Constantin Dudescu (1760 - 1831) a fost unul dintre cele mai fascinante personaje ale ultimelor secole. Boierul, provenit dintr-o familie bogată - unul dintre strămoșii săi era vornic pe vremea lui Mihai Viteazul -, a fost logofăt al Țării Românești și s-a remarcat printr-o viață extravagantă, în special datorită exceselor financiare, aventurilor și petrecerilor de pomină pe care le dădea. Și mai ales pentru că a căzut de pe muntele de galbeni pe care îl deținea și a ajuns, hăt, jos de tot, murind sărac lipit. Dar să vedem povestea legendarului „Cocoșat”.
Trimis la Versailles pentru că știa limba franceză
Dudescu a fost desemnat de boierii munteni, așa cum povestește Ion Ghica în scrisorile către Alecsandri, să plece la Paris, pentru a-i înmâna un memoriu lui Napoleon. Cel mai puternic om al Europei acelor vremuri era solicitat să ia sub protecția sa Principatele Române. A fost ales pentru că știa franceză, era destupat la minte și avea bani cât să poată suporta costurile unei asemenea călătorii. Nu le-a cerut celorlalți boieri să participe la cheltuieli, ci, din mândrie, și-a ipotecat moșiile Bragadiru, Lisa și Stalpu zarafului Băltărețu (pe care nu le-a mai recuperat până la urmă) și-a plecat spre Paris.
Petreceri mărețe pentru elita pariziană
Marele oraș pare-se că i-a luat mințile lui Constantin Dudescu. Petrecerile fastuoase oferite elitei pariziene au curs cu nemiluita. Aristocratul va reuși să epateze doamnele din lumea bună a Parisului napoleonian, invitându-le la dineuri splendide, la care le va fi strecurat fiecăreia, în șervețele de olandă fină, câte un mărgăritar sau o nestemată!
Totul a culminat, spune legenda, cu invitația făcută lui Napoleon, cum că-l va plimba în toiul verii cu sania. Curios, împăratul ar fi acceptat propunerea boierului român, iar plimbarea a avut loc în apropierea Versailles-ului, pe un drum acoperit cu zahăr de către cei 25 de arnăuți care-l însoțeau pe Dudescu în voiaj. Ciudatul boier oriental, îmbrăcat extravagant, care arunca banii cu o larghețe demnă de sultanii din poveștile din „O mie și una de nopți”, l-au fascinat pe împărat.
Cât e legendă și cât e adevăr
Ion Ghica susține în epistolele sale că Dudescu s-a întâlnit cu Napoleon. Lahovary scrie că Dudescu a călătorit la Paris cu două misiuni, în 1805 și 1809, dar că nu a găsit în arhivele franceze cele două memorii ale boierilor duse de Dudescu împăratului. El a justificat că audiența a fost privată, iar documentele s-au risipit în rândul urmașilor lui Napoleon. Istoricul Neagu Djuvara e convins că Dudescu nu s-a văzut niciodată cu împăratul Franței. Oricare ar fi adevărul, logofătul muntean a fost un personaj fabulos, care a impresionat elita Europei cu extravaganțele sale.
Contele de Lagarde, despre boierul Dudescu: „Călătorește cu atâta pompă și alai de parcă ar merge să ia Transilvania”
Contele de Lagarde, ambasadorul lui Napoleon la Viena, îi face un portret lui Constantin Dudescu după ce călătorește o bună bucată de drum alături de acesta.
În 1812, contele de Lagarde, venind din Rusia, trece prin Țările Române în drum spre Viena. Partener de drum îi e logofătul român, plecat spre băi habsburge, la Baden.
Povestea franțuzului, pe numele său complet Augustin-Marie-Balthasar-Charles Pelletier de Lagarde, confirmă faima lui Dudescu, dar ne oferă și o imagine a călătoriilor din acel secol: „Acest boer al boerilor… e bun și fudul și și-a risipit imensa lui stare dându-și multă osteneală, ca să-și facă numai ingrați… Acuma trăește pe vechiul lui renume și călătorește ca un satrap: 12 arnăuți călări îl însoțesc până la graniță cu atâta pompă și alai de parcă ar merge să ia Transilvania… Ei au călătorit de la București la Pitești, apoi au luat drumul spre Transilvania, trecând Carpații călare, pentru că nu existau decât poteci înguste și primejdioase. Peste prăpăstii sunt adesea aruncate trunchiuri de copaci. Asta pentru că turcii au stricat toate drumurile în ultimul război pentru a-i opri pe austrieci… 12 oameni abia au putut ține de trăsuri și călătorii au coborat pe jos, agățându-se de stânci să le treacă, adesea în genunchi. Surugiii strigau într-una ho, pentru ca alte trăsuri, dacă s-ar afla pe drum, să se oprească să nu se întâlnească pentru că ar fi rămas blocate” (Grigorie Ioan Lahovari - Călătoria marelui logofat Dudescu în străinătate la anul 1812, București 1903).
Le-a oferit hainele scumpe vecinelor de masă
După opriri la Sibiu sau Timișoara, cei doi au ajuns la Budapesta. Oaspeți de seamă, cei doi călători au fost invitați la prânz de prințul Kohary, guvernatorul orașului dunărean. Dudescu s-a îmbrăcat cu ce avea mai scump: un anthereu de thibet țesut cu aur, un șal nemaivăzut din orient și un brâu scump de-ți lua ochii. Vecinele de masă îi admirară luxurianta și ciudata ținută. Dudescu șochează asistența când, într-un acces de generozitate, începe să se despoaie, oferind uneia șalul de pe cap, iar celeilalte brâul, toată lumea întrebându-se unde se va opri cu dezbrăcatul. Dudescu fusese din nou, așa cum îi plăcea, senzația zilei.
Domnitorul, rugat să intervină asupra averii risipitorului
Extravaganțele lui boier Dudescu au ajuns chiar și la urechile domnitorilor Țării Românești. În 1805, sora sa, Ileanca Dudeasca, l-a reclamat la domnie că era prea risipitor. Domnitorul Constantin Ipsilanti decide ca temporar administrarea averii și creșterea celor două fete ale lui Constantin Dudescu să fie date în grija reclamantei.
În 1814, cheltuielile enorme l-au condus pe Dudescu la pierderea întregii averi. A murit sărac 17 ani mai târziu, dar legenda și faima sa dăinuie de mai bine de 200 de ani