Jurnalul.ro Special Anchete Mircea Băsescu este bun de plată. Cu ceva mărunţiş

Mircea Băsescu este bun de plată. Cu ceva mărunţiş

de Ion Alexandru    |   

Cu un picior în libertate, după ce a fost condamnat la patru ani de puşcărie pentru că a cerut de la familia lui Bercea Mondial 600.000 de euro pentru intervenţii în justiţie, Mircea Băsescu riscă să fie executat silit pentru 12.500 de euro. Nu este vorba despre sumele primite şpagă de la membrii clanului Bercea, ci de o parte din banii rezultaţi de vânzarea, în anul 2008, a unei vile din staţiunea Eforie Sud. Tranzacţia a fost perfectată de vestita fabrică de ambalat pui pentru NATO, Fattoria Terrantica, firmă la care fratele fostului preşedinte a primit “undă verde” din partea instanţei pentru a lucra în perioada arestului la domiciliu. Mircea Băsescu este acuzat, în cadrul unui proces civil, că şi-a însuşit o parte din banii rezultaţi din tranzacţia cu pricina, în dauna averii companiei pe care a condus-o.

După condamnarea în dosarul de trafic de influenţă, fratele fostului preşedinte a aflat că instanţa a decis să nu-i mai impute niciun ban din “mormanul” primit de la familia Anghel. Prejudiciul iniţial, stabilit la judecata de fond, de 265.000 de euro a dispărut ca prin minune. Mircea Băsescu este totuşi bun de plată. Cu o sumă de 20 de ori mai mică. Informaţia reiese din dosarul de insolvenţă al fabricii de procesare a cărnii de pasăre, SC Fattoria Terrantica SRL, condusă, în calitate de director şi administrator, chiar de către Mircea Băsescu.

Raport întocmit cu trei zile înainte de încarcerare

Astfel, în data de 13 iunie 2016, administratorul judiciar al SC Fattoria Terrantica, Prime Insolv Practice SPRL, a depus pe masa judecătorului sindic de la Tribunalul Bucureşti, în dosarul 40389/3/2013, raportul de activitate al societăţii pentru perioada 17 februarie – 13 iunie 2016. Pe lângă alte situaţii referitoare la procesele pe care compania le are pe rolul diferitelor instanţe civile, împotriva creditorilor şi a debitorilor săi, raportul dezvăluie modul în care Mircea Băsescu a înţeles, încă din urmă cu opt ani, cum se pot “trage” bani necuveniţi.

Administratorul judiciar consemnează faptul că, pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost deschis, anul trecut, un dosar, având numărul 31392/3/2015, de către o anume Narciza Lazăr, acţiune declanşată împotriva SC Fattoria Terrantica SRL, prin care reclamanta a solicitat radierea privilegiului vânzătorului pentru un imobil amplasat în staţiunea Eforie Sud, din judeţul Constanţa.

Dosarul, pe fond, a fost soluţionat în 7 aprilie 2016, la patru luni de la condamnarea, tot pe fond, în dosarul privind traficul de influenţă exercitat de Mircea Băsescu şi a celor 600.000 de euro pe care i-a primit în acest scop de la membrii familiei Anghel.

Şi-a băgat în buzunar banii firmei

Potrivit documentelor intrate în posesia “Jurnalului Naţional”, administratorul judiciar Prime Insolv Practice SPRL a formulat o cerere de chemare în garanţie a administratorului statutar al SC Fattoria Terrantica, în speţă a lui Mircea Băsescu.

Tribunalul Bucureşti a admis cererea reclamantei Narcisa Lazăr şi a dispus în sarcina administratorului judiciar al SC Fattoria Terrantica SRL radierea privilegiului vânzătorului pentru imobilul care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1705 din data de 10 iunie 2008. Totodată, l-a obligat, cu acest prilej, pe Mircea Băsescu, chemat în garanţie, să restituie averii SC Fattoria Terrantica SPRL suma de 12.500 de euro, plătibili în lei, la data efectuării plăţii, “reprezentând diferenţa de preţ pe care a încasat-o în nume personal pentru imobilul situat în Eforie Sud, strada Ioan Movil numărul 15, judeţul Constanţa”.

Pe scurt, se întelege din această situaţie că firma administrată de Mircea Băsescu a deţinut o vilă în staţiunea Eforie Sud, pe care a vândut-o la mijlocul anului 2008. Privilegiul vânzătorului, aşa cum reiese din Codul Civil, reprezintă o sumă constituită drept garanţie, pe care vânzătorul o primeşte de la potenţialul cumpărător, în avans, pentru a se asigura de faptul că tranzacţia urmează să fie dusă la îndeplinire, conform înţelegerii. Suma de 12.500 de euro nu a intrat, aşa cum reiese din acest dosar, în conturile societăţii vânzătoare, respectiv Fattoria Terrantica SRL, ci direct în buzunarul lui Mircea Băsescu. Acest privilegiu al vânzătorului, în cazul vilei din Eforie Sud, a fost radiat abia după opt ani, în aprilie 2016, la cererea petentei Narciza Lazăr, însă banii se află tot la Mircea Băsescu.

Nu vrea să dea înapoi nici aceşti bani

Ceea ce a urmat se înscrie în logica firească cu care ne-a obişnuit, în ultimii ani, Mircea Băsescu. În data de 10 iunie 2016, cu doar şase zile înainte ca instanţa Curţii de Apel Constanţa să pronunţe condamnarea definitivă, la patru ani de închisoare, în dosarul privind traficul de influenţă, Mircea Băsescu a atacat, la Curtea de Apel Bucureşti, Hotărârea Tribunalului Bucureşti prin care a fost obligat să restituie cei 12.500 de euro către propria firmă. Apelul a fost înregistrat pe rolul Secţiei Civile, însă, nici până în acest moment, instanţa nu a pus dosarul pe rol.

Interesant este că Mircea Băsescu se poate considera un individ cu noroc la bani. Pentru că decizia nu este definitivă, el nu are obligaţia concretă de a plăti aceşti bani. Cum, de altfel, potrivit deciziei definitive din dosarul în care a fost condamnat cu executare, a fost “scutit” de judecători să plătească şi cei 265.000 de euro pe care i-a primit de la familia lui Bercea Mondial, judecătorii ridicând şi sechestrul asigurător de pe casa pe care Mircea Băsescu o deţine în Municipiul Constanţa. Fapt care l-a bucurat atât de mult pe fratele său, Traian Băsescu, încât acesta din urmă nu s-a putut abţine să îşi declare satisfacţia în acest sens în direct la un post de televiziune. Singurul care a rămas să achite, către bugetul de stat, banii pe care i-a primit Mircea Băsescu, este Marian Căpăţînă, potrivit deciziei definitive din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa.

Documentul din care rezultă că Mircea Băsescu şi-a însuşit personal banii rezultaţi din această tranzacţie, în detrimentul companiei

 

Cum a pus mâna pe această companie

Fattoria Terrantica SRL este firma care l-a introdus pe Mircea Băsescu în “liga mare” a afaceriştilor din Portul Constanţa. Iniţial, firma, care se ocupa cu prelucrarea şi procesarea cărnii, se numea Plusfood Constanţa SRL, înfiinţată, în anul 2003, de către compania olandeză Plusfood Group B.V. În data de 31 martie 2010, societatea a fost preluată de către una dintre firmele controlate de familia Băsescu, respectiv SC MB Consult Company SRL. Din datele existente la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, reiese că acţionarul unic al SC Fattoria Terrantica are sediul social tot într-o staţiune de pe malul Mării Negre, respectiv în incinta Hotelului Belona din Eforie Nord. La un moment dat, SC MB Consult Company SRL îi avea ca acţionari pe Mircea Băsescu, cu 90% din părţile sociale, şi pe  copiii acestuia, Dragoş şi Raluca Băsescu, fiecare cu câte 5% din beneficii şi pierderi.

În luna mai a anului 2010, Mircea Băsescu a decis să schimbe denumirea societăţii Plusfood Constanţa SRL în SC Fattoria Terrantica SRL, iar, în 13 octombrie acelaşi an, a mărit capitalul social al firmei cu peste 100.000 de euro. În data de 8 martie 2013, SC MB Consult Company, în calitate de asociat unic al SC Fattoria Terrantica SRL, a decis schimbarea sediului social al acesteia din urmă din Agigea, Zona Liberă Constanţa Sud, în Bucureşti, strada Candiano Popescu nr. 63C, adică în apartamentul unde, un an mai târziu, avea să îşi mute sediul şi una dintre firmele fiului lui Mircea Băsescu, Dragoş Băsescu. Mutarea sediului a însemnat şi schimbarea domeniului de activitate al Fattoria Terranica, din prelucrarea şi conservarea cărnii, în depozitări.

 

Insolventa Fattoria Terrantica este locul unde Băsescu a primit banii de la familia lui Bercea Mondial şi serviciul pe unde a lucrat în perioada arestului la domiciliu

Locul cu “mormanul”, “flagrantul” şi unde a lucrat ca arestat la domiciliu

Sediul companiei Fattoria Terrantica este exact locul în care Mircea Băsescu a primit “mormanul de dolari” de la familia Bercea, şi locul “fagrantului” organizat împotriva membrilor aceleiaşi familii. Aici i-au permis, în luna ianuarie, judecătorii, lui Mircea Băsescu să meargă, două zile pe săptămână, cu toate că se afla în arest la domiciliu. În 2013, societatea avea peste 60 de angajaţi, iar anual prelucra aproximativ 26 de tone de carne, sub formă de cordon bleu, şniţel de pui, snack sau burger, produsele ajungând, potrivit unor declaraţii ale lui Mircea Băsescu, inclusiv în ţările arabe, pentru trupele NATO. Însă fabrica mai făcea exporturi şi în Italia, Anglia, Belgia şi Olanda.

Tot în 2013, compania a intrat în insolvenţă voluntară. Potrivit tabelului iniţial al creditorulor, compania are de plătit creanţe către Banca Română de Dezvoltare, Energy Holding (compania “băiatului deştept” Bogdan Buzăianu), Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Administraţia Finanţelor Publice şi alţi creditori privaţi. în valoare de 12,98 milioane de lei, 607.000 de euro şi 10.000 de dolari.

Eliberat cu multe semne de întrebare de către Judecătoria Medgidia

În 6 octombrie, Judecătoria Medgidia a decis să admită cererea de liberare condiţionată a lui Mircea Băsescu, la nici patru luni de la aflarea sentinţei de condamnare în dosarul de trafic de influenţă. Surse avizate susţin că, în această perioadă, majoritatea cererilor de liberare condiţionată au fost respinse de către comisiile de specialitate, nu însă şi cea a lui Mircea Băsescu. De altfel, tot pe surse, am aflat că motivaţia care a “împins” Penitenciarul Poarta Albă să fie foarte binevoitor cu această cerere a fost aceea că Mircea Băsescu a dat dovadă de un comportament adecvat pe perioada detenţiei, având multe ore lucrate, care se scad din pedeapsă. Nu ştim, deocamdată, dacă şi timpul lucrat, în perioada arestului la domiciliu, la firma Fattoria Terrantica se înscrie în aceste ore lucrate.

Hotărârea Tribunalului Medgidia nu este definitivă. În 6 octombrie, DNA a formulat verbal contestaţie împotriva hotărârii, însă, nici până la acest moment, calea de atac a procurorilor nu a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

Fratele fostului preşedinte este acuzat că a “palmat” 12.500 de euro din veniturile fabricii de carne Fattoria Terrantica, bani rezultaţi din vânzarea unei vile în staţiunea Eforie Sud. O instanţă de judecată îl obligă, după opt ani, pe Mircea Băsescu să restituie aceşti bani.

Fosta fabrică de prelucrare a cărnii pentru trupele NATO, care a activat în incinta Portului Constanţa, a fost băgată în insolvenţă. În perioada arestului la domiciliu, Mircea Băsescu a fost lăsat de judecători să meargă la serviciu, exact la această fabrică. Săptămâna trecută, o altă instanţă a admis cererea lui Băsescu de liberare condiţionată pentru că a lucrat în perioada detenţiei.

Subiecte în articol: mircea basescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri