Jurnalul.ro Cultură Carte Ne gândim la Academicianul Augustin Buzura – șase ani de când a trecut Styxul

Ne gândim la Academicianul Augustin Buzura – șase ani de când a trecut Styxul

de Magdalena Popa Buluc    |   

În urmă cu șase ani l-am pierdut pe marele romancier şi eseist, Academicianul Augustin Buzura și lumea literară a rămas mult mai săracă. Era un om minunat, cu o cultură copleşitoare. Un elitist. Vocea lui a reprezentat un reper de curaj şi de moralitate.  Avea raţionamente riguroase, apreciind aristocraţia spiritului. A avut curajul, în timpul comunismului, luptându-se cu cenzura, iar acum a demonstrat o mare demnitate.

„În romanele mele am descris toate feţele fricii, ale singurătăţii şi ale neliniştii oamenilor terorizaţi de capriciile istoriei şi ale destinului”.

Maramureşul era matricea sa spirituală.

A făcut Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj unde, în acel timp, la concurs erau 12 candidaţi pe un loc, dar a renunţat la profesia de medic psihiatru şi s-a dedicat literaturii.

Alături de prietenul său, Nicolae Breban

 

A fost un privilegiu pentru noi să fim contemporanii marelui Gusti, cum era numit de către prieteni.

Zgomotul şi furia din ultimele două decenii au răsturnat scara valorilor din România, în multe domenii. Şi au încercat, prin toate mijloacele, să distrugă valorile profunde şi de vârf în literatură, să minimalizeze locul marilor scriitori disidenţi, precum Augustin Buzura, hărţuit de cenzură pentru toate romanele sale şi considerat autorul unor cărţi de căpătâi ale anilor ’70 şi ’80, Absenţii (1970), Orgolii (1974), Feţele tăcerii (1974), Vocile nopţii (1980), Bloc notes (1981), Refugii (1984), Drumul cenuşii (1988) şi, mai recent, Recviem pentru nebuni şi bestii.

 

Mai multe producţii cinematografice şi de televiziune au fost realizate după scenarii de Augustin Buzura: Orgolii (1981, regia Manole Marcus, după romanul omonim), Pădureanca (1987, regia Nicolae Mărgineanu, după o nuvelă de Ioan Slavici), Undeva în Est (1991, regia Nicolae Mărgineanu, după romanul Feţele tăcerii).

 

Criza estetică a avut şi are în spatele ei o gravă criză morală. Pe care marele prozator, eseist, jurnalist, scenarist, medic şi moralist care a fost Augustin Buzura a radiografiat-o în cărţile sale cu un excepţional talent al pamfletului, cu un spirit de observaţie nuanţat şi atroce, cu anvergura perspectivei panoramice şi puterea de amplificare a unui telescop astronomic. Romane ale unor cazuri de conştiinţă, aceste cărţi urmăresc în egală măsură şi implicaţiile sociale, istorice şi politice ale devenirii colective, astfel încât se realizează, în fiecare, o densă pânză epică, în cuprinsul căreia sondajul analitic dus până la cele mai profunde straturi ale existenţei, cronica de moravuri şi reconstituirea unor destine individuale se întrepătrund şi fuzionează indestructibil.

Cu fiica sa, Ada

 

Vorbind cu maestrul prozei româneşti din a doua jumătate a veacului XX şi începutul secolului XXI, Augustin Buzura, era imposibil să nu-i dai dreptate şi să nu cazi pe gânduri. Avea o mare pasiune pentru adevăr şi cuvintele sale, o foame de real şi luciditate, acolo unde pigmeii nu trăiau decât ca să-l blocheze, precum poporul de liliputani, pe marele Guliver. În 1999, Augustin Buzura a publicat o carte cu un titlu halucinant şi dătător de speranţe, Recviem pentru nebuni şi bestii.

Augustin Buzura ne aminteşte prin cromatica analizelor sale de Goya, de Capriciile lui desenând căderea moravurilor, trădarea cu faţă umană, somnul raţiunii care naşte monştrii zilelor noastre. Nimic revanşard şi resentimentar în aceste analize şi fragmente de memorii, pe care am avut bucuria şi şansa de a le asculta şi înregistra, în premieră. “Cu puterea de distrugere a unor termite, ce lucrează la prăbuşirea unei case, falşi sau mediocri măsurători ai culturii şi literaturii române au împins spre „Premiul Nobel” scriitori care nu au nici o şansă, plagiatori sau amatori de pastişe, în vreme ce toate literaturile înaintează spre marea recunoaştere cu valorile consacrate, puternice, credibile prin durata şi anvergura condiţiei umane, cuprinsă în paginile scrise. Nici o ţară vecină cu România şi sud-estul Europei nu şi-a sabotat valorile într-atât încât să le ignore şi să le dispreţuiască precum România. În locul competiţiilor estetice şi morale, bătăliile s-au dus pe ocuparea de scaune, de titluri şi posturi în instituţii”.

Augustin Buzura, iluministul ardelean, a avut curajul să-i numească pe uzurpatorii şi măsluitorii de valori cu un spirit critic şi un talent de prozator, unic în literatura română. Ateneul Român ar fi trebuit să-şi deschidă porţile pentru conferinţele şi întâlnirile acestui mare scriitor cu publicul român. Nu suntem mai buni dacă suntem mai puţini şi dacă ne proclamăm izvoare unice în pustiul valorilor. Augustin Buzura, cel extrem de nedreptăţit, asemeni altor mari scriitori prezenţi sau excluşi din istoriile literare, e o voce cu mult mai puternică şi credibilă decât aceea a demolatorilor ocazionali.

Alături de familia sa, Lara, nepoata, soţia Maria-Olimpia, Ada, fiica, Daniela Zeca-Buzura, nora şi Cristian

 

A prezentat cultura noastră în multe capitale ale lumii: Beijing, Tokyo, Madrid, Seul, Ierusalim, Budapesta, Rio de Janeiro, Stockholm etc., ca fondator al Institutului Cultural Român

Să ne aducem aminte de grandioasă manifestare de la Washington, din 1999. „Standul românesc, amplasat în centrul capitalei americane, pe National Mall, a avut peste 1.100.000 de vizitatori, 40.000.000 au făcut cunoştinţă cu România prin mass-media, iar dintre cele 500 de articole scrise în presă despre festival, 98 au elogiat participarea noastră. Au venit să ne cunoască o mie de importanţi politicieni ai Americii, bunăoară vicepreşedintele Al Gore, iar televiziunile au transmis întreaga manifestare. Toată această „distracţie” costa peste 1.250.000 de dolari, iar patria mă trimisese acolo cu 360.000 de dolari, urmând ca de restul să fac eu rost”, îşi amintea Augustin Buzura.

 

Într-unul dintre interviurile pe care le-am realizat cu domnia sa, acesta îmi mărturisea: „Cartea nu mai interesează (...) şi mai brutală decât criza economică mi se pare criza morală. Azi, la noi, interesul pentru cătuşe este mult mai mare decât pentru carte, pentru Bach. Am mai spus-o: ne aflăm într-o criză morală cumplită din care nu-mi dau seama când vom putea ieşi. Am ajuns să nu mai ştim cine suntem. Dincolo de asta, dacă dăm crezare celor care s-au ocupat de psihologia noastră -, suntem un popor gregar. Cum e ciobanul, sunt şi oile. Vă daţi seama ce pustiu de bine ne-au făcut guvernanţii lăsând cele două lucruri esenţiale pentru societate, educaţia şi sănătatea, pe ultimul plan. Medicii trăiesc între suferinţa de a nu face nimic şi frica de a face ceva, între a ajuta şi a se expune riscului de a-şi rata cariera. De aceea mulţi au părăsit ţara. Din păcate, în România trăieşte cine are zile, şi toţi suntem la mila Celui de Sus. Multe sunt, însă, şi suferinţele culturii.

 

Iar când vine vorba despre cultură, politicienii fac tot ce le stă în putinţă să o reformeze, adică să o minimalizeze. Evident, cu sprijinul unor intelectuali de frunte. De la un popor care nu este sănătos fizic, moral şi intelectual nu poţi avea mari aşteptări. Flămânzii nu au cum să apere democraţia şi libertatea. România este o ţară umilită şi trei sferturi dintre locuitorii ei sunt reduşi la condiţia de neom. Marile noastre probleme naţionale au devenit ce mâncăm azi, cum ne îmbrăcăm de azi pe azi, cum plătim dările”.

Cu mare tristeţe, afirma: „Nimeni nu propune nimic, politicienii se acuză unii pe alţii că sunt hoţi, că fură. Sinistra Securitate a dispărut, în schimb, manierele ei se perpetuează. Istoria îi va condamna. Şi, aşa cum vă spuneam, cel mai grav lucru, în momentul de faţă, este pierderea demnităţii. Goana după firmanele de la Bruxelles arată un mod lamentabil de a gândi politica şi de a-ţi manifesta respectul faţă de cei ce te-au votat. Umilinţa în care trăim azi în faţa Occidentului mă descumpăneşte”

Scriitorul suedez Kjell Espmark, preşedinte al Comitetului Nobel pentru literatură între 1998 şi 2005, Augustin Buzura, Angela Martin şi Adrian Pintea

 

Vorbindu-mi despre literatura de azi, acesta se destăinuia „România n-a fost nici pe departe «o Siberie a spiritului». Ignorând, însă, în continuare, spiritul, educaţia şi ştiinţa, poate să devină. Am scris zeci de ani despre moartea psihică, despre aducerea omului în situaţia de a nu cunoaşte demnitatea şi adevărul, de a fi un banal animal de turmă. Prin urmare ştiu ce vorbesc. Mă reîntâlnesc cu aceleaşi întrebări, dureri şi spaime la care, în urmă cu o jumătate de secol, credeam că există soluţii, răspunsuri. În zilele noastre există un alt tip de cenzură - cea economică. Dacă nu ai bani, eşti eliminat. Viitorul depinde de luciditatea noastră. De multe ori am ajuns să nu mai ştim cine suntem”.

 

A trăit în ultimii ani cu mari nelinişti: „Comunişti, anticomunişti, filooccidentali şi filoamericani, antisovietici şi filosovietici, autonomi şi independenţi am ajuns materie primă pentru cel mai sinistru malaxor. Ne purtăm ca nişte fiinţe fără trecut, fără istorie, fără cultură, de parcă am fi paraşutaţi într-un loc necunoscut şi obligaţi să luăm totul de la începutCine mai vorbeşte azi despre cultură? Cine îşi mai pierde vremea cu cititul? Concursul nostru „Cine ştie câştigă” are ca temă: „Cine este cel mai slugă dintre slugi?” Indiferent cum este: de stânga, de dreapta sau de centru. Întrebarea pe care simt nevoia să o strig aparţine lui Mishima: ”Cum este cu putinţă, oare, să vreţi doar să trăiţi acceptând o lume în care spiritul a murit?”.

Şi, deoarece în interviurile mele îmi întrebam adesea interlocutorii la ce visează, îmi reamintesc frazele domniei sale: „Visez să mai trăiesc o zi, şi încă o zi, şi încă o zi... Şi să mai scriu o frază, şi încă o frază, şi încă o frază... Şi să pot reciti ceea ce am scris”.

 

Să-l citim şi să-l recitim.

Dummnezeu să-l odihnească!

 

Subiecte în articol: augustin buzura
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri