Şi-a făcut loc şi în cuvântările oficiale, şi în convorbirile snoabe sau degajate formularea Unirea Mică, cu referire la Unirea Moldovei cu Ţara Românească. Auzind botezul cu numele Unirea Mică, am o tresărire, am o strângere de inimă, cred cu tărie că nicio unire a românilor nu poate fi denumită mică. Putem să numim Unirea din 24 ianuarie ca Prima Unire, ca apoi pe cea din 1918 să o denumim Unirea Totală, să zicem. Deşi aş avea o reţinere la propunerea de Prima Unire, fiindcă Mihai Viteazul a făptuit în anul 1600 cu adevărat Prima Unire. Glăsuia Voievodul Întregitor: „Moldova, Ardealul şi Ţara Românească, asta-i pohta ce-am pohtit!”.
„Mihai Viteazul intră-n catedrală şi are harta Daciei în mâini, într-însul Burebista se răscoală, şi-apoi pe vatra lui se nasc români”. Cei care minimalizează mârşav unirea românilor, prima în Europa, şi scornesc cum că era doar acţiunea de aventurier a lui Mihai capătă o erată zdravănă. Documentându-se îndelung pentru realizarea filmului „Mihai Viteazul”, Sergiu Nicolaescu a descoperit în arhivele italieneşti o comandă a Voievodului la un iscusit făcător de sigilii pentru a face un sigiliu pe care să se scrie „Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”. Ce balivernă că era campania de Unire a lui Mihai o pornire de aventurier! Marile puteri, şi atunci, ca şi în 24 ianuarie, nu au văzut cu ochi buni unirea teritoriilor româneşti, nu le convenea naşterea unui stat puternic şi destul de mare cu genă românească. Deştepţi, românii au găsit stratagema de a uni Moldova cu Ţara Românească. La Iaşi, moldovenii l-au ales voievod pe Cuza, ca apoi muntenii să-l aleagă tot pe Cuza conducător şi, astfel, s-a înfăptuit Unirea din 24 ianuarie. Cei din Moldova au avut generozitatea deşteaptă de a accepta ca la Bucureşti să fie capitala României, şi nu la Iaşi. Să nu-i nedreptăţim pe Cuza şi pe paşoptişti, ei au pus bazele României moderne şi au pregătit şi cucerirea Independenţei prin sacrificiile din Războiul din 1877. Moş Ion Roată chiar a existat, el şi alţi oameni simpli din norod au anulat „Milcovul dintr-o sorbire” şi au cântat prinşi în Horă: „Hai să dăm mână cu mână toţi cu inimă română”. Iar Vodă Cuza chiar l-a pupat pe obraz pe ţăranul scuipat de un boier. Orice Unire a românilor este Mare, s-a făcut cu sacrificii, cu trudă, a însemnat visul a generaţii şi generaţii.