Jurnalul.ro Ştiri Externe A murit ultima membră a mişcării anti-naziste Trandafirul Alb, Traute Lafrenz, la 103 ani

A murit ultima membră a mişcării anti-naziste Trandafirul Alb, Traute Lafrenz, la 103 ani

de Redacția Jurnalul    |   

Ultima membră a mişcării anti-naziste Trandafirul Alb a murit la 103 ani. Traute Lafrenz a fost arestată de două ori de Gestapo, fiind în cele din urmă eliberată în aprilie 1945 și stabilindu-se în SUA.

Traute Lafrenz a murit luni, la locuința sa din Carolina de Sud, la vârsta de 103 ani, relatează The Guardian.

Una dintre cele mai faimoase mișcări de rezistență împotriva naziștilor din Germania, Trandafirul Alb a distribuit broșuri împotriva războiului la universitatea din Munchen în 1942-3, îndemnând oamenii să se ridice împotriva regimului. Potrivit fundației mișcării, Lafrenz l-a întâlnit pe Hans Scholl, unul dintre fondatorii grupului împreună cu sora sa Sophie Scholl și Christoph Probst, în vara anului 1941. Un an mai târziu, Lafrenz, studentă la medicină, a dat peste un fluturaș și și-a dat seama de implicarea lui Hans Scholl din citatele literare folosite în text. A dus fluturași la Hamburg, unde au fost distribuiți de prieteni.

Când Hans și Sophie Scholl au fost arestați în februarie 1943, Lafrenz a mers cu mașina până în orașul Ulm pentru a informa familiile. În urma unui proces sumar, liderii inițiali ai Trandafirului Alb - frații Scholl și Probst - au fost decapitați la închisoarea Stadelheim din Bavaria, împreună cu alte persoane, printre care și profesorul lor de filosofie Kurt Huber.

În aprilie 1943, Lafrenz a căzut și ea în mâinile Gestapo, poliția secretă nazistă, și a fost condamnată la un an de închisoare pentru "complicitate".

La scurt timp după ce a fost eliberată, a fost arestată din nou de Gestapo în Hamburg. Lafrenz a petrecut timp în patru închisori naziste înainte de a fi eliberată din cea din Bayreuth, în aprilie 1945.

Ea a emigrat în SUA în 1947, unde și-a finalizat studiile de medicină.

La împlinirea a 100 de ani, în 2019, președintele german, Frank-Walter Steinmeier, a lăudat-o ca fiind o "eroină a libertății și a umanității".

Lafrenz a fost una dintre puținele persoane care, "confruntată cu crimele naziștilor, a avut curajul de a-și asculta conștiința și de a se revolta împotriva dictaturii și a genocidului evreilor".

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri