Poliția Caransebeș a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că pe DN 6, în afara localității Bucoșnița, s-a produs un accident rutier soldat cu o persoană decedată și trei persoane rănite.
Echipajele de poliție au stabilit că în timp ce mașina înmatriculată în județul Caraș-Severin se deplasa pe DN 6, din direcția Orșova către Caransebeș, la kilometrul 439 nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum la ieșirea dintr-o curbă ușoară la dreapta, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și pătrunzând pe sensul opus unde a lovit cu partea lateral stânga o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, condusă de un cetățean bulgar de 63 de ani.
În urma impactului, autoutilitara s-a răsturnat în afara drumului în partea dreaptă a sensului de mers Orșova-Caransebeș. Șoferul, un bărbat de 63 de ani și pasagerul în vârstă de 38 de ani, ambii cetățeni bulgari, au fost răniți.
Șoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Autoturismul care a provocat accidentul a fost găsit pe acostamentul sensului de mers Orșova-Caransebeș, iar în autoturism se aflau doi tineri de 19 și 22 de ani, din comuna Slatina-Timiș.
La sosirea echipajelor de poliție, cei doi tineri au fost găsiți în afara mașinii, pe banda de circulație a sensului de mers Orșova - Caransebeș. Tânărul de 22 de ani era decedat, iar celălalt, în stare de șoc.
„Polițiștii continuă cercetările pentru a se stabili cine a condus autoturismul în cauză. La testarea cu aparatul etilotest a tânărului de 19 ani, a rezultat că acesta avea o alcoolemie de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, tânărul de 22 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, transmite Poliția Caraș-Severin.
În urma accidentului, cele trei persoane rănite, respectiv cei doi cetățeni bulgari și tânărul de 19 de ani, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit dosar penal și fac cercetări pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Stire inițială: O persoană a murit și trei au fost rănite, duminică dimineața, în urma unui accident între o mașină și o autoplatformă, pe DN 6, între localitățile Buchin și Slatina Timiș, din județul Caraș-Severin.
Potrivit ISU Caraș-Severin, accidentul a avut loc pe DN 6, între Buchin și Slatina.
Au fost implicate un autoturism și o autoplatformă.
În urma accidentului, patru persoane au fost rănite.
Din păcate, una dintre victime a fost găsită inconștientă și a fost declarată decedată, deoarece nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
Celelalte trei persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
(sursa: Mediafax)