Deși nu știa numele succesorului său, președintele Statelor Unite, Barack Obama, i-a promis deja viitorului locatar de la Casa Albă cei 11 milioane de fani ai săi de pe Twitter, scrie „Direct Matin”. Începând din 20 ianuarie, 2017, contul @POTUS (acronim pentru „President of the United States''), lansat acum peste un an, va fi pus la dispoziția noului șef al administrației de la Washington.
Contul va păstra cei peste 11 milioane de abonați, dar „cronologia" (fluxul de mesaje) va porni de la zero, a anunțat executivul american, într-un text lung despre „Tranziția prezidențială în epoca rețelelor sociale". Un cont nou, @ POTUS44, va aduna toate tweet-urile trimise de Barack Obama - puțin peste 300 la sfârșitul lunii octombrie -, care vor fi, totodată, arhivate. Aceeași logică se va aplica și în cazul conturilor Primei Doamne Michelle Obama (@FLOTUS), vicepreședintelui Joe Biden (@VP) sau purtătorului de cuvânt al executivului Josh Earnest (@PressSec). Reamintind că, în ultimii opt ani, Casa Albă a creat conturi pe Facebook, Twitter, Flickr, Vimeo, iTunes, Instagram, MySpace sau Snapchat, executivul din SUA și-a exprimat dorința de a realiza „o tranziție lină" în toate domeniile, inclusiv acesta. „Această infrastructură digitală este un capital pe care următorul președinte și toți cei care vor urma vor putea construi", subliniază Kori Schulman, consilier al lui Obama pe probleme digitale. Casa Albă precizează că mesajele postate pe rețelele sociale precum Twitter sau Snapchat vor rămâne, ori de câte ori este posibil, disponibile pe platformele lor originale. Ele vor fi, de asemenea, păstrate de către Arhivele Naționale, în același mod ca și notele scrise de mână, faxurile sau emailurile. „Bună ziua, Twitter! Sunt Barack ", scria președintele american la 18 mai 2015, în primul său tweet pe contul @Potus („Tată, soț și al 44-lea președinte al Statelor Unite"). Anterior, el a folosit uneori contul @BarackObama, creat de către echipa sa de campanie pentru a trimite unele mesaje scrise personal, adăugându-și inițialele „bo" la sfârșit, așa cum s-a întâmplat în noiembrie 2012, când își anunța realegerea pentru al doilea mandat de patru ani.
Barack Obama a fost unul dintre principalii susținători ai candidatului democrat la președinție, Hillary Clinton, utilizând deseori Twitter pentru mesaje de susținere a favoritei sale.