Polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați vineri, în jurul orei 16.45 că într-un sediu dintr-un complex comercial din Timișoara, unui tânăr în vârstă de 23 de ani i s-a făcut rău în incinta unui salon de tatuaj.
Din păcate, medicul de pe ambulanță sosit la fața locului a declarat decesul tânărului.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
(sursa: Mediafax)