Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Mircea Lucescu revine la echipa națională după 38 de ani

Mircea Lucescu revine la echipa națională după 38 de ani

de Redacția Jurnalul    |   

Federația Română de Fotbal a anunțat marți în cadrul unei conferințe de presă că a ajuns la o înțelegere cu Mircea Lucescu pentru preluarea de către acesta a postului de selecționer al echipei naționale de fotbal masculin. Antrenorul român revine pe banca României după 38 de ani.

„Continuăm această poveste minunată împreună.”, a spus Mircea Lucescu în videoclipul de prezentare.

„E un moment foarte deosebit pentru tot sportul românesc, pentru fotbalul românesc. Ne aflăm azi aici pentru a-l prezenta pe noul selecționer, o persoană marcantă în fotbalul mondial și fără îndoială unul dintre cei mai mari antrenori din sportul nostru. Mircea Lucescu se întoarce la echipa națională după 38 de ani. Ne bucurăm foarte mult că Mircea Lucescu a acceptat să revină la cârma echipei naționale într-un moment atât de important, fiindcă la ceea ce trebuie să ne raportăm este că până acum ne-am aflat într-o etapă de reconstrucție (...) edificată de Edi Iordănescu, prin cea mai mare performanță obținută în uiltimii 24 de ani”, spune Răzvan Burleanu.

El afirmă că „a venit astăzi momentul să trecem într-o nouă etapă”.

„În această nouă etapă în care ne dorim să revenim în elita fotbalului mondial, la un campionat mondial, FRF consideră că e necesar să avem un antrenor cu o vastă experiență, capabil să ducă generația de suflet la un nivel superior. Mircea Lucescu e persoana potrivită pentru a realiza acest obiectiv. Domnia sa e un simbol al performanței și al profesionalismului”, adaugă Burleanu.

Durata contractului este de doi ani cu obiectiv principal de calificare la campionatul mondial.

Antrenorul român revine pe banca echipei naționale având ca obiectiv calificarea la Cupa Mondială din 2026.

Mircea Lucescu va debuta oficial la începutul lunii septembrie, odată cu primele meciuri din ediția 2024 - 2025 a Ligii Națiunilor.

România va întâlni în primele confruntări, de pe 6 și 9 septembrie, Kosovo și Lituania.

Urmează apoi meciurile cu Cipru și Lituania, în 12 și 15 octombrie, și în noiembrie, partidele de pe teren propriu cu Kosovo și Cipru.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: mircea lucescu selectioner
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri