Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Modicări fiscale care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie

Modicări fiscale care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie

-Terenurile agricole lucrate vor fi scutite de la plata impozitului local, iar cele nelucrate timp de doi ani consecutiv ar putea avea un impozit de până la 100 de lei/hectar;

 

-Nu se va datora impozitul pe mijloacele de transport agricole utilizate efectiv în domeniul agricol, deținute de persoanele fizice autorizate care obțin venituri din activitatea agricolă, precum și de persoanele juridice care îndeplinesc anumite condiții;

 

-Medicii vor fi scutiți de impozit pe venit. În prezent, persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, precum și din activități independente obținute din exercitarea profesiei de medic datorează impozit pentru aceste venituri;


-Veniturile încasate din străinătate în urma unor activități independente desfășurate în România vor fi considerate ca obținute în țară și impozitate în consecință, excepție de la aplicarea acestei reguli urmând să facă veniturile din drepturi de proprietate intelectuală. În prezent nu sunt stabilite reguli privind încadrarea veniturilor din activități independente ca fiind obținute din România sau din străinătate;

-Impozitul pe dividende, în prezent de 5%, va fi eliminat. Impactul financiar va fi de minus 1,3 miliarde de lei asupra bugetului statului în 2018, la care s-ar adăuga un minus la încasări de aproximativ 100 de milioane de lei pe an din eliminarea impozitului pe dividendele distribuite persoanelor juridice române;

-Băncile își vor putea deduce cheltuieli reprezentând valoarea creanțelor înstrăinate în limita unui plafon de 30% din valoarea creanțelor înstrăinate la care se adaugă valoarea venitului realizat din înstrăinarea acestora. În prezent, băncile își pot deduce integral aceste cheltuieli la calculul rezultatului fiscal, fapt ce a permis acestora să evite plata impozitului pe profit;

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri