Jurnalul.ro Special Anchete Primarul care îngroapă hingherii în bani

Primarul care îngroapă hingherii în bani

de Ion Alexandru    |   

Afacerea câinilor fără stăpân din Timişoara prosperă. Dacă suma alocată, anterior, nu a fost suficientă pentru serviciile de gestionare a patrupedelor capturate, cazate şi, o parte dintre ele, eutanasiate, luna aceasta primăria condusă de liberalul Nicolae Robu a decis să chetuie de peste trei ori mai mult. Mai bine 1,8 milioane de euro urmează să încaseze societatea selecţionată pentru această operaţiune. Compania în cauză se află pe lista oficială a sponsorilor PNL din Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din anul 2014.

Primăria Municipiului Timişoara, condusă de acelaşi primar liberal ca şi în ultimii patru ani, Nicolae Robu, a decis să concesioneze, la începutul acestei luni, serviciul de gestionare a câinilor fără stăpâni din municipiul pe care îl păstoreşte. Proiectul a fost gândit de însuşi Robu înainte de alegerile locale, mai exact în luna martie, iar în aprilie anunțul a fost postat pe SEAP.

Din 2001, în afaceri cu maidanezi

Conform acestui anunţ, Primăria Timişoara preciza că este dispusă să cheltuie, în următori trei ani, nu mai puţin de 6.775.085,4 lei fără TVA pentru gestionarea câinilor fără stăpân, în baza unui contract de concesiune ce urma să fie atribuit prin licitaţie deschisă. Ceea ce s-a şi întâmplat, în data de 1 iulie 2016, când la licitaţia organizată de municipalitate s-a înscris un singur ofertant. Este vorba despre societatea Danyflor SRL, cu sediul în localitatea Șag, judeţul Timiş, care asigură încă din 2001 acest tip de servicii pentru Primăria Municipiului Timişoara. Criteriul de atribuire al contractului a fost acela al preţului cel mai scăzut.

Astfel, Danyflor SRL a făcut un discount de 2.129,4 lei fără TVA la oferta pe care era dispusă, iniţial, Primăria să o plătească, oferind un preţ de 6.772.956 de lei fără TVA. Pe 1 iulie, între autoritatea contractantă şi operatorul economic declarat câştigător a fost încheiat contractul cu numărul 91/2016. Valoarea cu tot cu TVA se ridică, astfel, la 8.127.547,2 lei, ceea ce înseamnă 1.847.160 de euro.

Concesionarea serviciilor de gestionare a câinilor fără stăpân este un proiect al lui Nicolae Robu oficializat prin adoptarea, de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara, în data de 1 martie 2016, a unei Hotărâri prin care s-a aprobat modalitatea de delegare, prin licitaţie, a acestor servicii. Porivit HCL nr. 98/2016, municipalitatea urmăreşte să se realizeze identificarea câinilor comunitari, evaluarea şi estimarea populaţiei canine fără stăpân și a ratei de înmulţire a acesteia, întocmirea unui plan de acţiune cu privire la prinderea câinilor comunitari, deplasarea echipajelor în teren, pentru capturarea şi transportul animalelor din habitatele localizate. De asemenea, se invocă necesitatea identificării câinilor comunitari şi realizarea unei baze de date unice, care să fie gesitonată, precum şi cazarea, asigurarea hranei zilnice, adăparea în adăposturi. Alte servicii contractate constau în întreţinerea sanitar-veterinară a câinilor, vaccinarea, sterilizarea şi înregistrarea acestora într-o evidenţă unică, revendicarea şi adopţia directă sau la distanţă a animalelor capturate, eutanasierea câinilor şi neutralizarea cadavrelor.

După 14 zile de la capturare, cânii nerevendicaţi vor fi eutanasiaţi

În Timişoara, serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân a funcţionat, până anul acesta, în baza unui contract încheiat, ultima oară, în 17 decembrie 2014, prin concesiunea acestor servicii către aceeaşi societate comercială. Nicolae Robu invoca, în martie anul acesta, că, odată modificată Legea nr. 258/2013, care a modificat, la rândul ei, OUG 155/2001, „s-a impus adoptarea unor noi strategii pentru soluţionarea problemei referitoare la câinii fără stăpân”. Conform HG 1059/2013, câinii capturaţi de pe domeniul public al municipiului Timişoara care nu sunt revendicaţi, adoptaţi sau adoptaţi la distanță, după o perioadă de 14 zile lucrătoare sunt eutanasiaţi.

Conform Hotărârii Consiliului Local nr.98/2016, compania Danyflor SRL va ridica animalele fără stăpân de pe raza instituţiilor publice şi a unităţilor de învăţământ, de pe spaţiile verzi (parcuri, scuaruri şi locuri de joacă), din toate cartierele Timişoarei, de pe toate căile de acces şi drumurile publice, de pe terenurile virane, din zonele demolate şi neconstruire, precum şi de pe malul canalului Bega, din liziera Pădurii Verzi sau de pe raza Grădinii Zoologice.

 

Donaţie de 10.000 de lei la partid, cu două luni înainte de contract

Danyflor SRL, înființată în anul 1991, are un asociat unic şi administrator în persoana lui Ionel Puşcaş. Societatea se ocupă, pe lângă câinii fără stăpân, şi cu comerţul cu ridicata al cerealelor, semințelor, fructelor , al animalelor vii, al cărnii şi produselor din carne. Potrivit Monitorului Oficial al României, la datele de 16 şi 27 octombrie 2014, Danyflor SRL a donat suma de 10.000 de lei Partidului Naţional Liberal pentru campania electorală ce a precedat alegerile prezidenţiale. Donaţia a avut loc, astfel, cu două luni înainte de încheierea precedentului contract cu Primăria lui Robu, din 17 decembrie 2014.

 

Vier Pfoten a pierdut procesul privind uciderea câinilor

În expunerea de motive a primarului Nicolae Robu, ce a stat la baza adoptării Hotărârii Consiliului local prin care s-a legiferat organizarea licitaţiei în vederea concesionării serviciilor privind gestionarea cânilor fără stăpân în Timişoara este invocat faptul că, până la data de 5 ianuarie 2015, prevederile Hotărârii de Guvern 1059/2013 nu au putut fi aplicate, „având în vedere faptul că acestea au făcut obiectul unui dosar prin care HG-ul a fost atacat în instanţă de către Fundaţia pentru Protecţia Animalelor Vier Pfoten România”.

Procesul, care a demarat la Curtea de Apel Bucureşti, în data de 14 august 2014, intentat Guvernului României, a fost soluţionat în data de 20 mai 2015, când instanţa a decis să respingă ca nefondată acţiunea Vier Pfoten, care cerea judecătorilor anularea HG 1059/2013. Astfel că, din 2014 şi până în prezent, modificarea prevederilor privind eutanasierea câinilor fără stăpân a condus, spune Nicolae Robu, la atingerea cantităţilor estimate pentru cazarea zilnică, asigurarea hranei şi a apei, luate în calcul de Primărie la sfârşitul anului 2014, când a încheiat precedentul contract cu Danyflor SRL.

 

Primăria a crescu de patru ori suma pentru serviciile Danyflor

Din aceeaşi expunere de motive a lui Nicolae Robu mai rezultă faptul că, deşi scopul delegării prin concesiune a serviciilor de ecarisaj are ca scop „creşterea calităţii serviciilor, datorită selecţionării concesionarului pe baza unor criterii de performanţă”, firma selecţionată este aceeaşi care s-a ocupat de serviciile cu pricina şi în anii precedenţi. „Cetăţenii din municipiul Timişoara vor avea o siguranţă mai mare pe domeniul public, nemaifiind agresaţi de câinii fără stăpân”, se mai arată în nota de fundamentare a Hotărârii Consiliului Local.

Din documentele oficiale ale instituţiei Primăriei Municipiului Timişoara rezultă că, potrivt plăţilor efectuate pentru aceste servicii în anul 2015, municipalitatea a cheltuit pe câinii fără stăpân nu mai puțin de 2.060.121,9 cu TVA. Tocmai de aceea, consilierii locali şi primarul Robu au considerat că, pentru următori trei ani, trebuie să se cheltuiască o sumă de patru ori mai mare, punând la bătaie 8.079.342,82 lei cu TVA. Ulterior, suma a fost majorată, cu peste 100.000 de lei.

 

Caiet de sarcini cu dedicaţie şi o redevenţă de 0,5%

Potrivit caietului de sarcini care a stat la baza încheierii contractului de concesiune, întocmit de viceprimarul Dan Diaconu și avizat de edilul Nicolae Robu, Danyflor SRL va hrăni câinii capturaţi în adăposture doar cu hrană uscată, care va fi administrată „în vase curate şi special concepute pentru acest lucru”. Administrarea hranei se va face ştiinţific, potrivit aceluiaşi document. Astfel, cânii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 săptămâni, vor primi hrană de trei ori pe zi, în timp ce câinii cu vâsta cuprinsă între 12 săptămâni şi 12 luni vor primi hrană doar de două ori pe zi. Patrupedele care au vârsta mai mare de 12 luni vor fi hrănite o singură dată pe zi.

Unul dintre criteriile de selecţie a câştigătorului era acela a deținerii unui adăpost cu o capacitate mai mare de 50 de locuri, avizat de Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş şi de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Timiş, „şi care să fie situat la o distanţă de minum 2 kilometri şi maxim 15 kilometri de municipiul Timişoara, în extravilan, pentru a nu crea discomfort cetăţenilor şi pentru a facilita, totuşi, accesul populaţiei” în adăpost, pentru adoptarea sau recuperarea animalelor capturate.

Această cerinţă este cel puțin interesantă, întrucât, începând cu anul 2009, societatea Danyflor SRL, care a câştigat contractul, are sediul în localitatea Șag, judeul Timiş, pe DN 69, la kilometrul 12 + 200 metri.

Un alt amănunt interesant al acestui caiet de sarcini este acela al menţiunii referitoare la durata contractului. Oficial, este estimată o durată a contractului de trei ani de la data încheierii lui. Însă, iniţiatorul lasă o portiţă deschisă, respectiv că acest contract poate dura „până la data epuizării valorii contractului”.

Primăria Municipiului Timişoara a impus operatorului de ecarisaj o redevenţă de 0.5% din valoarea totală a facturilor, la care se adaugă TVA.

 

Compania lui Puşcaş, abonată la contractele Primăriei Timişoara

SC Danyflor SRL Timiş nu se află la primul contract cu municipalitatea. Potrivit SEAP, în 18 noiembrie 2013, firma lui Ionel Puşcaş a primit un contract în valoare de 130.000 de lei fără TVA, pentru furnizarea de produse de panificaţie pentru hrănirea animalelor din colecţia Grădinii Zoologoce din Timişoara.

În 25 noiembrie 2013, firma a mai primit de la aceeaşi autoritate contractantă un alt contract, în valoare de 1 milion de lei fără TVA, pentru livrarea de fructe, legume şi semințe, pentru aceeaşi grădină zoologică. Ambele contracte au avut o durată de 24 de luni.

La data de 19 ianuarie 2016, Primăria Municipiului Timişoara a încheiat cu SC Danyflor SRL un al treilea contract, în valoare de 295.920 lei fără TVA, pentru delegarea serviciului de salubritate aferent activităţii de colectare a cadavrelor animalelor de pe domeniul public al oraşului, precum şi din gospodările cetăţenilor aflate pe raza Timişoarei, cadavrele urmând a fi incinerate de această societate.

Primăria condusă de Nicolae Robu a decis să mărească de patru ori suma acordată în anul 2015 pentru serviciile de ecarisaj din Muicipiul Timişoara. Astfel, de la peste 2 milioane de lei pentru un an, municipalitatea va cheltui aproape 9 milioane în următori trei ani

 

Acţiunea de eutanasiere a câinilor, după 14 zile de la capturarea lor, nu a putut fi executată, din pricina procesului pe care Vier Pfoten România l-a intentat Guvernului

 

Vechi client al Primăriei Timişoara, SC Danyflor SRL a eutanasiat, în perioada 2011 – 2012, nu mai puţin de 545 de câini fără stăpân capturaţi de pe străzile oraşului. Alte 1.825 de patrupede au murit în adăpost

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri