Jurnalul.ro Ştiri Externe NATO şi UE promit o cooperare mai strânsă, înaintea summitului Alianţei de la Bruxelles

NATO şi UE promit o cooperare mai strânsă, înaintea summitului Alianţei de la Bruxelles

NATO şi Uniunea Europeană urmează să promită marţi o cooperare mai strânsă, înaintea summitului Alianţei de la Bruxelles despre care mulţi se tem că ar putea testa în continuare relaţia tensionată dintre SUA şi partenerii săi europeni, relatează dpa. 

La summitul NATO, care are loc miercuri şi joi, se aşteaptă ca preşedintele american Donald Trump să reitereze cererile sale ca aliaţii europeni să îşi sporească cheltuielile pentru apărare, argumentând că Statele Unite plătesc cea mare parte a cheltuielilor în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. 

Ameninţarea implicită că SUA s-ar putea retrage din punct de vedere militar din Europa a amplificat argumentul potrivit căruia continentul european trebuie să facă mai mult pentru a-şi asigura propria apărare în contextul în care Rusia acţionează provocator în est. 

Douăzeci şi doi de membri ai NATO sunt totodată şi membri ai UE. Relaţiile între cele două organizaţii s-au dovedit dificile în trecut ca urmare a tensiunilor dintre Turcia, stat membru al NATO, şi Cipru, membru al UE, dar acestea s-au schimbat în 2016. 

"Suntem mândri de ceea ce am realizat împreună până acum. Dar putem face mai mult'', se menţionează într-o declaraţie comună care va fi adoptată de secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, preşedintele Consiliului European Donald Tusk şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. 

Îndeosebi ei se vor angaja să coopereze în ceea ce priveşte măsurile de înlesnire a transporturilor militare în Europa, de exemplu prin modernizarea drumurilor şi a podurilor, reducând în acelaşi timp birocraţia la frontierele naţionale - precum şi în combaterea terorismului şi îmbunătăţirea rezistenţei la riscul de atacuri cu substanţe chimice, biologice şi nucleare, se arată în declaraţia citată de dpa. 

În documentul citat se subliniază, de asemenea, că NATO ''va continua să aibă un rol unic şi central ca piatră de temelie a apărării colective" ca răspuns la preocupările SUA care consideră că iniţiativele de apărare ale UE ar putea crea structuri paralele.

AGERPRES

Subiecte în articol: bruxelles nato ue cooperare summit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri