Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicolicea: Suspendarea preşedintelui este o etapă intermediară în cadrul procesului de demitere

Nicolicea: Suspendarea preşedintelui este o etapă intermediară în cadrul procesului de demitere

Preşedintele Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a declarat miercuri că suspendarea şefului statului este o etapă intermediară în cadrul procesului de demitere. 

"Aceasta este o ipoteză şi nu o decizie a PSD (suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis - n.r.). Domnul Dragnea a vorbit şi a precizat în mod expres că nu discută despre suspendare, nu de altceva dar să nu îşi găsească vorbele răstălmăcite. După ce se încalcă Constituţia şi este o încălcare gravă a Constituţiei, orice măsură constituţională se poate aplica şi acest lucru, practic, se poate aplica începând de la data publicării, când trebuia să fie pusă în acord (decizia CCR cu privire la şefa DNA - n.r.). La nivel teoretic, mă întrebaţi cum se face o suspendare. Evident că Parlamentul iniţiază o demitere, toată lumea confundă demiterea cu suspendarea. În cadrul demiterii, după ce se aprobă hotărârea respectivă, preşedintele este suspendat, se cere avizul Curţii Constituţionale care este opţional, după care se ajunge, evident, la referendum care se face în 30 de zile de la data votului în Parlament. Prin urmare, să înţeleagă toată lumea, suspendarea este o etapă intermediară în cadrul procesului de demitere. Demiterea se face prin referendum şi asta o stabileşte poporul", a spus Nicolicea, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis poate fi doar suspendat fără să se ajungă la demitere în cazul în care nu respectă decizia CCR cu privire la revocarea şefei DNA într-un timp rezonabil, aşa cum au afirmat unii dintre liderii PSD. 

Nicolicea a adăugat că suspendarea durează maximum 30 de zile până se face referendumul, plus cât durează validarea lui. 

"Dacă demiterea este aprobată de către popor suspendarea încetează pentru că a fost demis, dacă poporul nu acceptă demiterea suspendarea încetează pentru că preşedintele se întoarce la Cotroceni. (...) Atâta vreme cât există hotărârea Parlamentului care a pornit această etapă de demitere este evident că referendumul se face în maxim 30 de zile, dar orice act poate să fie şi anulat de către cel care l-a iniţiat. Dacă este o hotărâre a Parlamentului prin care s-a ajuns la pornirea procedurii de demitere, această hotărâre poate să fie anulată de Parlament. În acest caz, nu se mai face niciun referendum", a menţionat el.

Întrebat dacă Iohannis poate fi acuzat de înaltă trădare dacă nu pune în aplicare decizia CCR, Nicolicea a spus: "Sub nicio formă". "Înalta trădare este definită ca trădarea comisă de preşedinte şi de membrii CSAT. Prostii de genul ăsta nu poate să spună decât Orban", a arătat acesta. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri