La 99 de ani, seniorul Mircea Ionescu Quintus se confundă cu istoria de ieri și de azi a Partidului Național Liberal. „Ultimii 80 de ani i-am făcut împreună”, se mândrește președintele de onoare al liberalilor. 80 de ani dintr-un secol. Un secol trăit pe repede înainte într-un interviu despre începuturile vieții de liberal, legăturile partidului de azi cu marele partid al Brătienilor, epoca Blaga – Gorghiu, lupta dintre vechii liberali și foştii pedeliști și nevoia unui lider autentic pe care PNL încă nu-l are.
Ce legătură mai există între PNL-ul de astăzi și partidul Brătienilor?
E o întrebare dificilă pentru că ne găsim la o distanță așa de mare de Brătieni și poate mai puțin mare, dar destul de îndepărtată și de valorile libe-rale care se confundau cu viața din vremurile acelea, nevoile de existență și de demnitate... Prin urmare n-aș putea spune că suntem foarte aproape de epoca Brătienilor sau de epoca vieții noastre patriarhale până în anii ’40, atunci au început necazurile. Totuși încercăm cei câțiva, și nici nu știu dacă pot să spun câțiva, care mai trăiesc din vremea aia. Încerc acest lucru în discuțiile pe care le am cu colegii mai tineri, mai ales în școlile de vară ale tineretului, la întâlnirile cu organizațiile de tineret și de femei, eu am mare nădejde în păstrarea identi-tății noastre, în organizațiile de femei și alături de mine mai sunt câțiva în jur de 60 până în 70 de ani care mă ajută. Este un partid care are nevoie să se racordeze, să răspundă la viața de astăzi, la moravurile de astăzi, aș putea spune la lipsa de corectitudine de astăzi pentru că din păcate și la noi văd că apar alunecări spre necinste, dar ca să vă spun exact: suntem departe de când a fost acest partid adevărat liberal.
PNL-ul reînființat după căderea comunismului poate fi considerat urmașul de drept și continuatorul PNL-ului din trecut?
Continuator da, dar nu asemănător. Pentru că, v-am spus, fiecare generație are alte obiective, alte pregătiri. Nu seamănă o epocă cu alta și nu seamănă cum eram noi, să zicem până în ’40, noi adică eu și soția mea (râde), și ce se întâmplă acum. Trebuie să încercăm să păstrăm tradițiile și valorile liberale cu generații care au alte idealuri, trebuie aduși mai cu interes pentru ei în partid. Altădată noi ne duceam și ne înscriam acolo și începeam să vindem ziare și să lipim afișe. Așa era mentalitatea noastră de atunci, acum așa ceva nu se mai poate întâmpla, dar am mare, mare nădejde în organizațiile de tineret și de femei.
În ultima vreme există o adevărată dispută pe identitatea liberală. Domnul Tăriceanu susține întotdeauna că singurul partid cu adevărat liberal de azi este ALDE și că PNL-ul s-a îndepărtat de valorile liberale autentice.
Vorbiți de o persoană pe care eu nu o mai cunosc de la o vreme și ale cărei idei și programe nu mă inte-resează. Actualul PNL încearcă, și cred că rezistă, să rămână la nivelul PNL-ului din ’90. Diferența între ’90 și ’40 este de 50 de ani, vă dați seama, e mare și a fost ocupată de epoca aceea dezastruoasă pentru noi și pentru poporul român și care ne-a schimbat, din păcate pentru unii din noi, menta-litățile și comportarea. Credeți că întrarea în USL a fost o greșeală pentru partid? S-a abdicat atunci de la valorile liberale pentru alianța cu social-democrații? Starea noastră politică și țelurile electoratului ne-au împins la asemenea combinații. Nu a fost nici dorința socia-liștilor, social-democraților, să ne pierdem identitățile și valorile. Dar pentru a putea asigura o conducere puternică țării a fost nevoie să facem, și dintr-o parte și, dintr-alta, niște sacri-ficii. Ăsta e adevărul.
Până la urmă ideea USL-ului a fost un câștig pentru partid sau PNL a suferit anumite pierderi de imagine din această cauză?
A fost... Ar fi fost un mare câștig dacă exista bună-credință și dintr-o parte, și dintr-alta. Din partea noastră eu cred că a fost. Și cu asta am răspuns la orice altă întrebare.
Vă mai amintiți cum ați intrat pentru prima oară în PNL?
Sigur că da. La Ploiești, cred că 24-26 aprilie o mie nouă sute… Aaaah (oftează lung)… ’36, s-a inaugurat, a fost ridicată statuia lui Duca – să știți că vin de la un drum, astăzi pentru prima oară am mai ieșit și sunt obosit și să-mi scuzați... – prin urmare în aprilie 1936 se ridicase și a fost sfințită statuia lui Duca în prezența întregului Guvern liberal în frunte cu Tătărăscu, care era prim-ministru. Tatăl meu, ca să fiu mai exact, a fost un prieten, un apropiat al lui Duca, pe care datorită acestei relații am avut și eu șansa să îl cunosc și să-l prețuiesc așa cum merita. Tatăl meu murise cu două-trei luni înainte de asasinarea lui Duca în 1933 și liberalii din ’36 din Prahova au venit la mine și au spus dacă trăia tatăl tău... Eu eram student în penultimul an mi se pare, la Drept, sau ultimul, nu mai țin bine minte. Nu, nu – penultimul. Zice: dacă trăia tatăl tău, ar fi vorbit la această dezvelire de statuie și e datoria ta. Eu am zis da, dar eu n-am făcut politică, sunt student. Erau pe vremea aia numeroși studenți legionari și eu stăteam deoparte pentru că nu puteam să uit și n-am să uit sau să iert asasinarea aceasta mișelească. Și m-au convins și am vorbit.
Vă mai amintiți ce ați spus atunci?
Se pare că am vorbit bine pentru că ziarele au reprodus în întregime cuvântul meu. Și îl am deja, l-am și trecut într-un volum de-al meu. Și ce am vorbit atunci i-a plăcut primului-ministru, mai ales că îl cunoscuse pe tata. M-a chemat acolo unde erau ei, pe strada aia la Ploiești, m-a felicitat și mi-a spus: ești un urmaș demn al tatălui dumitale, din momentul și clipa asta – aprilie 1936 – ești membru al Partidului Național Liberal. La care eu am răspuns cu naivitatea de atunci: zic da, eu n-am 19 ani. La care el îmi spune că mai erau și membrii dinainte de 19 ani, ești înscris în Partidul Național Liberal. Și-mi zice: să-ți dau și o dovadă. S-a căutat prin portofelul lui și nu a găsit decât o legiti-mație de călătorie gratuită pe CFR, Dunăre, mai știu eu cum era pentru prim-ministru. Am avut această legitimație până când la o percheziție făcută de Securitate, înainte de a mă aresta, mi-au luat-o…
Deci Securitatea v-a luat certificatul care vă făcea membru PNL...
Da... Cum să nu? Păi ca să facă dovada că sunt liberal. Eu mi-am găsit dosarul de la Securitate cu toate cele bune și cu toate cele rele. Legitimația asta n-am mai găsit-o… Asta s-a consemnat în ziarele de atunci, se știa de intervenția mea, și să vă mai spun un amănunt al acelei întâmplări dramatice într-un fel. Când am coborât așa încântat sau înmărmurit de atenția primului-ministru, m-au întâmpinat trei foști colegi de-ai mei de liceu, legionari, care mi-au spus: pentru ce ai făcut astăzi te-am condamnat la moarte!
„Nu putem să negăm că între perioada brătienistă și anul 1990 a fost acel măcel al sufletului neamului nostru și această pervertire pe care comuniștii au încercat să ne-o așeze în suflet fără să izbutească, însă, din fericire.”
Ați vorbit despre legionari, i-ați criticat cu ceva?
Sigur că da. Am spus de asasinat. Păi trei legionari l-au asasinat pe Duca. Vă închipuiți că n-am putut să vorbesc decât despre mișeleasca lor faptă. Și nu a fost numai o amenințare pentru că în ’40 în cele două-trei zile de putere legio-nară, din fericire pentru mine eram cu regimentul meu în zona Iașiului, m-au căutat acasă ca să mă ridice.
Așadar, v-au și căutat...
Da, cum să nu? Nu numai că m-au căutat, au vrut să-l ia pe fratele meu crezând că sunt eu. Și biată mama o fi plâns, o fi spus că nu e el, e fratele lui. Din fericire nu a durat mult treaba asta și nu m-au mai căutat. Ca să revenim în zilele noastre, se simte nevoia unui lider autentic în PNL-ul de azi? Incontestabil! Incontestabil! (accentuează) Și cum spune soția mea, care e liberal și ea de nu știu câte zeci de ani, e păcat că încă nu vedem pe cineva care să se ridice la un asemenea nivel. Eu pot să vă spun o părere a mea. Suntem din două partide diferite, ne unificăm cât om putea să ne unificăm, am avut și greutăți în această împreunare. Vă dați seama că era foarte greu și la anul trebuie să ne alegem un singur președinte, președinte unic. Va fi fost foarte greu să alegem dintr-o parte sau dintr-alta. Eu îmi îndrept fără să spun... spre o anumită personalitate politică de a o aduce în fruntea partidului nostru.
„Citesc cu interes ziarul dumneavoastră. Nu sunteți Jurnalul Național? Nu prea îl văd pesedist așa. E un ziar destul de corect în a face diferențele între o parte sau cealaltă. Vă felicit! Este ziarul pe care îl citesc cu cel mai mare interes.”
La cine vă referiți?
Nu vă spun către cine, că deocamdată tac. Bun, deci aveți o opțiune clară. E cineva din interiorul partidului? Nu! Nici din interiorul partidului nostru (n.r. - PNL), nici din celălalt partid (n.r. - PDL). Că altfel pe oricare am fi ales... Și avem câțiva oameni care puteau să conducă bine partidul. Mă gândesc la Puiu Hașotti, care e un liberal vechi, și la alții. Sau la niște pedeliști vechi. Dar nu pica bine, cum spune românul.
Să înțeleg că este o personalitate politică destul de cunoscută a României sau un om care nu a mai făcut politică?
Cunoscută. Cunoscută, deci.
La domnul Tăriceanu vă referiți...
(Râde) V-am spus că nu cunosc această persoană de când a plecat cum a plecat... Vă întreb despre un lider autentic al partidului pentru că în ultima vreme această conducere bicefală a partidului a dat semne că scârțâie, pare că sunt două tabere care se luptă pentru putere. Nu e chiar așa! Nu e chiar așa, că trăiesc și eu viața partidului. Poate datorită faptului că sunt eu acolo în foarte multe lucruri se înțeleg. Și chiar domnul Blaga a recunoscut că fără mine unirea asta nu se putea face. Adică eu sunt simbioza, hehe... (râde) Cât m-o mai ține Dumnezeu, că...
Se tot vorbește de un Congres al partidului. După alegerile locale ar fi un moment sau ar fi o greșeală?
Eu nu cred că e bine. Nu e bine. Congresul ăsta trebuie să aibă loc neapărat după alegerile din toamnă. După alegerile locale ar fi o greșeală mare. La începutul anului următor, putem să facem Congresul acesta în ianuarie, februarie, martie, cam așa ne-am făcut noi Congresele, la început de an. S-ar putea afirma cineva din interiorul partidului sau opțiunea pe care o aveți e mai bună? Nu știu, eu am să mi-o expun. Dacă o împărtășesc, e bine, dacă nu - va fi pe număr de voturi și știți cum e cu numărul de voturi. Vreau să spun că am cam obosit...