Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă: România este astăzi respectată inclusiv pentru eficiența și determinarea Armatei României

Ciucă: România este astăzi respectată inclusiv pentru eficiența și determinarea Armatei României

de Redacția Jurnalul    |   

Armata României, așa cum o știm azi, se bucură de un bun renume la nivelul aliaților NATO și al membrilor Uniunii Europene, susține președintele Senatului Nicolae Ciucă în mesajul de Ziua Armatei Române.

„Ziua de azi este una solemnă și plină de emoție pentru întreaga societate. Din nefericire, contextul actual ne face ca, întâi de toate, să transmitem condoleanțe, atât familiei cetățeanului român care a luptat voluntar și a pierit, recent, în Ucraina, cât și familiilor cetățenilor români cu dublă cetățenie care și-au pierdut viața în conflictul din Israel. Suntem așadar conștienți că cinstim Ziua Armatei României într-un context politic și de securitate tulburător prin semnificația și importanța conflictelor armate deschise. Acest context ne arată că trebuie să fim pregătiți să facem față oricăror provocări de securitate atât la nivel regional, cât și la nivel internațional, alături de partenerii noștri din Uniunea Europeană și NATO, pentru protejarea și perpetuarea lumii democratice occidentale”, arată președintele Senatului.

El spune că „prioritatea noastră rămâne să ne protejăm prezentul și să construim România de mâine”: „Același context ne obligă să nu permitem niciunor mișcări retrograde și extremiste să distrugă modul nostru de viață european și occidental, pe care l-am construit cu greu în ultimii 30 de ani”.

Nicolae Ciucă adaugă că, prin cei care își îndeplinesc în prezent datoria față de țară, România este mai puternică, iar cetățenii săi, mai protejați.

„Chiar dacă poate suna paradoxal, militarii noștri sunt cei care respectă cel mai tare pacea și sunt gata să o apere cu prețul vieții. Însuși locul în care ne aflăm acum stă dovadă pentru acest lucru.
Armata României, așa cum o știm azi, se bucură de un bun renume la nivelul aliaților NATO și al membrilor Uniunii Europene. Zilele acestea, în cadrul unei vizite oficiale la Praga, am fost profund onorat și emoționat și, în același timp, am simțit mândria de a fi român. Am re-inaugurat o placă comemorativă, în cinstea ostașilor români care au ajutat, prin jertfa lor, ca Cehoslovacia să își declare independența în 1918. Tot la Praga, am depus o coroană de flori la troița de la Dobroutov. A fost ridicată în cinstea militarilor români care și-au dat viața pentru eliberarea Cehoslovaciei în ultima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial. Sunt doar două din multele momente care au definit imaginea Armatei României și care au contribuit la ceea ce este ea astăzi: o instituție respectată în interiorul țării și apreciată în exteriorul ei. Armata este una dintre instituțiile fundamentale ale statului român, care se bucură de un nivel ridicat de încredere și respect din partea populației”, mai spune Nicolae Ciucă.

El subliniază că România beneficiază în prezent de garanții de securitate fără precedent.

„România este astăzi respectată inclusiv pentru eficiența și determinarea Armatei României. Țara noastră este apreciată în cadrul NATO și datorită eforturilor camarazilor noștri care au îndeplinit misiuni importante în Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Afganistan, Irak sau în alte teatre de operații. Astăzi, țara noastră beneficiază de garanții de securitate fără precedent. Suntem recunoscători pentru acest lucru, dar trebuie să rămânem vigilenți și să fim pregătiți să ne apărăm țara de orice amenințare”, a transmis șeful Senatului.

Acesta a salutat operaționalizarea din aceste zile a Comandamentului NATO de la Sibiu: „Comandamentul Corpului Multinațional Sud-Est va avea în subordine mai multe divizii NATO, iar rolul acestei structuri va fi de descurajare și de apărare, la nevoie, a frontierei de sud-est a Alianței Nord-Atlantice, implicit a teritoriilor României și Bulgariei. Toate aceste acțiuni transmit un mesaj de siguranță pentru toți cetățenii noștri, că vor fi protejați de militarii Armatei României, dar și de aliații noștri. Este un mesaj foarte important în actualul context de securitate extrem de complicat. Iar siguranța creează cadrul propice dezvoltării și bunăstării”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: Nicolae Ciucă Ziua Armatei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri