„Sâmbăta pomenirii adormiților de dinainte de Rusalii e cunoscută la bulgari și macedonenii slavi sub numele de Zadușnița, iar la sârbi ca Zadușnițe. Bulgarii îi spun, spre o mai precisă identificare (și celelalte trei mari pomeniri ale morților de peste an poartă acest nume), Cereșova Zadușnița - aceasta căzând în perioada coacerii cireșelor, obișnuindu-se să fie împărțite cireșe pentru cei adormiți cu prilejul dat. În fapt, Zadușnița are înțelesul de pentru (za) suflet/e (din dușa, sl. - suflet). A împărți, a te ruga pentru toate sufletele celor adormiți, a face ceva pentru mântuirea acestora”, amintea reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi.
Liber la Rai
Pe același fir: „Sârbii consideră că pomenirea adormiților din această zi era legată inițial de Pogorârea Sfântului Duh, numele de Duhovi (folosit uneori pentru Moșii de vară) neavând vreo legătură cu cel al duhurilor/sufletelor răposaților, ci cu a Treia Persoană a Dumnezeirii. Conform credințelor populare din Balcani, după Înălțarea Domnului la cer, sufletele celor adormiți sunt lăsate libere, având posibilitatea să intre în Rai - pe poarta deschisă de Hristos. Strămoșii adormiți vin acum de pe cealaltă lume la cei dragi, cerându-le mâncare, apă, curățire etc. Se crede că uitarea celor plecați ar putea provoca secetă, foamete, boli, inundații și alte mari calamități”.
Rugăciunea cu trecere la Dumnezeu
Tot aici: „În Rodopi, ziua mai este numită Paștele celor adormiți/blajinilor, înroșindu-se pentru această dată mulțime de ouă. De ce se împart în această zi oale cu apă, căni, străchini cu mâncare, cireșe, colivă etc. pentru sufletele celor adormiți (za dușnița)? Acest obicei era legat în trecut mai cu seamă de cei săraci, bolnavi și de copii, considerându-se că rugăciunea lor are o mai mare trecere la Dumnezeu pentru mântuirea celor ce au trăit cândva în această lume. La fel ca la noi, cele împărțite sunt însoțite de fraza: Să fie pentru sufletul lui (numele)! Răspunsul: Dumnezeu să primească (milostenia pentru iertarea păcatelor)! Dumnezeu să-l/să o ierte! O pomenire, așadar, deloc de trecut cu vederea”.
Împărțitul de Moși
De unde s-a „tras” la noi Târgul Moșilor (Calea Moșilor): „Târg ce avea loc la București, vreme de o lună de zile, mai înainte de Moșii de vară/de oale... Descrierea lui, în urmă cu două secole, în vremea domnitorului Alexandru Ghica (dar și de mai apoi, de către mai mulți călători străini, profesori la Universitatea din Viena, gazetari etc.) e una precisă: la români, Moșii de vară era o adevărată sărbătoare națională (Gazeta de Moldavia, 10 iunie 1857). - De la Târgul Moșilor, început în mai, creștinii își procurau toate cele necesare pentru împărțitul de Moși: oale, străchini, vase smălțuite, căni, linguri etc. În timp, târgul (de pe câmpul Oborului) va deveni un adevărat bâlci. Numele i-a rămas până astăzi - mai cu seamă prin celebra Cale a (Târgului) Moșilor”.
Caloian sau Ioniță cel Frumos
În continuare, o altă sărbătoare „de sezon”: Drăgaica. „Drăgaica este numele praznicului Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie). Corespondentul mai des folosit, în trecut, pentru acesta este cel de Caloian (Καλογιάννης), cu înțelesul de Ioan/Ioniță cel frumos, cu referire la pruncul Ioan, sărbătoarea nașterii celui ce Îl va arăta lumii pe Hristos, prin comparație cu celelalte sărbători închinate Înaintemergătorului de peste an. Diferența o întâlnim, de altfel, și la praznicele Născătoarei de Dumnezeu, unde Nașterea Fecioarei e numită Sfânta Maria Mică”.
Drăgaicele, aka Sânzienele
În completare: „Cei născuți de praznicul dat primeau, adeseori, acest nume (asemenea acelora veniți pe lume în zilele de Ispas, Crăciun, Rusalii, Florii etc.) - țarul vlah Ioan Asan de Târnovo fiind poate cel mai cunoscut dintre Caloieni. Sărbătoarea închinată pruncului Ioan Botezătorul a cunoscut, așadar, și varianta sud-dunăreană de Drago-Ean (Ioan/Ioniță cel drag). În românește, s-a păstrat numele de Drăgoi pentru cei născuți pe 24 iunie, iar în slavă, ca diminutiv, există și astăzi numele de Dragoiko, din Dragoi, care se păstrează și el. Ziua nașterii pruncului Ioan (Драгoйко/Dragoiko = Ioniță cel drag) s-a numit Drăgaica (Драгойка), drăgaicele fiind totuna cu Sânzienele (de la Sânt’Ian/Ianis/Ioan)”.
Secerișul și cojocul
Ultima acuarelă de vară: „Cum soarele, după solstițiul de vară, e în mijlocul dogoririi sale (tremură chiar, așa cum o mărturisesc credințele populare), drăgaicele, cinstitoare ale Sfântului Ioan, adună acum plante de leac din mijlocul grânelor gata de seceriș, iar Sfântul își pregătește micul său cojoc, zilele urmând să scadă”.
Material secundar
Buimac - înlemnit de frig
V-ați întrebat vreodată cum s-a îmbogățit limba română cu termenul „buimac”, unul des folosit astăzi? Gheorghiță Ciocioi ne elucidează: „Sensul de astăzi în limba română este cel de amețit de somn, zăpăcit. Cele mai multe dicționare de la noi socotesc că nu i se cunoaște originea, încercându-se o apropiere a lui de vechea slavă”. Dar? „Buymak este un cuvânt turcesc, în zilele noastre considerat arhaism în această limbă. În turca veche, sensul termenului buymak era de înlemnit de frig, pe punctul de a muri din pricina gerului, înghețat. Așadar, stare a unui om aproape fără reacții, neștiind prea bine ce se întâmplă cu el”.
De la Fez, via „fes”, la o nouă modă în Balcani
O expunere cu tâlc: „Din 1829 până în 1925, turcii vor purta fes (nume luat după cel al orașului Fez, producător vestit de astfel de acoperăminte). Bună parte din armată, dar și civilii. Turbanul va mai fi purtat doar de clerici și unii oameni de cultură după 1830. Bosnia și Serbia vor adopta primele moda turcească a fesului - pentru o lungă perioadă. Acesta va fi purtat și de români, în sudul țării mai ales, dar și de greci și bulgari. Fesurile roșii erau cu precădere la mare căutare. Interzicerea turbanului la turci va însemna chiar crearea unui minister al fesului la Stambul, țăranii otomani fiind împărțiți în privința dată, preferând mulți turbanul”.
Căderea în rugăciune
Și totuși, de ce fes? Modernitate, uniformizare (rangul, religia, îndeletnicirea erau „semnalizate” și la noi de costum, a transmite „semnale false” în societate fiind aspru pedepsit de lege în trecut)? „Hotărârea a fost luată de sultanul Mahmud al II-lea (1785-1839). Acesta adoptă la palat moda europeană. Chiar și în armată. Costumul nemțesc și pălăria începeau să devină ceva obișnuit pe Bosfor. Doar că pălăria îi încurca pe osmanlâi la rugăciune. Avea prostul obicei să sară de pe cap ori de câte ori își atingeau fruntea de podea... I-au tăiat astfel borurile. Fesul, de acum, obligatoriu”.
Pastila de religie
Împăratul de marmură de la Sfânta Sofia
Pe scurt (și) despre Poarta de Aur din catedrala Sfânta Sofia (care îi sperie pe turci): „De aici va ieși împăratul de marmură ce îi va alunga până spre hotarele Persiei. Se spune că ultima Liturghie de la Sfânta Sofia, în 1453, a fost întreruptă de năvălitorii turci, iar slujitorii s-au retras cu Sfântul Potir în spatele unui zid. Tot de acolo vor ieși, continuând Liturghia, la eliberarea Constantinopolului, printr-o ușă de aur. Biruitor va fi atunci împăratul de marmură, ce va ieși și el pe această ușă, pecetluită de veacuri, la trâmbița arhanghelului”.
Tăinuit de un înger
„Unele profeții (consemnate chiar de patriarhii ecumenici, îndată după 1453) - a urmat etnologul Gheorghiță Ciocioi - vorbesc alegoric despre întemeierea și căderea Constantinopolului. Așa cum la începuturile cetății cel dintâi împărat s-a numit Constantin, fiind fiul împărătesei Elena, tot astfel și la căderea ei ultimul împărat va purta același nume, mama lui fiind chemată Elena. Tot profețiile și legendele spun că ultimul împărat al Constantinopolului (al cărui trup nu a fost aflat la căderea orașului sub turci) ar fi fost răpit și tăinuit de un înger, împreună cu slujitorii de la Sfânta Sofia, în spatele acestei uși, prefăcut fiind într-o stană de marmură (înmărmurit)”.
„Conform credințelor populare din Balcani, după Înălțarea Domnului la cer, sufletele celor adormiți sunt lăsate libere, având posibilitatea să intre în Rai”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„De la Târgul Moșilor, început în mai, creștinii își procurau toate cele necesare pentru împărțitul de Moși: oale, străchini, vase smălțuite, căni, linguri”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Ziua nașterii pruncului Ioan (Драгoйко/Dragoiko = Ioniță cel drag) s-a numit Drăgaica (Драгойка), drăgaicele fiind totuna cu Sânzienele (de la Sânt’Ian/Ianis/Ioan)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„În turca veche, sensul termenului buymak era de înlemnit de frig, pe punctul de a muri din pricina gerului, înghețat”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Se spune că ultima Liturghie de la Sfânta Sofia, în 1453, a fost întreruptă de năvălitorii turci, iar slujitorii s-au retras cu Sfântul Potir în spatele unui zid. Tot de acolo vor ieși, continuând Liturghia, la eliberarea Constantinopolului”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog