Peste o tonă de tutun şi o moară de mărunţit respectiva plantă au fost confiscate de poliţişti, în urma unei percheziţii efectuată în oraşul Luduş, la locuinţa unei persoane bănuite de deţinere, producere şi comercializare de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
''Din cercetări, a reieşit că, în perioada 2016-2017, o persoană din judeţul Mureş ar fi cultivat tutun de fumat, pe care ulterior l-ar fi prelucrat şi comercializat prin intermediul serviciilor de curierat sau prin intermediul site-urilor de vânzări on-line, fără ca persoana implicată să fie autorizată să desfăşoare activităţi cu produse accizabile, sustrăgându-se astfel de la plata accizelor datorate bugetului de stat. În urma percheziţiei, poliţiştii au ridicat în total 1.100 kilograme de tutun, deţinut în afara antrepozitului fiscal autohton, precum şi o instalaţie electrică (moară) de mărunţit tutun'', reiese din comunicatul IGPR.
Conform acestuia, acţiunea a avut loc în urmă cu o zi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.
Cercetările în acest caz sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării şi producere de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat. AGERPRES