurnalul.ro Ştiri Observator A murit Mioara Roman, fosta soție a lui Petre Roman. Avea 83 de ani și era internată la un azil din Snagov. Oana Roman: Drum lin în lumină, mama mea bună și frumoasă

A murit Mioara Roman, fosta soție a lui Petre Roman. Avea 83 de ani și era internată la un azil din Snagov. Oana Roman: Drum lin în lumină, mama mea bună și frumoasă

de Redacția Jurnalul    |   

Mioara Roman a murit. Fosta soţie a primului premier al României după Revoluţie, Petre Roman, s-a stins din viaţă la vârsta de 83 de ani.

Potrivit Antena 3 CNNMioara Roman s-a stins din viață, noaptea trecută, la vârsta de 83 de ani, chiar la azilul din Snagov unde era internată de câteva luni. Potrivit unor surse, decesul ar fi survenit în urma unui stop cardiorespirator.

Anunțul a fost făcut chiar de fiica ei, Oana Roman, pe o rețea socială. :

"Drum lin în lumină, mama mea bună și frumoasă. Îngerii să te vegheze și să povestești tuturor acolo sus toate lucrurile minunate pe care le povesteai aici. Tot ce sunt îți datorez. Mulțumesc, mămica mea, pentru tot. te iubesc și te voi iubi mereu! Dumnezeu să te ierte și să te odihhnească în pace"

Mioara Roman, pe numele ei de fată, Mioara Georgescu, a fost prima soție a primului premier al României, după Revoluţie, Petre Roman. Împreună au avut o fată, Oana Roman. Cei doi au fost împreună timp de trei decenii, divorțând în anul 2007.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

În ultima perioadă din viață, Mioara Roman a avut grave probleme de sănătate.

Jurnalist de radio, traducătoare și profesoară de limbă şi civilizație arabă, fosta soţie a lui Petre Roman şi-a petrecut ultimii ani prin spitale şi centre de recuperare. 

Mioara Roman suferea de o formă gravă de Parkinson, dar şi de o degenerare neurocognitivă.

Pentru a-i oferi în permanență îngrijirea de care are nevoie, Oana Roman a decis să îşi ducă mama la un azil de lux din Snagov, unde primea toată îngrijirea de care avea nevoie, și era vizitată frecvent de fiica și de nepoata ei. 

Mioara Roman a decedat în somn

De asemenea, în exclusivitate pentru Spynews.ro, Oana Roman ne-a povestit că ieri totul era bine, nimic nu avea să prevestească ceea ce urma, și că moartea mamei sale a survenit în cursul nopții, la ora 1, în urma unui stop cardio-respirator. Mioara Roman a decedat în somn.

”Ieri era bine, au mobilizat-o, totul era bine. La ora 1 noaptea a decedat practic în somn. Așa cum și a dorit. În liniște și fără dureri. A făcut stop cardiac și au resuscitat-o, dar fără succes. A plecat linștită. În pace și asa cum și a dorit. Mereu a spus ca vrea să moara în somn. Și Dumnezeu i-a împlinit dorința. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace. Va fi acum alături de părinții și sora ei”, a spus Oana Roman și pentru Spynews.ro.

Subiecte în articol: deces azil petre roman mioara roman
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri