Jurnalul.ro Sport Sporturi Monica Niculescu, învinsă în optimile turneului WTA de la Luxemburg

Monica Niculescu, învinsă în optimile turneului WTA de la Luxemburg

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă de rusoaica Margarita Gasparian cu 6-2, 7-5, în optimile de finală ale turneului WTA de la Luxemburg, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari

Monica Niculescu (32 ani, 111 WTA), care a beneficiat de abandonul belgiencei Alison van Uytvanck, s-a accidentat după doar cinci minute de joc a gamba stângă, dar a continuat meciul după ce a primit îngrijiri medicale. Românca a cedat fără drept de apel primul set, cu 2-6, arătând probleme evidente de deplasare. Monica a avut un început bun de set secund, a condus cu 4-1, dar a pierdut patru ghemuri la rând şi, şchiopătând vizibil, a cedat setul cu 5-7, după o oră şi 41 de minute.

Monica Niculescu, venită din calificări, este programată să joace astăzi şi la dublu, chiar alături de Gasparian, dar nu e exclus să renunţe din cauza accidentării.

Gasparian (25 ani, 81 WTA) a câştigat şi prima lor confruntare, în 2018, în optimi la Limoges (ITF), cu 6-7 (2), 6-2, 6-3.

Monica Niculescu va primi un cec de 2.669 euro şi 48 de puncte WTA.

AGERPRES 

Subiecte în articol: tenis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri